Amintiri despre Parintele Porfirie


Prolog - la editia a cincea

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie. Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.


Pana acum au aparut patru editii, lucru ce vadeste cu prisosinta aprecierea de care se bucura in randul cititorilor asemenea texte simple si usor de inteles, care prezinta intamplari fara a recurge la analize foarte complicate, constituind un izvor ce ostoieste setea tuturor sufletelor insetate. In ce ii priveste pe cei ce si-ar putea dori mai mult, cu siguranta exista - si ne dorim sa existe - alte carti, mai voluminoase si mai amanuntite, care sa descrie experientele altor semeni de-ai nostri ce au vietuit alaturi de Parintele Porfirie.


De buna seama, toate descrierile sint inevitabil marcate de trairile fiecaruia in parte si nu sint excluse unele interpretari gresite, fie din partea scriitorului, fie din cea a cititorului. Astfel de lucruri se afla in fiece carte, chiar si in cele patristice si totusi acesta nu este un motiv temeinic ca sa nu se mai scrie si sa nu se mai editeze carti, fie ele si simple, tocmai pentru ca sint de mare folos duhovnicesc.


Salutam faptul ca scriitorul a daruit cuvenitele drepturi de autor pentru editiile viitoare ale acestei carti, Sfintei Manastiri de maici a Schimbarii la Fata a Mantuitorului, manastire intemeiata de Parintele Porfirie. Socotim ca aceasta va aduce bucurie in sufletele multor altor crestini.


Aceasta a cincea editie este revazuta si adaugita de scriitorul insusi. In rest s-au pastrat forma si continutul initial.
Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea. Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.
Cateva cuvinte la editia a sasea

Aceasta a sasea editie a cartii a grupat tematic materialul cuprins, au mai fost adaugate cateva titluri, pentru o mai lesne gasire a celor cautate si de asemenea s-au facut unele revizuiri si adaugiri. In rest, cartea pastreaza forma cunoscuta, sub care a fost atat de indragita de cititori.


In loc de prolog
Despre Bunicutul nostru, caci asa ii spuneam Parintelui Porfirie cei mai multi dintre fiii sai duhovnicesti, cu mare greutate voi putea scrie cateva randuri eu, nepriceputul. Totusi o voi face doar pentru a va linisti cugetul si pentru a raspunde iubirii voastre. Voi asculta cuvintele Domnului nostru, care spun ca El i-a facut minunati pe sfintii Sai si ca este El Insusi Minunat intru sfintii Sai.


Desi nu sint teolog si nici nu sint daruit cu talent literar, nefiind filolog sau literat si, prin urmare, necunoscand sensurile si formele trebuincioase unei asemenea lucrari, ma voi stradui sa povestesc ce stiu despre Parintele Porfirie, manat de dragostea mea pentru sfintia sa, scriind acestea pentru slava Preasfintei Treimi.
Prima oara am auzit vorbindu-se despre Parintele Porfirie intr-o zi pe cand sedeam la o masa, in curtea unei gospodarii din satul Mazi, din regiunea Lokrida, vorbind cu cativa consateni de-ai mei.


Dumnezeu a aratat ca Parintele Porfirie a fost un sfant. El a aratat primul si abia apoi noi, ceilalti, care am trait sau am auzit despre minunile sale. Domnul l-a facut sfant si in curand va fi recunoscut ca sfant chiar de Biserica, daca nu pentru alte virtuti, macar pentru fierbintea sa iubire pentru Dumnezeu, pentru credinta sa neclintita si pentru desavarsita smerenie inaintea Sa, dovedite printr-o deplina ascultare. Adesea parintele imi spunea: „Ascultarea, fiule, este adevarata smerenie".
Eu, ca fiu duhovnicesc al Parintelui Porfirie, chiar de la inceput, de cand am aflat unele intamplari legate de sfintia sa, dar chiar si mai apoi, cand am venit la Atena ca sa dau examen la Aviatie, si toata viata mea, pana in ultimile zile ale parintelui, cand a plecat la Muntele Athos, locul pe care il oranduise pentru obstescul sau sfarsit, am incercat mereu sa aflu alaturi de sfintia sa cat mai mult si sa ii urmez exemplul.


Astfel, mai intai in Biserica Sfantul Gherasim de la Policlinica din Atena si mai apoi la Sfantul Nicolae in Kallisia si la Manastirea din Milesi, precum si in toate casele si spitalele unde a fost tratat pentru diversele boli pe care le indura pentru iubirea lui Hristos, nu am pierdut nici o ocazie de a-i fi alaturi. De multe ori mergeam impreuna cu parintele in diverse locuri, cu masina mea.


Asa l-am putut vedea cum se ruga necontenit, cum saruta icoanele, cum aprindea lumanarile, cum se purta cu fiecare om ce venea la sfintia sa, cum ierta, cum vorbea, cum pasea, cum slujea, cum ne dadea curaj, intarindu-ne in credinta noastra si cum, in cele din urma, pentru a evita zarva, a preferat sa-si dea obstescul sfarsit la Muntele Athos - Gradina Maicii Domnului, pe care mult o iubea si care ii era calauzitoare -, precum si multe altele. In acest chip, in viata fiind, dadea slava cerescului nostru Parinte.


De aceea si Hristos l-a slavit pe Parintele, prin multa dragoste pe care i-au aratat-o oamenii cat timp a trait, vazandu-i sfintenia. In fiecare zi veneau la sfintia sa zeci de masini si de autocare pline cu oameni, care voiau doar sa primeasca binecuvantarea sa.


Dumnezeu i-a daruit slava pe pamant, dar si in ceruri, de unde mijloceste acum laolalta cu alti sfinti, pentru mantuirea noastra, ajutandu-ne in toata nevoia, ori de cate ori il chemam. Stiu ca acest lucru este adevarat, pentru ca de fiecare data cand i-am cerut ceva, nu m-a respins nicicand, in masura in care cele cerute erau spre binele meu.
Darul stravederii (adica acela de a fi vazator cu duhul), precum si darul profetiei (adica de a putea spune cele viitoare) - fiindca pe langa toate celelalte daruri ale sale, parintele fusese daruit de Dumnezeu si cu aceste doua daruri - le folosea, asa cum ne spunea adesea, pentru a-i ajuta pe semenii nostri sa se inalte duhovniceste, pentru a le trezi ravna pentru Hristos si pentru Biserica Sa.


Aceasta este umila mea parere despre sfantul Parinte Porfirie si cred ca trebuie sa fiti incredintati de temeinicia ei, pentru a-l avea cu totii sprijin si mijlocitor inaintea lui Dumnezeu. Fiindca tot binele de Sus purcede si, de-l vom cere cu smerenie si dragoste, nu vom fi nicicand lipsiti de el.
In chip de testament Parintele Porfirie ne-a lasat o scrisoare ce cuprinde cateva povete foarte insemnate pentru noi, fiii sai duhovnicesti, scrisoare pe care o transcriu aici, ca sa aflati cu totii ce ne-a spus inainte de a pleca de la noi cu trupul.
Ne-a sfatuit in ce chip putem deveni cu totii fiii lui Dumnezeu si ne-a povatuit sa incercam sa urmam cat mai bine tot ce am invatat, ce am auzit si am trait alaturi de sfintia sa, fiindca doar astfel se va bucura privindu-ne din ceruri si ne va putea ajuta, spre slava lui Dumnezeu Tatal, a Fiului si a Sfantului Duh. Amin.

Scrisoarea Batranului Porfirie catre fiii sai duhovnicesti

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Acum, cand mintea-mi este inca intreaga, vreau sa va dau cateva sfaturi. De mic copil ma aflam tot in pacate. Cand m-a trimis maica mea sa pazesc vitele pe munte - caci tatal meu, fiind saraci, plecase in America sa lucreze la canalul Panama pentru noi, copii sai -, pe cand pasteam vitele, citeam silabisind viata Sfantului Ioan Kalivitul. Si l-am indragit foarte mult pe Sfantul Ioan si ma rugam indelung, ca un copil ce eram de doisprezece-cincisprezece ani, nu-mi mai amintesc prea bine.

Si vrand sa-l imit, cu foarte multa lupta am plecat de la parintii mei pe ascuns si am ajuns la Kafsokalivia, in Muntele Athos si am intrat in ascultare la doi Batrani ce erau frati buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a intamplat sa fie foarte evlaviosi si plini de virtuti, asa ca i-am indragit foarte si, de aceea, cu rugaciunile lor, faceam deplina ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult; simteam o mare iubire pentru Dumnezeu si petreceam foarte bine. Insa, cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru pacatele mele, m-am imbolnavit foarte rau. Atunci Batranii mei m-au povatuit sa ma duc la parintii mei, in satul meu, la Sfantul Ioan din Evvia.
Si, desi de mic copil facusem pacate multe, cand m-am intors in lume am continuat a face pacate care, pana astazi, s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a socotit bun si acum toti spun ca sunt sfant. Eu insa, simt ca sunt cel mai pacatos om din lume. Cate mi le-am amintit, desigur le-am marturisit si stiu ca Dumnezeu mi le-a iertat pe cele spovedite, insa acum simt ca si pacatele mele sufletesti sunt foarte multe, asa ca va rog pe voi, cei care m-ati cunoscut, sa va rugati pentru mine, fiindca si eu, cat am trait, m-am rugat cu multa smerenie pentru voi. Iar acum, ca ma indrept spre cer, cred ca Dumnezeu ma va intreba: „Ce cauti tu aici?".

Iar eu Ii voi spune:

„Nu sint vrednic, Doamne, de acest loc, ci, ceea ce iubirea Ta va voi, sa mi se faca mie". Mai departe nu stiu ce va fi. Imi doresc insa sa lucreze iubirea lui Dumnezeu.
Si intotdeauna ma rog ca fiii mei duhovnicesti sa-L iubeasca pe Dumnezeu, Care este totul, ca sa ne invredniceasca sa intram in nezidita Sa Biserica de pe pamant. Fiindca de aici trebuie sa purcedem. Eu intotdeauna m-am straduit sa citesc imnele Bisericii, Sfanta Scriptura si Vietile Sfintilor nostri si ma rog ca si voi sa faceti acelasi lucru. Eu m-am straduit, cu darul lui Dumnezeu, sa ma apropii de Dumnezeu si ma rog ca si voi sa faceti acelasi lucru.
Va rog pe toti sa ma iertati pentru toata supararea ce v-am pricinuit.

Ieromonah Porfirie

Kafsokalivia,4/17 iunie 1991 Voi continua acum incercand sa va prezint cateva elemente biografice legate de Batranul Porfirie, diferite intamplari, mai mari sau mai mici, sfaturi, povete, invataturi si multe altele, din care putem pricepe treapta inalta de sfintenie la care ajunsese Parintele Porfirie, cugetul si nenumaratele daruri de care s-a invrednicit cuviosul Batran. Voi descrie felul in care tamaduia oamenii, ajutorul pe care il dadea tuturor celor ce se duceau la el sau ii telefonau sau il chemau in rugaciune. Ma rog ca si din locul cel inalt in care se afla acum, eliberat de invelisul sau trupesc, si unde se desfateaza de Harul deplin al lui Dumnezeu Cel in Treime, sa ne daruiasca tuturor tot binele spre mantuirea sufletelor noastre.
Toate acestea nu oglindesc pe deplin bogatia vietii sale si numarul foarte mare al fiilor sai duhovnicesti de toate varstele si de toate starile sociale.
Cateva date biografice despre Batranul Porfirie

Duhovnicescul Parinte Porfirie a adormit intru Domnul in Chilia (Coliba) Sfantului Gheorghe, de la Sfantul Schit al Sfintei Treimi din Kafsokalivia, de la Muntele Athos, la orele patru si treizeci dimineata, in ziua de 2 decembrie 1991, in al optzeci si saselea an al vietii sale.
S-a nascut la 7 februarie 1906, langa satul Sfantul Ioan din Karystia (Evvia), aproape de Aliveri, din parinti saraci, pe nume Leonidas si Eleni Bairaktari.
Tatal sau, Leonidas, care din pricina saraciei a fost silit sa plece in lume ca sa lucreze la canalul Panama, a fost si psalt (cantaret la biserica) in satul sau. Ca psalt l-a insotit adesea pe Sfantul Nectarie, fiindu-i ajutor in calatoriile sale.
La Botez Parintele Porfirie a primit numele de Evanghelos. A fost al patrulea din cei cinci copii ai parintilor sai.


A urmat cursurile scolii din sat doar vreme de doi ani si, din pricina saraciei, a fost nevoit sa paraseasca scoala, astfel la varsta de opt ani a inceput sa lucreze micile ogoare detinute de familia sa si sa pazeasca animalele. Pentru a castiga mai multi bani, de mic a inceput sa lucreze la minele din zona si, mai apoi, la niste bacani din Halkida si din Pireu.
Inca de mic, parintele se dezvolta foarte repede si, asa cum el insusi povestea, isi radea barba de la varsta de opt ani. De mic era foarte serios, harnic si ingrijit, aratand mult mai mare decat era in realitate.
Citind silabisit viata Sfantului Ioan Kalivitul, in timp ce pastea oile, dar si pe cand lucra la bacania din Pireu, a simtit o dorinta fierbinte de a-l imita. De aceea a pornit-o in mai multe randuri spre Muntele Athos dar, din diferite pricini, se intorcea inapoi. In cele din urma, pe cand avea doisprezece sau paisprezece ani, a pornit, fara stirea alor sai, hotarat sa ajunga la Sfantul Munte, iar dorinta i s-a implinit, cu binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos.


Pronia cea dumnezeiasca a iconomisit astfel lucrurile incat a fost primit ca ucenic, in ciuda varstei sale fragede, de catre doi frati impreuna nevoitori, evlaviosi si plini de virtuti, pe nume Pantelimon si Ioaniche, ce vietuiau in Chilia Sfantului Gheorghe din Kafsokalivia.
I-a indragit de indata pe cei doi Batrani, cu tot entuziasmul inimii sale tinere si s-a supus lor fara ganduri de prisos, ca lui Hristos Insusi si, cu multa ravna, bunavointa si smerenie, le implinea tot cuvantul. Singurul lui necaz era ca nu il puneau la si mai multa nevointa, despre care, din putinele lucruri pe care ni le-a spus despre acea perioada, stim ca era o nevointa neincetata, intensa, plina de bucurie si de asprime in acelasi timp. Mergea descult prin zapada, batand carari anevoioase. Dormea foarte putin, intins pe podea, acoperit doar cu o patura, chiar si pe timpul iernii. Facea multe metanii, cu trupul gol de la brau in sus, ca sa nu-l fure somnul. Sculpta lemnul, dar lucra si in aer liber, unde aduna lemne si melci, cara pamant cu spinarea de la mari distante, fiindca voiau sa faca o mica gradina in partile stancoase ale Chiliei Sfantului Gheorghe. Totodata se straduia sa aiba atentia indreptata la citirile si troparele sfintelor slujbe si sa le invete pe de rost. A invatat pe de rost Sfintele Evanghelii in timpul rucodeliei si le repeta intruna, ca sa nu-i poata patrunde in minte nici un gand. Asa cum spunea mai tarziu el insusi, in vremea aceea era „in necontenita miscare".


Principala caracteristica a ascezei sale nu era totusi lupta trupeasca, ci deplina ascultare inaintea Batranilor sai, totala dependenta de acestia, afierosirea sa plina de iubire, incredere si admiratie, fata de ei, afierosire prin intermediul careia putea primi in viata sa, trairile Batranilor sai. Astfel copilul nestiutor de carte, ce urmase doar doua clase la scoala din sat, urmand cu dragoste fierbinte cuvintele cele sfinte despre iubitul nostru Iisus Hristos, a izbutit in doar cativa ani sa invete toate lucrurile pe care noi nu sintem in stare a le invata, mergand la scoala si la universitate ani multi, dar lipsiti de ravna, si avand la dispozitie carti si profesori invatati.


Cand a sosit clipa , a fost tuns monah si a primit numele de Nichita.


Datorita smereniei sale si a ascultarii ce o facea, a primit din tinerete darul de a vedea cu ochii duhovnicesti - atunci cand lucra Harul cel dumnezeiesc - intamplari si fapte din lumea firii, a sufletului si a duhului, fara oprelisti temporale sau din partea firii.
A fost imbracat asadar cu putere de Sus si a dobandit daruri mai presus de fire.
Primul semn a fost acela ca i-a putut vedea de la mare distanta pe Batranii sai, cand se intorceau de departe, desi, in locul in care se aflau, nu puteau fi vazuti de nimeni.
Au urmat apoi si altele. Simturile i s-au sensibilizat foarte mult, iar capacitatile sale umane i s-au dezvoltat foarte puternic. Auzea si cunostea graiul pasarilor si al animalelor, patrunzandu-le intelesul. Simtea mirosurile de la mari distante. Recunostea miresmele si compozitia lor, distingand de foarte departe parfumul florilor.


Dupa ce se ruga cu smerenie, avea capacitatea de „a vedea" pana in adancul pamantului si pana in inaltul cerului, toate cele aflate acolo: ape, pietre, petrol, radiatii, antichitati ingropate, morminte ascunse, crapaturi in adancul pamantului, izvoare subterane, icoane pierdute, scene petrecute cu secole in urma, rugaciuni indreptate spre ceruri, duhuri bune sau viclene, sufletele oamenilor si tot felul de alte lucruri. Putea gusta apa aflata la mari adancimi si masura adancimea la care se gasea. Intreba stancile, care ii povesteau luptele ascetilor dinaintea lui. Tamaduia doar privind locul bolnav. Vindeca doar prin atingere. Se ruga si rugaciunea se implinea. Niciodata nu i-a trecut prin gand sa foloseasca darurile primite de la Dumnezeu pentru folosul sau personal si nicicand n-a vrut sa castige ceva de pe urma celor ce ii erau descoperite de Harul dumnezeiesc.


Ori de cate ori lucra stravederea sa, ii dezvaluia gandurile ascunse ale oamenilor. Cu ajutorul dumnezeiescului Har putea cuprinde in acelasi timp trecutul, prezentul si viitorul, confirmand faptul ca Dumnezeu este Atotstiutor si Atotputernic. Stia ce se intampla cu toata zidirea, la marginile lumii, in profunzimea sufletului omenesc sau tainele istoriei. Era un om ce „primea" Harul cel dumnezeiesc ce purcede de la Dumnezeu care, din motive doar de El stiute, uneori nu-i dezvaluia chiar totul. In ce ne priveste, viata traita in Har este o mare taina, iar orice vorba de prisos ar fi o dovada de prea mare indrazneala, daca ne-am ocupa de subiecte ce ne sint necunoscute. Parintele spunea mereu acest lucru tuturor celor ce socoteau ca priceperea sa se datora altor cauze decat dumnezeiescului Har. Repeta adesea: „Aceasta nu e stiinta si nu e nici arta. Este HAR". Pe cand avea douazeci de ani, s-a imbolnavit de pleurezie si, la porunca Batranilor sai, s-a intors in satul parintesc sa-si trateze boala. Gandul ii era insa mereu la Sfantul Munte.


S-a intors la Muntele Athos, dar tot urmand porunca Batranilor, din pricina ca se imbolnavise din nou, s-a asezat la o manastire din afara Sfantului Munte, mai precis la Manastirea Lefka a Sfantului Haralambie din Evvia, langa Avlonari.
A fost hirotonit preot la 27 iulie 1927 se catre episcopul de Sinai, Porfirie al III-lea, care l-a si numit Porfirie.
Dupa o vreme, Mitropolitul de Karystia din acea vreme, Pantelimon, l-a facut duhovnic, iar in anul 1938 a fost ridicat la treapta de Arhimandrit.
Pana in anul 1940, Batranul Porfirie a fost duhovnic in Evvia.
In luna octombrie a anului 1940, in urma cererilor sale i s-a implinit dorinta de a-i sluji pe cei bolnavi si a fost numit paroh la Policlinica din Atena, aflata langa Piata Omonia.


A slujit acolo timp de treizeci de ani si, dupa iesirea la pensie, inca trei ani. In total a slujit ca paroh treizeci de ani si, pe langa aceasta, mai era si duhovnic.
In acelasi timp lucra si pentru castigarea traiului, fiindca voia sa economiseasca bani pentru a-si intretine parintii si alte rude, dar si pentru a ridica o manastire. Din aceasta pricina nu cunostea odihna. Dupa ce s-a pensionat, a plecat de la policlinica si s-a stabilit la Manastirea Sfantului Nicolae din Kallisia, ce se afla pe vechiul Penteli, unde si-a continuat lucrarea de duhovnic.


In afara pleureziei care l-a lovit in tinerete, la rastimpuri Parintele Porfirie a fost incercat si de alte boli. Pe cand se afla la policlinica s-a imbolnavit de rinichi si a fost operat cu mare intarziere, fiindca lucra neincetat. De aceea a intrat in coma, iar familia sa a fost instiintata de medicii sa ii pregateasca inmormantarea. Cu voia Domnului insa, parintele a revenit la viata, in ciuda prognozelor medicale, si a continuat sa slujeasca obstea Bisericii. Apoi si-a rupt piciorul. De asemenea, din cauza efortului pe care l-a facut in vreme cand era in satul sau, Turkovuni, unde a vietuit ani la rand si cara greutati mari, a hernie, care l-a chinuit pana in ultimii ani ai vietii.
In anul 1978 a facut infarct miocardic. Cand si-a revenit, a intemeiat impreuna cu cativa dintre fiii sai duhovnicesti Sfanta Manastire de maici „Schimbarea la Fata a Mantuitorului", dupa ce a primit trebuincioasa binecuvantare din partea Episcopului Atenei.


Manastirea trebuia sa se afle in Atena dar, din pricina faptului ca nu era spatiu indeajuns, impreuna cu cativa fii duhovnicesti a cumparat cateva terenuri in Malakasa (Attika), unde au ridicat un metoc al manastirii si o Sfanta Biserica, dupa ce au primit aprobarea legala din partea Bisericii Elene si a Mitropolitilor ei. S-a instalat asadar la acest metoc, unde i-a spovedit pe toti cei care veneau la el.
In timpul cat s-a aflat acolo a fost operat de cataracta si si-a pierdut vederea ochiului stang si, mai apoi, si pe cea a ochiului drept.
Din cauza efectelor secundare ale unei injectii cu cortizon ce i s-a facut in timpul operatiei de cataracta, a suferit mai multe hemoragii intestinale si, de atunci, a indurat dureri cumplite. Totusi a continuat sa-i primeasca pe cei ce veneau la el, pe cat ii statea in putinta, si sa se roage smerit pentru necazurile lor. De aceea s-a invrednicit de multe ori sa vada cu duhovniceasca bucurie ca Harul cel dumnezeiesc lucra, rezolvand problemele oamenilor.


La inceput ii povatuia pe oameni cu usurinta, dar mai tarziu, din pricina multelor sale boli, doar se ruga pentru ei si foarte rar le dadea sfaturi. Se ruga in tacere, cu multa dragoste si smerenie pentru toti cei care ii cereau sa se roage pentru ei ca sa dobandeasca ajutorul dumnezeiesc.
Pregatindu-se de cele vesnice, la cererea sa, in anul 1984 i s-a dat Chilia Sfantului Gheorghe din Kafsokalivia, unde fusese tuns monah, Chilie care atunci era nelocuita. Acolo a instalat cativa ucenici, dupa ce s-a dus el insusi acolo dar, tot din pricina neputintelor sale, isi petrecea timpul mai mult la Manastirea din Milesi (Oropos).
Cand a simtit ca i se apropie sfarsitul, s-a spovedit duhovnicului sau, care era batran si foarte bolnav, si a primit iertarea pacatelor. Apoi s-a dus si s-a statornicit in Chilia sa de le Muntele Athos, fiindca dorea sa-si dea obstescul sfarsit in manastirea metaniei sale, unde isi petrecuse viata duhovniceasca.


In acel loc aflandu-se, dupa ce i s-a sapat un mormant adanc, asa cum poruncise, a dictat unuia dintre fiii sai duhovnicesti o scrisoare de bun ramas, in care povatuia si isi cerea iertare de la toti fiii sai duhovnicesti. Aceasta scrisoare, datata 4 (dupa calendarul vechi) si 7 (dupa calendarul nou) iunie 1991, a fost gasita in vesmintele sale de ingropaciune, in ziua adormirii sale, dovada a necuprinsei si inaltatoarei sale smerenii.
Urmand poruncii sale, moartea sa a fost anuntata dupa ce a fost inmormantat, tocmai fiindca nu a voit ca fii sai duhovnicesti sa se osteneasca, venind la Muntele Athos pentru a asista la inmormantarea sa. Totodata a voit ca inmormantare sa sa se desfasoare in simplitate si smerenie, avandu-i alaturi doar pe fratii sai din Kafsokalivia.
In ultima noapte a vietii sale pamantesti s-a spovedit si a rostit rugaciunea mintii, in timp ce langa el, ucenicii sai, urmandu-i porunca, ii citeau Psalmul 50 si ceilalti psalmi, precum si „Slujba pentru cei de pe patul de moarte". Totodata spuneau rugaciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma" pana la implinirea canonului pentru un schimonah.


Ucenicii l-au auzit soptind cu sfintele sale buze, vreme indelungata. Ultimile cuvinte rostite de cuviosul parinte au fost cuvintele rugaciunii imparatesti a lui Iisus Hristos: „ca toti sa fie una". Dupa acea l-au auzit repetand un singur cuvant aflat la sfarsitul Noului Testament, mai precis la Sfarsitul Apocalipsei sfantului Ioan Teologul: „Vino!" („Da, vino, Doamne Iisuse Hristoase!").
In cele din urma Domnul, dulcele Iisus, a venit. Cuviosul suflet al Batranului Porfirie i-a parasit trupul la ora patru si jumatate dimineata, in ziua de 2 decembrie 1991 si s-a indreptat spre ceruri.
Sfintele sale moaste au fost depuse la Kyriakonul din Kafsokalivia, unde toata ziua parintii au citit asa cum cere traditia, toate Evangheliile, iar noaptea au facut priveghere pana la ziua.
In zorii zilei de 3 decembrie 1991 pamantul a acoperit cinstitul trup al cuviosului parinte, in prezenta catorva parinti de la Sfantul Schit din Kafsokalivia. Abia atunci, implinind dorinta Parintelui Porfirie, au vestit moartea sa.


Cat a trait, Parintele Porfirie i-a primit pe toti. Prin smerita sa chilie au trecut sfinti asceti si criminali pacatosi, crestini ortodocsi, dar si oameni de alte culte sau chiar de alte credinte, oameni neinsemnati si mari personalitati, bogati si saraci, nestiutori de carte si oameni invatati, mireni si clerici de toate gradele. Fiecaruia dintre acestia i-a oferit iubirea lui Hristos, spre mantuirea sufletului.
Intotdeauna a aratat deplina ascultare fata de Biserica si nu facea nimic fara aprobarea ei. Spunea ca este preferabil sa gresesti, fiind in Biserica, decat sa lucrezi in afara ei, fie si cu indreptatire.


Principala caracteristica a Parintelui Porfirie, in tot timpul vietii sale pamantesti, a fost deplina sa smerenie. Pe langa aceasta dovedea deplina ascultare, iubire fierbinte, rabdare neclintita in dureri cumplite, discernamant intelept, stravedere limpede. De asemenea avea o mare sete de cunoastere, cunoscand o multime de subiecte variate, acestea fiind un dar al ravnei sale catre Dumnezeu si nu al studiilor sale in lume, aproape inexistente. Avea mare ravna in tot ce facea si era foarte harnic. Rugaciunea sa era neincetata si smerita si, prin urmare, foarte eficienta. Gandirea sa pur Ortodoxa, dar lipsita de fanatism, era plina de viata si se interesa de problemele Sfintei Biserici, desi lucrul era aproape necunoscut celorlalti. Sfaturile sale erau incununate de succes, iar invataturile sale nenumarate. Slujbele sale erau pline de maretie, iar dimensiunea contributiei sale duhovnicesti, pana de curand a fost tinuta in taina.
Fie sa avem toti binecuvatarea sa. Amin.

Din viata Parintelui Porfirie
Cum l-am cunoscut

Prima oara l-am vazut pe Parintele Porfirie in anul 1956, la Paraclisul Sfantului Gherasim de la Policlinica din Atena, cand m-am dus sa ma spovedesc. Dupa ce m-am spovedit, mi-a citit rugaciunea pentru iertarea pacatelor si m-a intrebat:
- In meseria ta lucrezi cu caii?
- Nu, i-am raspuns. Dar de ce ma intrebati, parinte?
- Fiindca am vazut trecand prin fata ta un cal foarte frumos.
A tacut o vreme, apoi mi-a zis:
- Ei, nu conteaza.
Au trecut de atunci aproape treizeci si cinci de ani. La rastimpuri imi aduceam aminte de cele spuse de parintele, dar nu puteam sa le gasesc nici o noima, asa ca nu ma mai gandeam la ele.
Astazi insa, miercuri, 15 ianuarie 1992, ziua sarbatorii iubitului nostru Sfant Ioan Kalivitul, mi s-a lamurit nedumerirea si m-am bucurat foarte tare. Ba chiar am sarbatorit descoperirea cu lacrimi multe de bucurie.
In vreme ce imi puneam in ordine grabitele notite pe care insemnasem toate lucrurile minunate si toate cuvintele de invatatura ale Parintelui Porfirie, chiar in clipa in care ma intrebam ce insemna trecerea acelui cal prin fata mea, am auzit deodata o voce, ca o adiere de vant, ce mi-a spus: „Este aceasta carte pe care o vei scrie despre mine".
Doar aceasta intamplare mi-a dat curaj mie nevrednicul, sa purced la editarea acestei carti ce cuprinde amintirile mele despre Parintele Porfirie, pe care il rog sa ma judece cu mare ingaduinta pentru neajunsurile cartii si totodata sa-mi dea binecuvantarea sa.
Amintiri de la Muntele Athos

Odata ne-am dus in pelerinaj la o manastire din insula Creta si acolo am intalnit un calugar care traise o vreme impreuna cu parintele la Muntele Athos. Dupa ce s-au salutat, au inceput sa povesteasca cat de bine petreceau la Muntele Athos si ce lucruri minunate traiau Batranii Batranilor lor.
Imi amintesc ca, la un moment dat, Parintele Porfirie a spus ca uneori, cand trebuiau sa mearga de la o manastire la alta, unii dintre ei se deplasau zburand prin aer. „Cat de in urma sintem noi astazi", a spus Bunicutul.
Un monah batran face metanii

Intr-o zi parintele mi-a spus:
„Pe cand ma aflam la Muntele Athos, am intrat in biserica, m-am asezat in strana si ma rugam.
In aceeasi clipa intra in biserica un calugar care incepu sa faca metanii si sa se roage, fara a fi vazut ca ma aflam acolo.
Atunci am vazut ca era scaldat tot intr-o lumina mai presus de fire. Doamne, ce priveliste minunata! Ce priveliste cutremuratoare!".
Cum s-a dus la Muntele Athos

Altadata, cand l-am intrebat cum si cand s-a dus la Muntele Athos, mi-a raspuns:
„M-am dus pe cand aveam doisprezece ani, urmand exemplul Sfantului Ioan Kalivitul. La varsta de douazeci de ani am fost hirotonit preot, iar la douazeci si unu am fost facut duhovnic.
La inceput fiind lipsit de trebuincioasa experienta, le dadeam canoane grele tuturor monahilor si mirenilor care veneau sa mi se spovedeasca. De aceea, multi dintre ei reveneau dupa o vreme si imi spuneau ca nu mai pot indeplini canonul pe care li-l dadusem. Abia acum inteleg ce canoane grele le dadeam la inceput, lucru care se datora, de buna seama, nepriceperii mele. Sa sti ca era si plin de ravna. Din aceasta pricina, odata cand m-am dus acasa si l-am gasit pe tatal meu citind o evanghelie talcuita, i-am rupt-o. Ce mult greseam! Acum stiu ca nu trebuie sa fim fanatici in credinta noastra".
Cum facea ascultare

Intr-o vreme aveam probleme cu un sef de-al meu, care era un om foarte sever. Cand i-am spus Parintelui Porfirie ce pateam, mi-a raspuns:
- Sa faci ascultare, fiule, si sa fii rabdator. Sa nu ii raspunzi, ci mai bine roaga-te.
Cand m-am plans iar parintelui de purtarea sefului meu, mi-a zis din nou:
- Nu ti-am spus sa faci ascultare? Stii ce inseamna ascultarea? Ascultarea inseamna smerenie. Ai priceput?
I-am raspuns:
- Am priceput, Bunicutule.
- Nu, n-ai priceput. Hai sa-ti spun ceva ca sa intelegi ce inseamna ascultarea.
Intr-o manastire vietuia un monah foarte aspru, asa cum spui tu ca este seful tau. Toti calugarii care se duceau sa-i slujeasca, nu puteau sta cu el mai mult de o saptamana. Cand am auzit acestea, mi-am zis sa merg si eu sa incerc.
Intr-adevar m-am dus la chilia sa si, dupa ce i-am spus pentru ce am venit la el, mi-a zis:
- Bine, acum du-te pe unde ai venit. Si-mi arata fereastra.
Eu, fara sa mai stau pe ganduri, m-am dus si am iesit pe unde mi-a zis.
- Pricepi acum ce inseamna ascultarea?
- Da, inteleg.
- Ei! Ce sa-ti mai spun? Am ramas cu acel calugar mai mult decat toti ceilalti monahi ce s-au dus la el, l-am slujit cu bucurie si, dupa o vreme, am plecat eu singur. Asta este ascultarea adevarata si asa te povatuiesc sa te porti si tu de acum inainte cu seful tau.
- Da, Bunicutule, asa voi face, i-am spus.
Dupa ce mi-a dat binecuvantarea sa, am plecat.
Infarctul

In anul 1978, intr-o sambata seara, hotarasem sa merg impreuna cu fiica mea la slujba la Biserica Sfantului Nicolae din Kallisia.
In noaptea acea am dormit foarte prost, avand o stare de profunda neliniste. Asadar dimineata am hotarat sa plec cu doua-trei ore mai devreme decat plecam de obicei cand ma duceam la manastire.
Indata ce am ajuns in fata manastirii, imi iesii in cale Bunicutul, care imi zise:
- Vino, fiule. De ce ai intarziat atat?
Tocmai se suia pe magarus ca sa mearga pana la locul unde opresc masinile.
- Am facut infarct si trebuie sa ma duci cat mai repede la spital, mai zise.
Asa am si facut. L-am dus de indata la spitalul „Yghia", unde i s-a acordat asistenta de care avea nevoie.
De ce nu ma lasati sa plec?Un frate duhovnic mi-a povestit urmatoarele:
„Bunicutul era foarte bolnav, dupa infarctul suferit in anul 1978. Eu eram unul dintre fiii sai duhovnicesti care il vizitau adesea. Intr-o zi cand ma aflam singur langa patul sau si ma rugam neincetat pentru sanatatea sa, Bunicutul imi spuse:
- De ce nu ma lasati sa plec, fiul meu? De ce nu ma lasati, ci ma tineti aici jos?
I-am raspuns:
- Bunicutule, doar stii ca te iubim foarte mult. Te iubim foarte mult si de aceea nu trebuie sa pleci, fiindca avem mare nevoie de tine. Te rog, parinte, nu te necaji pentru starea in care te afli, fiindca nu se cade.
Atunci Bunicutul imi raspunse:
- Si eu va iubesc, fiule. Si eu va iubesc foarte mult.
Auzind acestea, am inceput sa plang, mai spuse fratele meu", incheindu-si povestirea.
Durerile pe care le indura

De multe ori in ultima vreme il tot intrebam:
- Ce mai faci, Bunicutule?
Uneori imi spunea ca se roaga, iar alteori imi spunea:
- Ei, am dureri mari, foarte mari, iar oamenii ce vin intruna la mine nu ma lasa deloc sa ma linistesc, nici ziua, nici noaptea. Toti vor sa primeasca ceva de la mine. Vin necontenit, unul dupa altul, fara sa inteleaga ca nici eu nu pot. Ce sa fac? Dau slva lui Dumnezeu.
Si, de durere, inchidea ochii si strangea buzele.
Despre fotografii

Odata, cand am vrut sa il fotografiem, ne-a spus:
- La ce va trebuie fotografi, de vreme ce Dumnezeu ne fotografiaza in fiece clipa si nici unul dintre filmele sale nu se distruge?
Maica ce i-a luat puterea

Ne dusesem impreuna la o manastire de maici si o maica ce isi dorea foarte mult sa il vada pe Parintele Porfirie a venit langa el si apoi si-a aruncat asupra lui unul dintre vesmintele ei, ca sa ia binecuvantare.
In timp ce plecam, Bunicutul imi spuse:
- Stii, fiule, in clipa in care maica si-a aruncat vesmantul asupra mea, am simtit cum am pierdut o mare parte din putere.

Plangand pentru altii

Intr-o zi, l-am vazut plangand pe Parintele Porfirie, pe cand se afla la una dintre manastirile pe care le vizita si l-am intrebat:
- De ce plangi, Bunicutule?
- Ei, din pricina ca maicile de aici nu fac ascultare cum se cuvine.
- Iarta-ne, Bunicutule, i-am zis. Ca nu ne pricepem in ce fel se cade sa ne purtam inaintea ta. Toti gresim.
Atunci Parintele Porfirie n-a mai zis nimic.

Compunea imnuri

In anul 1977 am vizitat impreuna cu Parintele Porfirie si cu alti doi frati, Manastirea Izvorul Tamaduirii din Hania (Creta). Aflandu-ne in fata icoanei Maicii Domnului, ne-a pus sa cantam:
„Fecioara cea plina de har,
ulcior datator de mana,
revarsa asupra robilor tai,
izvoarele tale vesnic vii".
Se inspirase din „Hristos a inviat!". Imnul de mai sus il improvizase imediat, fiindca putea face aceasta cu mare usurinta. De asemenea, de multe ori ne raspundea cu diverse stihuri rimate din cantece.
Rugaciunea
De fiecare data cand se ruga, transpira foarte mult si isi schimba foarte des camasile de corp. Despre felul in care se ruga obisnuia sa spuna:
- Eu pomenesc numele tuturor celor ce au venit sa imi vorbeasca. Ma rog pentru toti, barbati, femei, copii, parinti si rude. Apoi il rog pe Dumnezeu sa se milostiveasca si sa ii ajute pe toti cei care au venit la mine sau care mi-au vorbit, dar ale caror nume nu mi le mai amintesc. Pomenirea lor imi ia mult timp, dar am credinta si increderea deplina ca Dumnezeu ma aude.

Despre post

Intr-o zi Parintele Porfirie mi-a spus:
- N-am mancat si n-am baut apa de trei zile.
Despre alungarea gandurilor

Parintele Porfirie nu ingaduia sa fie asaltat de ganduri potrivnice voii lui Dumnezeu. Isi misca brusc fie capul, fie mainile, fie tot trupul, in functie de locul in care se afla, si astfel nu ingaduia sa ii fie pangarita lumea interioara.
Apreciere si smerenie

Vazandu-i pe unii dintre fratii mei duhovnicesti, obisnuiam sa-l intreb pe Parintele Porfirie:
- Bunicutule, cine e acest om?
Cand era vorba despre vreun profesor universitar, imi raspundea:
- Acesta, fiule, este un foarte mare. Este profesor universitar. Noi nu sintem nimic pe langa el.
„Stii, cand cineva imi saruta mana, cu degetele de la mana fac semnul Sfintei Cruci, si astfel oamenii nu saruta mana mea, ci Sfanta Cruce.
De asemenea, cand vad ca cineva are nevoie de mine si nu il pot ajuta in alt fel, avand mainile sub rasa, fac semnul Crucii cu mana aflata sub rasa si astfel il binecuvantez".In anul 1979, cand m-am dus la Muntele Athos si m-a invrednicit Dumnezeu sa iau binecuvantare de la Parintele Paisie, Sfintia sa m-a intrebat cine era duhovnicul meu. Raspunzandu-i ca-l aveam duhovnic pe Parintele Porfirie, cuviosul Paisie mi-a spus:
- Fiule, oameni ca Batranul Porfirie ne trimite Dumnezeu doar o data la o suta de ani.
Dupa ce m-am intors de la Muntele Athos, i-am spus Bunicutului cele spuse de parintele Paisie, iar el mi-a raspuns:
- Ce tot spui? Putin intr-adevar sint cei care au daruri precum are parintele Paisie.
Cat de smeriti erau amandoi!
Rugaciunea sa imi aducea odihna

De multe ori cand vorbeam cu Batranul Porfirie la telefon, ii spuneam:
- Parinte, rugati-va pentru mine.
- Ma rog, imi raspundea.
- Iti multumesc, Bunicutule, ii spuneam.
Apoi inchideam telefonul, fiindca stiam ca intotdeauna se ruga pentru mine, ca de altfel pentru toti fiii sai duhovnicesti, si ca ne supraveghea neincetat, intervenind pentru noi de nenumarate ori, dupa cum bine stiu multi dintre fii sai duhovnicesti, care au petrecut ani de-a randul alaturi de Parintele Porfirie.
Palme intaritoare

De multe ori cand eram cuprins de impietrire duhovniceasca si de temeri, sau cand mi se imputina credinta, parintele incerca sa ma scoata din acea stare, lovindu-ma usor peste obraz cu ambele palme. Rezultatul era intotdeauna cel scontat.
Unii oameni veneau la Parintele Porfirie fara sa stie de ce

Unul dintre fiii sai duhovnicesti mi-a povestit urmatoarele:
„Odata, cuprind de entuziasm am vrut sa-l cunoasca pe Parintele Porfirie si niste prieteni de-ai mei. Asadar ne-am dus toti la parintele.
Dupa ce au luat toti binecuvantare de la sfintia sa, eu am ramas de vorba cu Bunicutul. Dupa ce a stat o vreme pe ganduri mi-a spus:
- De multe ori imi dau seama ca unii oameni vin la mine fara sa stie prea bine de ce vin si vor doar sa imi vorbeasca. Cand vin astfel de oameni, ii evit si nu le vorbesc. Astfel ii fac de pleaca singuri".

Sfaturi lapidare

Acelasi frate imi povestea acestea:
„De multe ori cand veneam din provincie, unde lucram in vremea aceea, intram la Parintele Porfirie, care ma slobozea sa plec, spunandu-mi doar un singur cuvant precum „rabdare" sau „ascultare". Alteori imi dadea un singur sfat lapidar „Nu te necaji" sau „Roaga-te", fara a-mi mai spune nimic altceva. Pana la urmatoarea vizita pe care i-o faceam Bunicutului, ma straduiam pe cat puteam sa aplic in tocmai acel unic cuvant pe care mi-l spusese si, in functie de felul cum reusisem sau nu, parintele era multumit sau nemultumit"

Rastalmaciri

Intr-o zi Parintele Porfirie mi-a spus acestea:
- Fiule, uneori vin la mine oameni carora una le zic si, dupa ce pleaca, ei se apuca si spun ca am zis altceva, folosindu-se de numele meu. Altii spun despre mine tot felul de lucruri exagerate. Ca as fi mag, ca sint nebun, ca zbor prin aer, ca pot fi simultan in doua locuri si altele asemenea, care nu sint decat capcane intinse de cel viclean inaintea lor. Darul pe care il am, Dumnezeu mi l-a dat ca sa ii ajut pe semenii mei si ca sa devin si eu bun. Si eu sint pacatos si vreau sa ma mantuiesc, ca tine si ca toti oamenii. De aceea ma necajesc lucrurile pe care le tot spun despre mine.
Astfel mi s-a plans Parintele Porfirie.

Teologi neteologhisiti

„Unii teologi, spune parintele, sint teologi doar dupa diploma, fiind in realitate niste teologi-neteologhisiti".

Cunostinte de botanica

Odata parintele se afla pe un teren, unde lucra un buldozer.
Tot sapand, a dat peste o radacina.
Bunicutul s-a aplecat, a luat radacina si a pastrat-o, zicand ca este cel mai bun leac pentru gat.

Intelepciunea lui Dumnezeu in plante

Intr-o zi m-am dus cu Parintele Porfirie la o sera. Ajunsi acolo, parintele mi-a spus:
- Vino sa vezi ceva!
- Ce, Bunicutule? l-am intrebat.
- Ia priveste cum stau bananele in acest banan. Vezi? ma intreaba.
- Ce e asa de deosebit? Am zis nedumerit.
- Priveste, fiule, cum oranduieste totul in chip minunat intelepciunea lui Dumnezeu.
Din pricina greutatii sale, bananul nu-si indreapta petiolul in sus, ci spre pamant, putand tine astfel ciorchinele de banane. Altminteri, din pricina greutatii ciorchinelui, copacul s-ar dezradacina.

Gelozia si cancerul

Parintele spunea: "Femeile geloase, la fel ca si barbatii, se imbolnavesc de cancer, din pricina supararii".

Hormonii

Parintele spunea: „Pastilele care contin hormoni, tulbura buna functionare a organismului. Iar echilibrul hormonal este perturbat din pricina supararilor. Uneori pastilele cu hormoni au atatea efecte secundare, incat pot duce la schizofrenie".

Papagalul

De fiecare data cand ii aduceam parintelui noi vizitatori, dupa ce primeau sfaturile sale si dupa ce la dezvaluia diverse lucruri, ii duceam apoi si la papagalul aflat acolo, care spune o multime de cuvinte si expresii precum: „Doamne, miluieste", „Bunicutule" si altele, si de care se minunau toti.
Intr-o zi stareta mi-a povestit ca papagalul spusese o fraza foarte cunoscuta, in chip schimbat, zicand: „Nu eu traiesc, ci Hristos traieste".
Da a spus in tocmai aceste cuvinte.
Nu vorbi despre aceste lucruri

Odata Bunicutul mi-a spus:
- Din pricina bucuriei si a iubirii pe care o nutresc fata tine, iti dezvalui unele lucruri, insa te rog sa nu vorbesti altora despre ele.
Eu insa nu ma puteam abtine. Imi era imposibil. Ma duceam si le notam sau, cu prima ocazie, le povesteam si altora, asa cum vi le povestesc acum voua.
Smerenie

Intr-o zi i-am spus parintelui:
- Bunicutule, sfintia ta esti asemenea Sfantului Nectarie, prin lucrurile pe care mi le spui si mi le dezvalui.
Atunci parintele mi-a raspuns, privindu-ma in ochi, cu fata plina de bucurie si de lumina:
- Te rog sa taci si sa nu mai spui acestea nimanui.
Revelatii si experiente

Bunicutul imi vorbea adesea despre experientele pe care le traiau alti oameni alaturi de sfintia sa, despre tamaduirile si descoperirile care se facusera prin Harul cel Dumnezeiesc. Socotesc ca toti acei oameni isi vor povesti candva experientele, intocmai cum le-au trait.
„Daca as putea sa-i descriu fiecaruia in parte ceea ce vad, s-ar face o coada de aici (de la manastire) pana la Atena", mi-a spus altadata parintele.
Pe urmele Batranului

„Sfarsisem Sfanta Liturghie la Biserica Sfantul Nicolae din Kallisia si mergeam pe carare, indreptandu-ne spre locul unde lasasem masina, pentru a ne intoarce in Atena. Bunicutul mergea incet inaintea mea, iar eu veneam chiar in urma lui. Atunci mi-a venit ideea sa calc si eu exact pe urmele Batranului, in timp ce spuneam in gand urmatoarea rugaciune:
„Doamne, Te rog, ajuta-mi sa calc pe urmele Parintelui Porfirie, in viata mea duhovniceasca, si sa ii seman cat se poate de mult, asa cum acum calc intocmai pe urmele sale". O vreme am continuat drumul astfel, calcand pe urmele parintelui si spunand in tacere aceasta rugaciune. La un moment dat Bunicutul se opri si m-am oprit si eu. Apoi se intoarse spre mine si ma binecuvanta, facand semnul Sfintei Cruci, tocmai fiindca stia tot ce faceam si ziceam in sinea mea"..
Fie ca noi toti sa avem binecuvantarea sa.Intr-o zi Batranul mergea pe o carare. In spatele lui mergeau doi frati duhovnicesti. La un moment dat unul ii spuse celuilalt:
- Vino sa-ti arat ce fac eu de-o vreme.
- Ce? il intreba celalalt.
- Sa faci si tu, intocmai ce voi face eu.
Si se duse in spatele Bunicutului, pasind pe urmele sale, adica unde pasea Batranul, isi punea piciorul si el.
Atunci fratele il intreba
- De ce faci asa?
- Ca sa ii seaman intru totul si ca sa vezi cat de mult tin la sfintia sa.
Atunci a inceput si acela sa paseasca as cum ii aratase fratele.
Bunicutul, care de buna seama stia ce faceau cei doi in urma sa, se amuza.
Macar de ne-am invrednici si noi sa calcam pe urma pasilor sai duhovnicesti.
Stravederea Parintelui Porfirie


Vedea apele si operatiile

Intr-o zi mergeam cu masina mea, avandu-l alaturi pe Parintele Porfirie si, fiindca mereu il rugam sa-mi povesteasca diferite intamplari duhovnicesti din viata sa, am vrut sa imi spuna cum s-au petrecut lucrurile cu domnul Vasilis A., un om din satul meu, care venise odata ingrozit la cafeneaua din sat.
- Cum de ti-ai amintit de aceasta intamplare? ma intreba parintele si incepu sa-mi povesteasca.
„Ma chemasera in sat sa le spun unde se gaseste apa de baut. Eu nu prea voiam sa merg, dar au facut ce-au facut si m-au induplecat sa ma duc sa le gasesc apa.
Domnul Mihalis A., varul acelui om, pe care il cunosti si tu, ma chemase intr-o zi sa merg pe ogorul lui ca sa-i spun in ce parte era apa. M-a luat cu masina din Atena si m-a dus direct pe tarina sa. Eu l-am rugat sa nu mai spuna nimanui ca am venit. El insa i-a spus ca am venit si domnului Vasilis, un bun prieten. Acela avea si el un ogor in partea aceea. In timp ce treceam pe tarina domnului, ca sa ne indreptam spre locul domnului Mihalis, acela ma striga spunandu-mi:
- Ei! Bunicutule, ia vino si pe ogorul meu sa-mi spui unde se afla apa de baut.
Apoi zise:
- Totusi sa sti ca nu se cade ca un preot ca tine sa se ocupe cu lucruri de felul asta, cu care incerci sa inseli lumea. Daca afla Episcopul ce faci, o sa-ti taie barba. Si-o fi vai de tine!
Atunci, apropiindu-ma de el, i-am spus:
- Ce rau fac? M-a chemat domnul Mihalis sa-i gasesc apa si, fiindca mi-a dat Bunul Dumnezeu acest dar, n-am vrut sa-l refuz.
- Cum poti sa spui asa ceva, Parinte? Cum cutezi a spune ca poti vedea unde se afla apa sub pamant? M-a intrebat iar domnul Vasilis.
- Te asigur ca e adevarat. Si ai si oarecare dreptate, spunand ce spui, dar doar in ce priveste ochii pe care ii avem toti. Insa cu ochii duhului, care se afla in spatele acestora, poti vedea chiar si ce se afla dincolo de acest munte, in adancul pamantului, in inaltul cerului si chiar mai departe.
Auzind acestea, increderea domnului Mihalis in mine a inceput sa se clatine, facandu-l sa-si schimbe parerea in privinta mea. Atunci Domnul mi-a descoperit ca Vasilis fusese operat de doua ori. Asadar l-am intrebat:
- Iata, bunaoara tu insuti ai doua operatii, una acolo, in dreapta, iar alta, mai jos, in partea stanga.
Si i-am aratat, peste haine, locurile unde se aflau cele doua operatii. Cel viclean insa l-a sfatuit sa spuna ca nu e adevarat ce ii descoperisem. Asadar a inceput sa protesteze, spunand ca nu a facut asemenea operatii.
Atunci, stiind ca Duhul lui Dumnezeu nu poate grai neadevar, i-am smuls camasa cu o miscare iute si am incercat sa i-o ridic, ca sa se vadeasca faptul ca spunea minciuni (In timp ce conduceam, Bunicutul mi-a aratat exact cum a facut acestea).
In momentul acela a inceput sa tremure din tot corpul, recunoscandu-si greseala si, infricosat, a prins a spune ca, intr-adevar, facuse doua operatii, una de apendicita si alta pentru o afectiune grava a stomacului.
Dupa aceasta, plin de pocainta pentru pacatul sau si infricosat de descoperire, ma tot ruga sa-l iert. In ce il priveste pe domnul Mihalis, si-a recapatat increderea in mine si ne-am vazut de drum, lasandu-l pe domnul Vasilis care, cuprins de spaima, a dat fuga in sat sa povesteasca amanuntit toate cate i se intamplasera in ziua aceea".
Atunci i-am zis Parintelui Porfirie:
- Sa stii, Bunicutule, ca in ziua aceea m-am aflat si eu printre cei carora domnul Vasilis le-a povestit cele intamplate. Daca nu gresesc, asta s-a intamplat in anul 1954 sau 1955. Pe cand stateam impreuna cu alti doi consateni sa o masa intr-o curte, Vasilis a venit gafaind, dar si foarte infricosat, si ne-a spus:
„- Oameni buni, ce-am patit astazi, n-am mai patit niciodata in viata mea! Un preot mi-a spus totul despre mine si, mai ales, lucruri pe care nu le stia nimeni in afara de mine".
Apoi l-am intrebat pe Parintele Porfirie daca au gasit apa si mi-a raspuns:
- Am cutreierat toata tarina domnului Mihalis si, in cele din urma i-am spus ca nu era nici o picatura de apa, oricat de adanc ar fi sapat putul. Apoi m-a dus intr-un alt loc numit Vivo, unde se afla foarte multa apa, dar care nu era buna de baut, fiind sarata.
Cand l-am intrebat de unde stia ca apa aceea, aflata la mari adancimi sub pamant, era sarata, mi-a raspuns:
- Pai, doar am gustat-o si era sarata!
Arata de departe unde se afla apa

Odata, la Policlinica din Atena, unde slujea ca paroh la Paraclisul Sfantului Gherasim Parintele Porfirie, era internata o maica din Creta. Vazand-o parintele, a intrebat-o:
- Manastirea ta are apa de baut?
- Cautam, parinte, zise ea, dar nu am gasit.
Atunci Bunicutul i-a zis:
- Nu cumva in partea de jos se afla o stana?
- Ba da, ii raspunse maica.
- Ei bine, chiar acolo, daca veti sapa un put, veti gasi apa indeajuns pentru toata manastirea.
Cand in anul 1977 ne-am dus in vizita in Creta la acea manastire, iesindu-i in intampinare, maica i-a spus:
- Parinte, ati avut dreptate. Am sapat acolo unde ne-ati spus si am gasit apa indeajuns pentru manastire.
Multumit de rezultat, Bunicutul si-a facut cruce, iar noi ceilalti ne-am minunat de cele intamplate.

Vedea cele ascunse

Intr-o zi cand ma aflam in Kallisia, parintele imi spuse:
- Vezi icoanele astea?
Si-mi arata niste icoane aflate in fata noastra in curtea manastirii.
- Le vad. De unde sunt, Bunicutule? l-am intrebat.
- Mi le-a descoperit Sfantul Nicolae, zise. Erau ascunse intr-un loc, in spatele altarului.
Nu am mai spus nimic si nici nu l-am intrebat in ce fel i le-a descoperit Sfantul Nicolae.

Vedea moastele ingropate ale sfintilor

Odata parintele E. L-a rugat pe Parintele Porfirie sa ii spuna ce crede despre un loc, aflat in afara regiunii Hania, si unde se gasea o biserica distrusa. Parintele i-a raspuns:
- Acel loc este plin de sfintenie, fiindca vad stralucind acolo moastele multor Sfinti.
La fel de multe moaste de Sfinti se afla si mai sus, unde se gaseste o alta biserica, despre care m-a intrebat altcineva.
Vedea obiecte arheologice ingropate

Mergeam cu masina mea pe drumul national ce duce de la Atena la Lamia si ajunsesem langa un sat. Impreuna cu mine era si Parintele Porfirie.
Cum privea inainte, la un moment dat imi spuse:
- Vezi muntele acesta?
- Da, il vad, i-am raspuns.
- Ei bine, chiar in daratul lui se afla ingropate multe antichitati.
Eu, care auzisem de la consateni de-ai mei ca pe undeva pe acolo, intr-adevar se aflau antichitati, fara sa stau prea mult pe ganduri, i-am spus:
- Da, Bunicutule, se gasesc.
- Ce tot spui? Ma intreba parintele. Dar de unde stii tu ca exista, de vreme ce nu le vezi?
Am inteles ce voia sa spuna, si n-am mai zis nimic.
Dateaza antichitati care nu se vad

Unul dintre fratii mei duhovnicesti mi-a povestit urmatoarea intamplare:
„In ziua de Boboteaza, in anul 1976, ma dusesem cu fiul fratelui meu in Kallisia. Imi aduc aminte ca era zapada si ca ii duceam parintelui si niste lucruri.
Eu am intrat primul la parintele, am luat binecuvantare si-apoi a intrat nepotul meu.
Bunicutul a inceput sa ii descrie un loc aflat in partea de sus a satului nostru, caruia noi ii spunem Loutsa. Era un fel de podis, acoperit cu tot felul de ruine. Trebuie sa spun ca Parintele Porfirie nu fusese niciodata in satul nostru. Poate in trecere, dar nu a zabovit niciodata. Asadar ii tot povestea nepotului meu despre acel loc, dar el nu stia nimic si nici nu fusese vreodata pe acolo. Atunci parintele ii zise:
- Du-te si spune-i unchiului tau sa vina aici.
Am intrat. Imi amintesc ca, pe cand eram mic, mergeam si ma jucam acolo cu ceilalti copii. Atunci parintele a inceput sa-mi povesteasca tot ce-mi aminteam eu de mic copil.
- Eu credeam ca acele ruine sint de data mai recenta, poate medievale.
- Nu, zise parintele, ruinele dateaza din perioada miceniana.
Prin urmare parintele vedea acele locuri, fiind departe de ele, si chiar putea spune din ce epoca datau".
Toate cele auzite atunci de la Parintele Porfirie m-au impresionat foarte tare, continua fratele meu, si ma mai minunez si acum de stiinta Bunicutului nostru.
Cerceteaza sistemele organismului

Odata aveam niste probleme de sanatate, asa ca l-am intrebat pe Bunicutul daca vede ce am, iar el mi-a raspuns:
- Ma uit la tine si vad mai intai cum functioneaza sistemul circulator, apoi sistemul nervos, apoi sistemul digestiv, unde ai o problema la stomac.
Imi spunea toate acestea de parca imi facea o radiografie.
Cum a stiut ca un copil era surd

Odata Stareta M. Mi-a spus:
„Eram impreuna cu Parintele Porfirie. Cum mergeam noi pe drum, ne iese in cale o femeie cu un magarus, pe care era urcat un copil.
Inainte sa ajunga in dreptul nostru, parintele imi spuse:
- Vezi copilasul acesta, calare pe magarus?
- Da, i-am raspuns.
- Ei bine, copilul acesta nici nu aude si nici nu vorbeste.
Cand s-au apropiat de noi, se duce parintele la el, il mangaie pe obraz si il intreaba:
- Cum te cheama?
Atunci mama copilului vine repede la parintele si ii spune:
- Parinte, copilul nici nu aude si nici nu vorbeste.
M-am minunat de cele petrecute, imi mai spuse maica Stareta", care imi tot povestea ce i se intamplase cu Parintele Porfirie.
Stia ce ne doare

Eram cu serviciul in Creta cand deodata m-a apucat o durere cumplita de burta, incat a fost nevoie sa ma duca de indata la spital.
Medicii, poate fiindca s-au grabit, au spus ca trebuie sa ma opereze imediat de apendicita.
I-am spus asadar in ce situatie ma aflam celuilalt duhovnic al meu, Parintele Elefterie - spre care ma indrumase Parintele Porfirie, din pricina ca eram departe de sfintia sa, si pe care il socotea un sfant foarte mare - ca sa ii cer sfatul. Parintele Elefterie a incercat sa vorbeasca la telefon cu Parintele Porfirie, ca sa ii cerem binecuvantarea.
Pana seara insa nu reusise sa-i vorbeasca parintelui, asa ca mi-a spus:
- Cu binecuvantarea Bunicutului, vom face cum au hotarat doctorii, fiindca asa ne-a sfatuit sa facem, cand nu reusim sa ii vorbim.
- Sa fie binecuvantat, am zis.
Asadar, a doua zi dimineata, m-am lasat dus in sala de operatii, fara nici o tulburare. Dupa ce mi-au scos apendicele, au constatat ca nu avea nici o problema. Dimpotriva, era foarte sanatos, dupa cum i-a spus Parintelui Elefterie chiar directorul spitalului.
In aceeasi zi, Parintele Elefterie veni la spital si imi spuse:
- Sa stii, Tasos, ca am reusit sa vorbesc la telefon cu Parintele Porfirie, care mi-a zis: „Degeaba l-au operat, fiindca nu avea apendicita. Are o problema cu intestinul, aflat mai jos, care era iritat si de aceea avea dureri. Acum spune-i sa aiba rabdare".
M-am bucurat auzind ce spusese Parintele Porfirie, care se afla la Atena si am facut asa cum m-a povatuit. Dupa aproape cincisprezece zile, m-am dus la Atena la Parintele Porfirie, caruia i-am povestit cele intamplate inainte si dupa operatie, iar sfintia sa mi-a zis:
- Bravo, fiule, te-ai nevoit, ai facut ascultare si ai fost rabdator.
La Atena am facut apoi analize care au aratat cata dreptate avusese Bunicutul, fiindca intr-adevar intestinul subtire era iritat.
Astfel vedea Parintele Porfirie toate cele de departe sau de aproape, cu ajutorul Harului celui dumnezeiesc.
Un frate mi-a povestit urmatoarele:
„Pe cand lucram la manastire m-am dus sa iau binecuvantare. Am ingenucheat inaintea parintelui sa ma binecuvinteze cu semnul Sfintei Cruci. Atunci Bunicutul mi-a spus:
- Vad ca umarul stang iti este mai rece decat dreptul.
A spus aceasta fara sa fi pus mana pe mine, care eram imbracat.
Apoi a continuat:
- Cred ca ai artrita..
Intr-adevar, din cand in cand ma durea omoplatul stang".
Cunostea cauza bolilor

Intr-o zi mergeam cu Parintele Porfirie pe strada Sokratous, indreptandu-ne spre unul dintre fiii sai duhovnicesti ce locuia intr-un apartament de bloc. Inainte de a ajunge la el, ne-a iesit in cale un om orb. Bunicutul l-a salutat si, dupa ce ne-am departat de el, m-a intrebat:
- Stii de ce a orbit acest om?
- Nu, i-am raspuns.
- Ei bine, a orbit din pricina ca, pe cand construia acest bloc pe care il vezi aici, multi mesteri din cei ce lucrau la constructia sa il furau si el se necajea foarte tare. Si, de atata suparare, si-a pierdut lumina ochilor.
Pe cand intram in lift, parintele zise, surazand:
- Ce norocosi sintem, fiule, ca nu avem multe averi!
Vedea si boli vindecate

Un frate mi-a povestit acestea:
„Imi iesise pe nas, in partea dreapta, chiar sub ochi, un neg mare ce mi-a trecut cam dupa zece zile. Dupa ce au trecut cele zece zile, am venit din zona unde lucram, la Atena. Ducandu-ma la Parintele Porfirie, acesta mi-a spus:
- Nu cumva in locul acesta ti-a iesit un neg mare acum vreo zece zile?
Si arata cu mana partea stanga a obrazului sau, ce corespundea, asa cum ne aflam fata in fata, partii drepte a obrazului meu.
- Intr-adevar, i-am raspuns, aratandu-i partea dreapta a obrazului meu.
- Tocmai acolo aratam si eu, zise parintele.
Intr-adevar, imi aratase intocmai locul unde imi iesise negul ce se vindecase inainte de a veni la Parintele Porfirie".
Simtea cum adia vantul in satul meu

Intr-o zi i-am spus Parintelui Porfirie:
- Bunicutule, te rog sa-mi dai binecuvantarea sa imi construiesc o casuta in satul meu, ca sa luam, eu, copiii mei si sotia mea, putin aer, fiindca „ne-a terminat" poluarea din Atena.
- De ce nu cumperi teren de casa chiar langa manastire, unde sa vina copiii tai sa se joace, dar sa aiba si folos duhovnicesc? m-a intrebat parintele.
- Dar, parinte, n-am bani sa cumpar teren de casa in zona asta.
- Atunci cum vei putea cumpara in satul tau?
- Nu il vom cumpara. Imi voi construi casa pe un teren aflat in spatele casei parintesti, teren pe care mama mi l-a dat de curand.
- Ia sa-l vad, imi zise. Ei, e foarte frumos! Si mai are si un aer racoros, adus din golful Evviei!
- Intr-adevar este foarte frumos, Bunicutule, intocmai cum vezi, desi nu te afli acolo. Chiar acolo vreau sa imi construiesc casa.
- Atunci ai binecuvatarea mea, fiule, zise parintele insemnandu-ma cu semnul Sfintei Cruci.
In cele din urma am ridicat acolo o casuta si, intr-adevar, briza ce vine din golf este o adevarata binecuvantare dumnezeiasca, intocmai cum mi-a spus Bunicutul, aflat la o distanta de o suta de kilometri de acel loc.
Avea cunostinte stiintifice fara sa fi studiat

Un alt frate mi-a spus:
„Era, daca imi amintesc bine, de ziua Sfintei Cruci, in anul 1977.
M-am dus la Bunicutul sa-l iau si sa-l duc sa vada un teren, langa Kapandriti, pe partea stanga cum mergi pe drumul national spre Lamia. Pe cand mergeam, inainte de a ajunge la destinatie, am trecut pe la o fabrica de materiale de constructie.
Am intrat in fabrica unde Bunicutul a vrut sa vada cum se produc materialele. A venit asadar, seful fabricii, iar Batranul l-a intrebat prin ce metoda chimica sint produse materialele. Seful fabricii i-a spus o metoda, dar parintele i-a raspuns ca produce materialele prin alta metoda. Acela a insistat ca produce materialele prin metoda aratata. Batranul spunea ca seful fabricii nu spune adevarul. Desigur disputa lor era pasnica si civilizata. La un moment dat seful fabricii se intoarse spre Parintele Porfirie, spunandu-i:
- Ei, parinte, cine se pune cu sfintia ta isi gaseste beleaua.
Eu nu pricepeam care era neintelegerea si din ce pricina, dar, dupa ce am plecat, parintele imi spuse pe drum:
- Sa stii ca am staruit atata fiindca mintea in privinta metodei chimice.
Cand am ajuns la terenul pe care voia sa-l vada, se facuse deja foarte cald. Parintele isi scoase rasa si culionul. Eu i le tineam, iar sfintia sa isi puse pe cap un prosop, luand-o inainte, vreo sapte-opt metri, pe cararea de pe costisa. Toata regiunea era plina de brazi, in afara terenului pe care vrusese sa il vada. La un moment dat imi spuse:
- Vad ca la o adancime de vreo patruzeci de metri se gaseste apa, dar nu stiu daca e permanenta sau provine de la ploi (fiindca plouase cu o zi inainte).
Apoi a inceput sa-mi vorbeasca despre diverse fenomene meteorologice intalnite in regiunea aceea, cum ar fi reciclarea aerului si multe altele, folosind termeni ca aratau ca avea cunostinte de meteorologie.
Cunoscand si eu putina meteorologie de la Aviatie, mi-am inchipuit ca parintele citise undeva acele lucruri, fiindca folosea cu mare exactitate terminologia si se exprima foarte corect in descrierea acelor fenomene. Insa inainte sa-mi termin gandul, Parintele Porfirie se intoarse spre mine, spunandu-mi:
- Ei, fiule, unora dintre prietenii mei le spun anumite lucruri pe care nu le-am citit nicaieri, ci le stiu datorita Harului celui dumnezeiesc.
Tot atunci imi adusesem aminte si de intamplarea de la fabrica unde, cand vorbise de acea metoda chimica, mi-am inchipuit ca citise undeva. La fel si in privinta apei si a altor fenomene despre vorbea uneori. Asta insemna ca Bunicutul vedea totul foarte limpede si ca stia o multime de lucruri, fara a fi nevoie sa le invete sau sa le citeasca undeva.

Uluieste un electrician neincrezator

Intr-o zi Bunicutul statea intins in baraca, unde electricianul facea instalatia electrica. Afara astepta multa lume sa ia binecuvantare si sa-i ceara sfatul.
La un moment dat, electricianul ii spuse parintelui:
- Bine, parinte, ce tot vrea lumea asta adunata afara, de la un batran ca sfintia ta?
- Ei, ce sa vrea? Vin unul cate unul aici, le spun cate o poveste si apoi pleaca.
- Dar bine, atat de prosti sint toti, de asteapta atata doar ca sa le spui o poveste si apoi sa plece?
- Desigur. Si de bine ce zici ca sint toti atat de prosti, o sa-ti spun si tie o poveste.
Atunci parintele incepu sa ii spuna totul despre familia sa si toate defectele sale. Uimit de aceste dezvaluiri, electricianul incepu sa strige:
- Opreste-te, parinte. Opreste-te, fiindca tot ce spui acum nu sunt povesti.
- Ei bine, ii zise Bunicutul, atunci inceteaza a mai intreba si a fi curios. Vezi-ti de ale tale.

Urmarea tot ce faceam

Intr-o vreme citeam o multime de carti de muzica bizantina. Ducandu-ma odata la Paraclisul Sfantului Gherasim si vazandu-ma parintele, desi nu aveam nici o carte, m-a intrebat:
- Ce carti sint astea pe care te tot vad citindu-le?
- Sint carti de muzica, Bunicutule, i-am raspuns.
- A, bine, citeste-le in continuare.
Atunci am inteles ca urmarea tot ce faceam, oriunde ne-am fi aflat si orice am fi facut.Un frate facea niste lucrari la terasa manastirii si, fiindca era foarte mult nisip, ii era lene sa mai coboare scara pentru a merge la toaleta, spunandu-si in sinea sa ca nisipul va sterge urmele nevoilor sale.
Dupa un timp s-a intalnit cu Bunicutul, care i-a spus:
- Alta data sa cobori jos.
Va dati seama cum s-a simtit acel frate.Sora S. Mi-a povestit urmatoarele:
„Ma dusesem la Manastirea Buneivestiri in satul Aliartos, iar la intoarcerea la Atena m-am oprit si la Parintele Porfirie, sa iau binecuvantare. Cand am intrat la sfintia sa, i-am spus:
- Bunicutule, am fost la Manastirea Buneivestiri din Aliartos si, intorcandu-ma la Atena, m-am oprit si la sfintia voastra sa iau binecuvantare.
Atunci parintele mi-a spus :
- Stiu unde ai fost, fiica mea. Te-am vazut cum te ascunsesesi indaratul coloanei.
M-au uimit foarte tare cuvintele Bunicutului si felul in care ne cerceta, cu atat mai mult cu cat lucrurile se petrecusera exact asa cum spusese".Un alt frate mi-a povestit acestea:
„Fratele meu avea doi copii, dintre care unul suferea de dislexie. Asadar, intr-o Duminica ne-am dus la Bunicutul in Kallisia, dupa ce reusisem sa il conving pe fratele meu sa mearga la Parintele Porfirie, sa vada si sfintia sa copilul.
Odata ajunsi, parintele l-a binecuvantat pe micut, punandu-si mana pe capsor, dupa care ne-a spus amanuntit despre ce era vorba, punand diagnosticul bolii copilului cu atata precizie incat ne-a lasat muti de uimire.
Imi aduc aminte ca ne-a spus:
„Acest copil va vorbi cand va implini sase ani si inca atat de mult, incat il veti sili sa se opreasca. Abia atunci va scapa de aceasta problema pe care o are acum".
Pe atunci copilul avea vreo trei ani si jumatate.
Intr-adevar, odata ajuns la varsta spusa de Parintele Porfirie, copilul n-a mai avut probleme de vorbire. Insa, continua povestirea fratele, aici as mai vrea sa adaug faptul ca, atunci cand ne-am dus la Parintele Porfirie, acesta ne-a spus ca boala copilului a fost cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru indepartarea parintilor si pentru sporirea lor duhovniceasca. Fratele meu si sotia sa erau oameni ce tineau la Biserica dar, ca multi oameni, nu foarte interesati si nu cu multa caldura in inimi.
Intr-o buna zi, isi continua povestirea fratele, cumnata mea lua copilul si il duse la un psihiatru pe ascuns, fara sa stie nimeni.
In aceeasi zi i-am telefonat Batranului sa vad ce face, iar el m-a intrebat:
- Ei, ia spune-mi, de ce a dus cumnata ta copilul la doctor?
Nici eu si nici fratele meu nu stiam nimic despre cele intamplate, asa ca i-am spus ca nu stiam nimic, iar apoi l-am sunat pe fratele meu, pe care l-am intrebat daca intr-adevar cumnata mea dusese copilul la doctor.
- Nu stiu, mi-a raspuns el.
Apoi am sunat-o chiar pe ea si am intrebat-o:
- Ai dus copilul la doctor?
- Da, l-am dus, imi raspunse.
- Dar nu ti-a spus sa nu-l duca pe micut la doctor, fiindca boala era cu ingaduinta lui Dumnezeu, spre sporirea lor duhovniceasca". Si tu tot l-ai dus? Mi-a Dar nu ti-a spus Batranul sa nu-l duci? Bunicutul imi spusese: "Le-am mai spus si ca nu e nevoie sa mergem cu el pe la toti doctorii, caci se va face bine singur, cand va implini sase ani.
Intr-adevar, cu ajutorul Harului dumnezeiesc, Bunicutul a vazut ca au dus copilul la doctor, stia si ce le spusese doctorul si i-a sfatuit sa nu mai mearga la doctor pentru aceasta problema.
Intr-adevar, la varsta de sase ani copilul s-a facut bine. De atunci au trecut zece ani, vorbeste fara nici un fel de problema si toate s-au petrecut intocmai cum a prevazut Bunicutul".

Ne cunostea gandurile

Intr-o zi un frate i-a dat niste bani pentru trebuintele manastirii, vrand in felul acesta si sa il convinga pe Bunicut, fie sa ii spuna cateva vorbe in legatura cu problema sa, fie macar sa ii acorde mai multa atentie decat celorlalti. Batranul insa nu putea vorbi cu el. Atunci, iesind afara, fratele isi spuse in sinea lui: „Eu ii dau atatia bani, iar el nu mi-a zis azi nimic". Atunci Bunicutul il striga sa vina inauntru si ii spuse:
- Ia asculta! Eu nu ti-am cerut niciodata nici bani si nici altceva. De bunavoie imi dai bani cand vii pe aici. De aceea socotesc ca nu cugeti cu dreptate. Si sa sti ca daca ti-am primit banii, i-am primit pentru nevoile manastirii.
Fratele ramase mut de uimire.
Intr-o zi parintele imi vorbea despre ceva, dar eu nu prea il ascultam cu prea mare atentie. Cand m-a intrebat daca am inteles, am raspuns:
- Da, Bunicutule, am inteles.
Parintele a vazut insa ca nu am inteles, si mi-a spus:
- Ia spune-mi, sa vedem ce-ai inteles?
Va puteti da seama cum m-am simtit.
Un frate mi-a povestit acestea:
Muncisem la manastirea Bunicutului, iar seara ne-am asezat putin sa ne odihnim. Ne-am adunat mai multi in jurul parintelui care se asezase pe o piatra, si-l ascultam.
Eu sedeam chiar in fata parintelui, care ne vorbea despre diverse chestiuni privind igiena si o viata sanatoasa in aer liber. In timp ce parintele vorbea, mi-am zis in sinea mea: "Ce tot vorbesti acolo? Mai bine ne-ai spune ceva despre sufletul nostru, decat sa ne spui asemenea lucruri!".
Atunci parintele se intoarse o clipa spre mine si imi spuse:
- Hai, mai, ca s-o mantui si sufletul tau!
Apoi reveni la chestiunile de igiena, continuand a vorbi cu ceilalti, care nu au inteles nimic din ce imi spusese parintele".Intr-o zi, pe cand mergeam impreuna cu parintele pe o carare, in fata noastra aflandu-se alti cativa oameni, Batranul Porfirie ma intreba:
- Stii la ce se gandeste femeia care merge in fata noastra?
- Nu stiu, i-am raspuns.
- Se gandeste la copilul ei, imi raspunse parintele.
M-a mirat faptul ca i-a putut citi gandurile.
Ce lucruri minunate afli, vezi si auzi, cand te afli in tovarasia unor oameni sfinti, cum era Bunicutul nostru.

Raspundea inainte de a fi intrebat

Intr-una din zile cand m-am aflat la Atena, m-am dus la Paraclisul Sfantului Gherasim de la Policlinica din Atena, unde se afla Bunicutul, pregatit sa marturisesc pacatele savarsite de la ultima spovedanie. Printre alte pacate pe care mi le notasem pe o hartiuta, mi-am notat si sa-l rog pe parintele sa ma sfatuiasca ce sa fac si in ce fel sa ma port, pentru a deveni mai bun. Asadar a doua zi m-am dus la biserica. Parintele se afla in dreptul usii din dreapta a Sfantului Altar, cum intri inauntru. M-a primit bucuros si, fara sa-i fi spus pentru ce am venit la el, m-a chemat la el si a inceput sa ma povatuiasca, spunandu-mi:
- Fiule, sa fii mereu bun, sa ierti, sa iubesti, sa-ti faci treaba constiincios, sa te rogi si sa te lupti.
Eu ramasesem mut, fiindca cuvintele sale erau chiar raspunsul la intrebarea pe care voiam sa i-o pun. Un frate de-al meu era chinuit de o nedumerire: se intreba daca il iubesc crestineste sau nu.
Odata cand ne-am dus la Parintele Porfirie, asa cum faceam adesea, fara sa-l intrebam nimic, acesta ne spuse:
- Ei, cat de mult tineti voi unul la celalalt!
Astfel ne-am linistit amandoi.

Stie ce voiesc cei ce asteapta

Intr-o zi in fata manastirii, impreuna cu alti oameni, astepta intr-o masina rosie o doamna. Se numea Maria si astepta sa-i vina randul sa intre la parintele. Batranul vedea ca femeia avea o problema grava ce o nelinistea foarte tare, de aceea le-a spus surorilor sa o cheme la el peste randul celor ce stateau acolo pentru a vorbi cu parintele. S-au dus asadar surorile la masina femeii si i-au spus sa intre la parintele, dar ea n-a vrut, fiindca era incredintata ca maicile faceau o confuzie de nume, in privinta persoanei chemate.
Chemand-o a doua oara, dupa ce s-au incredintat ca ea era aceea careia voia parintele sa-i vorbeasca, femeia i-a spus din nou ca trebuie sa fie o confuzie, fiindca parintele nu o cunoaste si nu a mai vazut-o vreodata. Totusi, le-a urmat.
Nu era nici o confuzie, asa cum crezuse Maria, ci Parintele Porfirie voise sa-i vorbeasca despre problema grava pe ce o preocupa.
Reaminteste

O sora mi-a povestit acestea:
„M-a sunat un preot din strainatate si m-a rugat sa il intreb pe Bunicut daca ii dadea binecuvantarea sa intreprinda niste lucruri ce-l priveau intr-o problema personala, despre care il mai intrebase si in alte randuri.
Eu insa am uitat sa-i spun imediat Bunicutului, iar a doua zi, pentru prima oara, Parintele Porfirie m-a sunat la birou si, referindu-se la problema acelui preot, imi spuse:
- Hai, fiica mea, vorbeste!
Dupa ce i-am prezentat problema preotului, mi-a zis:
- Sa faca intocmai cum i-am spus. Cu bine! Si inchise telefonul".
Il vedea pe cel viclean ispitindu-ne

Un frate mi-a povestit:
„Intr-o zi la mine in casa mare zarva. Fiul meu cel mic se rasfata intruna ca un copil ce era, certandu-se cu mama sa.
In tot acest timp eu simteam in casa prezenta mea, a sotiei, a copilului meu, dar si pe cea a satanei. Chiar in acele clipe de zarva suna telefonul. Era Bunicutul. Si, inainte de a apuca eu sa termin de spus mica rugaciune pe care o incepusem, zicand „Dumnezeul meu, Te rog, alunga-l pe cel viclean din casa mea", deodata s-a asternut linistea in casa.

Ridicand receptorul, am auzit vocea Batranului ce imi spunea:
- Gata acum. Cel rau il pusese pe fiul tau sa se certe cu voi. Hai, la revedere! Mai zise parintele si inchise telefonul.
Am ramas uluit de felul in care ne urmarea Batranul", spuse fratele.Un frate imi povesti acestea:
„Intr-o zi il duceam undeva pe Parintele Porfirie cu masina mea. Cum mergeam asa, vazand la un moment dat un tanar pe o motocicleta care facea niste „figuri" foarte periculoase, imi spuse:
- Ei, acum vad un diavol care sta chiar langa el! Necuratul il pune sa faca ce face, fiindca diavolul nu are dreptul sa-l ucida el insusi. Asadar, indemnandu-l sa faca lucruri de felul acesta, il face sa se ucida singur".

Vede gandurile viclene

Acelasi frate mi-a povestit acestea:
„Intr-o zi ma dusesem in Kallisia ca sa-l iau pe parintele. Mi-am lasat masina in locul unde incepe cararea ce duce la manastire.
Indata ce m-am dat jos din masina, m-au napadit deodata niste ganduri de hula, pline de nerusinare, impotriva Batranului, ceva de neinchipuit! Am inceput sa-mi scutur capul, incercand sa ma lepad de ele. Fiind asadar in starea aceasta, m-am asezat pe o piatra si-am inceput sa ma rog sa scap de aceste ganduri, stiind ca Batranul cunoaste aceste lucruri. Si nu ma gandeam atat la Dumnezeu, cat la Bunicutul! In scurt timp gandurile s-au risipit si-am reusit sa ma linistesc.
Dupa vreo douazeci de minute am ajuns la manastire.
Parintele Porfirie ma astepta surazator in poarta si, indata ce m-am apropiat de el, mi-a zis:
- Ei nu te necaji. Astea sint gandurile celui rau, nu ale tale, asa ca nu le da atentie.
Asadar, parintele imi vazuse gandurile, imi citise cugetul si de aceea imi spusese sa nu ma mai gandesc la ele si ca nu sint ale mele, ci ale celui viclean. Minunate lucruri savarsesc sfintii!".

Ne pazeste de duhul cel viclean

Un frate mi-a povestit urmatoarele:
„Intr-o zi am plecat din Atena impreuna cu Bunicutul, ca sa vedem un teren. Asta se intampla inainte sa cumpere terenul pe care se afla acum manastirea. Ne-am dus asadar la Inofita.
Pe drum parintele a inceput a-mi spune niste lucruri cu un inteles atat de adanc, incat nu l-am putut patrunde. O vreme a continuat sa vorbeasca, apoi deodata a inceput sa strige:
- Mai omule, pricepi ce-ti spun?
Eu l-am privit cu mirare, spunand in sinea mea: „Doamne, ce-o striga Bunicutul asa tare? Nu l-am mai auzit niciodata strigand asa". Apoi i-am raspuns:
- Nu, Bunicutule, nu pricep.


A doua zi m-a sunat la serviciu si m-a intrebat:


- Ai bagat de seama ieri ca ti-am vorbit mai tare?
- Da, Bunicutule, i-am raspuns.
- Stii de ce am facut asta?
- De unde sa stiu, parinte?
- Ei bine, fiule, venea un duh necurat ce voia sa-ti sadeasca in minte ganduri de indoiala despre cele ce-ti spuneam, asa ca am strigat ca sa te scot de sub inraurirea sa.
- Cum, parinte? Cum e cu putinta asa ceva?
- Ei bine, este. Iti voi spune eu altadata cum anume. Acum, ramai cu bine, mai zise parintele si inchise telefonul.
Altadata l-am intrebat despre aceasta, iar parintele mi-a spus:
- Ei, lasa asta acum. Gata! S-a dus!
„Matematici superioare", am cugetat eu in sinea mea".
Ne urmareste rugaciunile

Intr-o seara, facandu-si rugaciunea, un frate il ruga pe Dumnezeu, Ca Batranul sa primeasca un dar din partea sa, ca sa-l pomeneasca mai mult, dupa cum socotea fratele.
A doua zi dimineata Bunicutul il astepta la usa din dreapta a Sfantului Altar al Bisericii Sfantul Gherasim. Cand s-a apropiat, parintele l-a intrebat:
- Ei, ce tot voiai de la mine, de m-ai deranjat toata noaptea trecuta?
I-a spus fratele ce dorinta avea. Atunci parintele i-a spus, surazand, sa-i cumpere o carte cu titlul „Simbolica" de Androutsos. I-a scris titlul pe o hartie, iar acela a pus-o de indata in portofel, unde a si pastrat-o mereu ca sa n-o piarda, de parca ar fi primit un talisman de mare pret.


Apoi, ca sa-l pomeneasca si fratele pe el, Bunicutul i-a spus:


- In fiecare seara, inainte sa mergi la culcare, sa faci zece metanii si sa spui „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma".
Astfel au aflat amandoi multumire.O sora mi-a povestit urmatoarele:
„Acum cativa ani, prin 1985 sau 1986, fiica mea se simtea foarte rau. S-a dus asadar la cardiolog, care i-a spus ca facuse fibrilatie atriala. Medicul a insistat sa se interneze, fiindca altminteri, asa cum i-a spus sotului ei, risca sa faca o embolie.
Indata ce am aflat acestea, am inceput a ma ruga cu durere in suflet lui Dumnezeu si Maicii Domnului, sa-i dea zile ca sa-si poata creste cei doi copii mici pe care ii avea.
Indurerata cum eram, L-am rugat pe Dumnezeu sa o insanatoseasca si, totodata, sa-mi dea un semn din care sa vad ca raspunde rugaciunii mele, ca sa ma mai mangai putin.


Astfel, in starea in care ma aflam, in aceeasi zi, pe seara, cam pe la ora sase, ma suna un frate din Atena care imi zice ca Bunicutul ii daduse telefon si-i spusese sa-mi transmita sa nu ma nelinistesc, caci toate vor merge bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Intr-adevar, fiica mea s-a facut bine. Ceea ce este cu adevarat important este faptul ca eu ma rugam lui Dumnezeu, aflandu-ma in Creta, iar Dumnezeu mi-a trimis raspuns prin intermediul preabunului si sfantului nostru Bunicut.
De buna seama nu era prima data ca Dumnezeu raspundea cererilor mele, prin intermediul Bunicutului nostru, dat fiind ca si in alte randuri ma instiintase in acest chip".
Stia daca a murit cineva

Un frate mi-a spus:
„In ziua de 6 aprilie 1967, pe cand ma aflam la serviciu, am fost instiintat ca sora mea era grav bolnava. In realitate insa, ea murise. Asadar, inainte sa merg la spitalul la care era internata, am trecut pe la Sfantul Gherasim ca sa iau binecuvantare de la parintele. L-am gasit in biserica si l-am intrebat:
- Ce vezi, Bunicutule, despre starea sorei mele?


Parintele mi-a spus:
- Sa sti, fiule, ca Hristos ii invie pe cei morti.
Eu, fara a cugeta prea bine la profunzimea celor spuse de Parintele Porfirie, mi-am zis in sinea mea: „Ce tot zice parintele? Eu, care il socotesc sfant, il intreb despre sora mea, iar el imi raspunde cu asemenea cuvinte ciudate?". Am plecat apoi fara a-i spune nimic. Abia cand am ajuns la spital si am aflat ca sora mea murise, am priceput intelesul Parintelui Porfirie".Intr-o zi de vineri, in anul 1977, un frate mi-a povestit acestea:
„Afland ca mama se imbolnavise grav, m-am invoit de la serviciu ca sa merg sa o vad, in satul nostru.
Inainte de a pleca spre sat, l-am sunat pe Parintele Porfirie si i-am spus:
- Parinte, mama mea e grav bolnava. M-au anuntat cei din sat si trebuie sa ma duc la ea.
Atunci Bunicutul imi spuse:
- Ei, mama ta era plina de zile!


Eu n-am priceput prea bine ce voia sa zica. Cand m-am intors la Atena, i-am dat telefon Bunicutului. A raspuns o sora, care m-a intrebat:
- A murit mama ta?
- Dar tu de unde stii? am intrebat-o.
- Mi-a spus parintele care a vazut, raspunse ea.
Am sunat iar dupa putin timp si am vorbit cu parintele, care mi-a spus:
- Am vazut ca mama ta a murit si ca sufletul ei este bine. Am vazut ca se ducea la cer.
Ii spusese acestea si sorei cu care vorbisem la telefon. I le spusese inainte sa ma intorc eu din sat si inainte sa-i fi spus ca a murit mama. Intr-o sambata s-a savarsit. Duminica am ingropat-o, iar dupa-amiaza eu m-am intors si l-am sunat pe parintele de la fratele meu de acasa, care a auzit si el ce am vorbit la telefon cu Batranul".
Cunoaste voia lui Dumnezeu

Cunosteam un cleric intr-un sat vecin. Odata, pe cand mergeam cu parintele, i-am pomenit numele aceluia, iar Batranul a spus:
- Stii, odata ma dusesem acasa la parintele D. Dupa ce m-a primit, m-a rugat sa-i spun ce vad despre familia lui. Staruind foarte mult, m-a induplecat. I-am spus asadar sa-mi aduca o fotografie cu intreaga sa familie. A gasit de indata o fotografie si, dupa ce mi-a dat-o, am inceput sa-i spun cate ceva despre caracterul fiecaruia. Cand insa am ajuns la fiica lui, nu i-am mai putut spune nimic!


- Hai, Bunicutule, spune-mi si despre ea, ma ruga preotul. Spune-mi!
Eu insa, fiindca nu vedeam nimic, i-am spus:
- Asa trebuia sa fie. Cu adevarat asa trebuia sa se intample.
Atunci parintele D. Sari in sus si-mi spuse:
- Da, Bunicutule, asa trebuia. Trebuia sa moara, fiindca era bolnava si suferea foarte mult.
Continuandu-si povestirea, Bunicutul imi spuse: „Vezi asadar, ca Dumnezeu vrea sa ne oprim intr-un punct, iar ceilalti sa continue. De aceea nu ii puteam spune nimic despre fiica lui".
Vedea Raiul

Dupa moartea parintelui Yannis K., Bunicutul vazuse ca parintele se afla in Rai, inconjurat de multa lumina. Dupa vreo treisprezece ani s-a savarsit si preoteasa Maria K., iar cand fiul sau A., l-a intrebat pe Parintele Porfirie despre parintii sai, acela i-a raspuns:
- Cu mare bucurie se bucura! Ii vad imbratisati, bucurandu-se impreuna de pacea Raiului.
Astfel Parintele Porfirie vedea si sufletele celor raposati, stiind unde se duceau si cum se duceau.

Vedea sfintenia

In ziua de 4 mai 1981 a adormit in Domnul, in Hania, parintele Elefterie, fiu duhovnicesc al Bunicutului. La cateva zile de la moartea parintelui Elefterie, Bunicutul ne spuse:
- Parintele Elefterie e sfant acum. Doamne, Iisuse Hristoase, ce sfant este! Este foarte sfant!

Fiind atent la cele esentiale uita numele

O sora din Creta mi-a povestit acestea:
„Parintele Porfirie venise in vizita in Hania pentru cateva zile. Statea acasa la parintele E. In vremea aceea nu eram foarte apropiata de biserica sau, mai de graba se poate spune ca ma preocupa prea putin. Intr-o dimineata ma suna Episcopul nostru, care imi spuse ca in casa parintelui E. se afla un calugar ce are darul stravederii, si as avea mare bucurie de l-as cunoaste. Urmandu-i sfatul, ma-am dus acasa la parintele E., mai degraba curioasa sa aflu cat era de stravazator. Am sunat la usa. Mi-a deschis chiar Parintele Porfirie, care m-a intrebat cum ma cheama. Dupa ce i-am raspuns, m-a luat cu el intr-o camera si am inceput sa discutam. Dupa o vreme, ma intreba din nou cum ma cheama. I-am raspuns iar. Apoi a inceput sa-mi spuna felurite lucruri si, in timp ce vorbeam, ma tot intreba din cand in cand cum ma cheama. Eu ii tot raspundeam de fiecare data cum ma cheama. Asta a durat destul de mult. Dupa o vreme, am inceput sa-mi spun in sinea mea: „I-a gandeste-te ce stravazator trebuie sa fie acest parinte, de vreme ce nu-si poate aduce aminte nici cum ma cheama, desi i-am spus de atatea ori".


In clipa aceea, Parintele Porfirie imi spuse:
- Fiica mea, nu trebuie sa gandesti asemenea lucruri.
Si incepu sa-mi spuna tot ce gandeam despre sfintia sa. Intr-adevar, a fost o experienta cumplita pentru mine. De atunci nu am mai avut niciodata indoieli, cel putin in privinta sa".

Este folosit ca mijloc de mantuire

O sora mi-a spus:
„Odata cand m-am dus la Parintele Porfirie impreuna cu sotul meu, acesta i-a spus:
- Eu, Bunicutule, nu prea pricep ce ii spuneti sotiei mele.


Vazandu-l suparat, parintele ii spuse:
- In satul vostru aveti niste maslini. Ogorul vostru se afla pe-o costisa si aveti si niste sapaturi in pamant.
Astfel incepu sa-i descrie tarinile pe care le avea in sat, sapaturile in pamant si alte lucruri, ce-i erau cunoscute doar sotului meu, pentru a-i dovedi astfel netarmurita sa afectiune si iubire pe care le nutrea pentru el. Lucrul acesta l-a impresionat foarte tare pe sotul meu si de atunci si-a schimbat parerea despre Parintele Porfirie".Dupa ce a facut o calatorie prin mai multe locuri, intorcandu-se Parintele Porfirie in casa unuia dintre fiii sai duhovnicesti, ii spuse fratele acestea:
- Parinte, te rog mult sa-i dezvalui ceva sotiei mele, pentru a deveni mai buna si a se putea apropia si ea mai mult de Hristos.
Intorcandu-se spre el, Bunicutul ii raspunse:
- Stii ce-mi ceri, rugandu-ma sa fac asta?
- Ce? il intreba fratele.


- Ei bine, prin ce mi-ai cerut, mai mult se va vatama. E ca si cum i-as pune pe cap o mare greutate, apasand in jos. Asadar, nu-ti voi indeplini dorinta, ci voi face un lucru din care se va folosi foarte mult.
- Ce, Bunicutule? a intrebat fratele.
- Iata, ma voi ruga pentru ea si astfel va avea un folos inzecit.
- Fii binecuvantat, Bunicutule, zise fratele.
Totusi, ca sa nu-l necajeasca pe acel frate, in momentul cand sotia aceluia ii aducea un suc, parintele o intreba:
- Ai cumva o fotografie cu satul tau?
- Da, raspunse aceea.


- Intr-adevar, ii aduse o fotografie in care se vedea satul femeii, sat unde cresteau multi copaci, dintr-un capat in celalalt. Atunci parintele o intreba, aratandu-i un loc pe fotografie:
- Ia spune-mi, nu cumva aici se afla apa?
- Ba da, Bunicutule, se afla.
Atunci Bunicutul ii arata un alt loc pe fotografie si o intreba din nou:
- Dar aici se gaseste apa?
- Da, Bunicutule, ii raspunse ea din nou.
Apoi parintele ii arata un al treilea loc si o intreba acelasi lucru, iar ea ii dadu din nou dreptate. Atunci parintele ii spuse:
- Bine, fiica mea, acum poti lua inapoi fotografia. E foarte frumos in satul tau.
Auzind acestea, fratele se bucura foarte mult in sine lui de aceste dezvaluiri pe care i le facuse sotiei sale, mai ales fiindca astfel ii implinise dorinta pe care i-o pusese inainte de a intra in casa lor.
Harisma inaintea vederii

Prevede cele viitoare

In anul 1970, un frate s-a dus pentru a doua oara la Parintele Porfirie, cu care ii facusem cunostinta, iar parintele, printre altele, i-a spus si acestea:
- Vad in interiorul tau o mare putere. O putere extraordinar de mare! Te vad vorbind in adunari, in niste biserici.
Intr-adevar, acel frate, la zece ani de la intalnirea cu Parintele Porfirie, vorbeste in fiecare zi in diferite biserici precum si la posturi de radio despre Biserica lui Hristos. Vorbeste cu dragoste mare, cu osteneala, ravna si mult zel, cu rabdare si stradanie zilnica.
Se va face profesoara

Unui frate ce dorea ca fiica sa sa devina profesoara, Parintele Porfirie i-a spus:
- Iti doresti ca fiica ta sa ajunga profesoara. Ei bine, va ajunge.
Intr-adevar, acum tanara este profesoara in invatamantul mediu.
Se va lasa de fumat

Un alt frate mi-a povestit acestea:
„In anul 1967. intr-o dimineata, m-am dus la Biserica Sfantului Gherasim, la Bunicutul, impreuna cu mama mea si, dupa ce ne-am spovedit, mai intai eu si apoi mama, ea, terminandu-si spovedania, a iesit afara si m-a gasit fumand - ca pe langa multe alte cusururi l-am avut si pe acesta timp de cativa ani - si mi-a facut observatie, privitor la acest rau obicei. Vazand-o necajita, Bunicutul i-a spus:
- Nu te necaji, caci in cateva luni se va lasa de fumat.
Intr-adevar, imi amintesc bine ca dupa trei-patru luni am parasit acest prost obicei si pana in ziua de astazi, nici macar in gluma n-am mai fumat".
Cunoaste gandurile si prevede moartea

Aveam agatat in masina, in partea din fata, un sirag de metanii, pe care il facuse si mi-l daruise sora Parintelui Porfirie, stareta Porfiria, cu multi ani in urma. Vazand metaniile, Parintele Porfirie imi spuse:
- Aceste matanii ti le-a daruit sora mea, Harikleea (asa se numea inainte Stareta Porfiria), nu-i asa?
- Da, Bunicutule, i-am raspuns. Asa e. Ea mi le-a dat cu multi ani in urma.
Apoi l-am intrebat despre un cunoscut de-al meu, pe nume G.D. Stiam ca parintele fusese invitat la masa la ei acasa intr-o seara si voiam sa aflu ce credea parintele despre sanatatea gazdei sale.


- Stii, imi raspunse parintele, omul acesta va muri peste cateva zile.
Si intr-adevar, peste cateva zile muri, intocmai cum prevazuse Parintele Porfirie.
In seara in care fusese invitat la masa acasa la G.D., le-a spus si a facut anumite lucruri. Printre altele, cum stateau toti la masa si mancau, parintele i-a spus fiecaruia in parte ce fire are si cum se poarta.
Cand a venit vremea sa plece, nu voiau cu nici un chip sa-l lase sa se duca acasa, ci au insistat sa ramana sa doarma la ei. Fiind deja tarziu, l-au convins pe Parintele Porfirie sa ramana peste noapte in casa lor. Inainte sa apuce a se bucura de sederea Bunicutului la ei peste noapte, deodata il vazura ca se ridica brusc, spunandu-le ca trebuie neaparat sa plece, lucru pe care l-a si facut.


Atunci au inceput sa se intrebe unul pe altul ce s-o fi intamplat sau ce a cugetat fiecare in sinea lui, de s-a ridicat Bunicutul atat de brusc si a plecat. Dupa ce si-a spus fiecare gandurile, gazda, domnul G.D., spuse:
-Eu, cand am vazut cum il chinuiti pe Parintele Porfirie, insistand sa doarma cu orice pret asta seara la noi acasa, mi-am spus in sinea mea: "De ce l-or chinui asa pe omul asta, in loc sa-l lase sa plece, daca el nu vrea sa stea aici peste noapte? Unde mai pui ca nici nu avem loc destul, ca sa poata dormi si el". Abia ce mi-am incheiat acel gand, Bunicutul s-a ridicat si a plecat. Asta s-a intamplat in realitate. Citise gandurile tuturor si de aceea se hotarase sa plece.

Facea previziuni despre Manastire

Intr-una din multele dati cand mergeam impreuna la manastire, in anul 1978, Bunicutul imi spuse:
- Tine firul acesta si trage in jos, fiindca vreau sa facem chiliile manastirii, ca dupa rasarit sa fie luminate toata ziua de lumina soarelui.
Am apucat asadar firul si m-am dus in directia in care imi spusese parintele, dar in sinea mea cugetam: „Ce manastire crede c-o sa mai faca acum parintele, la varsta lui si cu bolile pe care le are?". Atunci Bunicutul spuse:
- Bine, vei vedea…


Intr-adevar, acum vad ca lucrarea sa se apropie de sfarsit si imi spun in sinea mea: „Cata dreptate ai avut, Bunicutule…Fiindca tu vedeai cu adevarat cele viitoare, pe cand eu, nu…".Sora H. mi-a povestit ca intr-o zi sedea pe o gramada de lemne ce se foloseau drept banci, undeva intre rulota si baraca unde locuia Parintele Porfirie in perioada 1981-1982, pe vremea cand se incepuse turnarea betonului pentru ridicarea manastirii, la celalalt capat al terenului.
Batranul se afla impreuna cu un alt preot, iar eu - isi continua povestea sora H. - ma aflam putin mai departe, asteptandu-mi randul sa vorbesc cu parintele, dupa ce termina discutia cu acel preot.

La un moment dat l-am auzit pe Parintele Porfirie spunandu-i preotului niste lucruri ce m-au impresionat foarte mult la vremea aceea:
- Vezi, parinte, locul acesta? Iti spun ca va deveni un insemnat loc de pelerinaj.
Mi s-a parut ca preotul fusese uimit de cele auzite. Atunci Bunicutul a continuat:
- Va deveni un loc de pelerinaj, asa cum este acum insula tinos. Tot asa vor veni si aici. Si se vor face minuni multe.
Apoi, intorcandu-se spre mine, imi spuse:
- Ai auzi prea bine tot ce-am spus. Sa nu mai spui nimanui ce-ai auzit, inainte de adormirea mea. Sa spui cele auzite, abia dupa ce voi fi adormit in Hristos.
Chiar asta fac acum, incheie sora H., spunand fratelui meu A., pentru prima oara cele auzite atunci.

Minuni si tamaduiri
Mi-a trecut durerea

Venea cu Bunicutul de la o manastire de langa satul meu. Aflandu-ne undeva pe drumul national, la un moment dat m-au apucat niste dureri de cap groaznice si niste ameteli, de-am fost nevoit sa-mi opresc masina la capatul unei parcari. Dupa ce am oprit, i-am spus parintelui:
- Bunicutule, am niste dureri de cap si niste ameteli groaznice. Te rog, fa-mi semnul crucii, ca sa-mi treaca.
Apoi mi-am aplecat capul si l-am pus pe genunchii sai. Bunicutul a facut de indata semnul crucii si mi-a spus:
- Nu e nimic. Nu te nelinisti. E de la ceafa. Gata, am facut semnul crucii.
In scurt timp m-am simtit bine, asa ca i-am spus parintelui:
- Bunicutule, mi-au trecut si ameteala si durerea de cap. Hai sa ne vedem de drum spre manastire.
In semn de raspuns, parintele s-a mai inchinat o data.
M-a salvat rugaciunea Bunicutului

Parintele Porfirie ma rugase sa caut prin aproape toate librariile din Atena si sa-i caut cat mai multe dintre cartile Mitropolitului de Hios, Pantilimon Fostinis.
La inceput am gasit cateva pe care mi-a cerut sa le xeroxez intr-unul sau doua exemplare, urmand sa le duc pentru nevoile manastirii pe care trebuia sa inceapa a o ridica in scurta vreme. Totusi, fiindca nu cumparasem toata seria cartilor cerute, mi-a spus sa le caut si pe celelalte a doua zi.


Am luat binecuvantare si a doua zi am pornit prin librarii.
Imi petrecusem toata dupa-amiaza colindand prin librariile Atenei cand, uitandu-ma la ceas, am vazut ca se apropie ora la care se inchideau toate magazinele.
Am luat-o in graba in sus pe Stadiou si-am trecut pe trotuarul de vis-a-vis ca sa intru in ultima librarie din acea zi.
Se intunecase putin, iar purtam si ochelari, fiind miop. Asadar, m-am indreptat spre usa pe care o vedeam, dand sa intru in librarie.
Fara sa-mi dau seama ca de fapt nu era usa, ci un geam care nu se vedea deloc, m-am izbit cu forta de geam, care s-a spart in bucati mari si mici. Desi toate mi-au cazut in fata, agatandu-mi si ochelarii, eu n-am patit absolut nimic.
Dupa ce mi-am facut cruce, mi-am cerut iertare de la proprietarul magazinului, am platit jumatate din valoarea geamului spart si-am plecat slavindu-l pe Dumnezeu, Care, pentru rugaciunile Bunicutului, mi-a dat lungime de zile. Pentru aceasta ii multumesc foarte mult.


Pruncul vindecat


Un frate mi-a povestit acestea:
„Nepotelul meu, nascut de doar sapte zile, se afla la spital, gata sa moara. I-au spus Parintelui Porfirie care era situatia sau poate a aflat de altundeva, fapt e ca Bunicutul mi-a trimis vorba sa nu ma nelinistesc pentru cel mic, spunandu-mi ca este lucrarea celui viclean.
A stat pruncul in spital cincisprezece zile, in stare grava, in timp ce noi toti eram foarte deznadajduiti.
In ziua Sfintei Ana, pe 25 iulie 1990, copilasul a inceput sa-si miste manutele si piciorusele si, din ziua aceea, a prins viata. Nu-mi amintesc daca inainte sau dupa aceasta am fost la Parintele Porfirie, care imi spusese acelasi lucru: „Este lucrarea celui viclean, dar va trece, iar copilul nu va mai avea nimic".
Intre timp doctorii ii facusera copilului tot felul de analize, dar nu ii gasisera nimic.

Eu, mai in gluma, mai in serios, i-am zis doctorului:
- Sa fie oare de la deochi, doctore?
- Nu e exclus! imi raspunse, razand.
Eu insa stiam ca era vorba intr-adevar despre ce spusese Bunicutul, si anume despre lucrarea diavolului celui ispititor, mai ales ca dupa trei-patru zile copilasul se vindecase de tot".
O tumoare dispare
O sora mi-a povestit acestea:
„Uneori aveam probleme cu sanatatea. Doctorii de aici din provincie mi-au spus ca trebuie sa ma operez, fiindca aveam o tumoare.


Am hotarat sa merg la Atena pentru consultatii si analize, ca sa aflu ce aveam de fapt si ce trebuia sa fac in continuare. Inainte de a merge la spital, fiind impreuna cu sotul meu, am trecut pe la Parintele Porfirie.
Dupa ce am vorbit putin, inainte de a pleca, i-am spus parintelui:
- Bunicutule, rugati-va si pentru mine, caci ma duc la spital si sunt nelinistita gandindu-ma la ce-mi vor spune doctorii.


Atunci, privindu-ma surazator, parintele imi spuse:
- Ei, fiica mea, dar nu ai nimic.
Si incepu sa-mi explice in termeni medicali despre ce anume era vorba. Vazand ca nu pricepeam despre ce anume era vorba. Vazand ca nu pricepeam terminologia pe care o folosea, imi surase larg, ma insemna cu semnul Sfintei Cruci si-mi spuse:
- Ei bine, ti-am binecuvantat tumoarea ca sa nu mai trebuiasca sa o scoti. Ma auzi? Ti-am binecuvantat-o!
Am plecat asadar de la Parintele Porfirie si ne-am dus la spital. Dupa ce am facut toate analizele, doctorii mi-au spus exact ce imi spusese Bunicutul mai inainte.
Mi-au spus desigur ca trebuia sa ma operez ca sa extragem lipomul, dar, de vreme ce aveam binecuvantarea Bunicutului, nu mai aveam nevoie de operatie. Si in ziua de astazi ma simt foarte bine"


Tamaduirea picioarelor


O alta sora mi-a spus:
„Odata m-am dus la Parintele Porfirie sa-i cer sfatul si binecuvantarea, vrand sa stiu daca trebuia sa ma operez la picioare, asa cum spuneau medicii, caci sufeream de o cadere a metatarsienelor. In plus, sub talpa imi aparuse ceva foarte dur, in profunzime, de nu mai puteam merge deloc.
Asadar cu smerenia care il caracteriza intotdeauna, Parintele Porfirie imi spuse ca nu stie ce sa ma sfatuiasca si sa fac cum ma va lumina Dumnezeu.
Atunci i-am spus ca sunt sigura ca, daca il voi ruga pe Dumnezeu, ma va vindeca fara sa mai fie nevoie de operatie. Cum insa I-as fi putut cere ceva pentru picioarele mele, cand sufletul era cu mult mai bolnav?
Am plecat de la Parintele Porfirie simtind o mare siguranta, de parca mi-ar fi spus sa nu ma operez. Totusi m-am intors acasa destul de intristata.


Dupa trei sau patru zile, trezindu-ma intr-o dimineata, cand m-am ridicat din pat, mi-am dat seama ca se petrecuse o minune si ca puteam sa merg ca inainte, fara sa ma mai doara deloc.
Nu pot spune ce am simtit in clipa aceea.
Am alergat si, cu lacrimi de bucurie si de recunostinta, i-am multumit lui Dumnezeu pentru minunea Sa. Apoi l-am sunat pe Bunicutul ca sa-i spun cele intamplate. Parintele imi raspunse astfel:
- Ii multumesc lui Dumnezeu ca te-a ajutat, caci mi-a fost tare mila de tine si m-am rugat foarte mult pentru tine.
Slavit fie numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului, care sigur vor binecuvanta ostenelile si iubirea pe care Bunicutul le daruia cu generozitate tuturor oamenilor.
Sa avem parte cu totii de binecuvantarea sa!".

Operatia reuseste prin rugaciune

O doamna din provincie avea o problema ginecologica. S-a dus la doctor dar, fiindca diagnosticul nu era sigur, doctorul a vrut sa o mai consulte o data.
Intre timp doamna l-a sunat pe Parintele Porfirie ca sa-i spuna despre boala ei si sa-i ceara binecuvantarea, iar Bunicutul i-a spus :
- Nu e corect ce ti-a spus doctorul. Sa te duci din nou la el.
S-a dus asadar din nou la doctor, care i-a pus si diagnosticul . Dupa aceea doamna s-a dus iar la Parintele Porfirie, care i-a spus:
- Iar a gresit doctorul. Sa te duci la alt doctor si daca si acela iti va spune acelasi lucru, sa te duci la Atena . Se pare ca nu prea aveti doctori buni pe la voi pe-acolo.


Doamna se duse asadar la un alt doctor, tot in orasul ei. Dupa aceea ii telefona Bunicutului pentru a-i spune diagnosticul.
- Acesta e diagnosticul corect, spuse parintele. Sa faci ce-ti zice doctorul.
Pentru a se vindeca pe deplin, trebuia totusi sa se opereze. Parintele Porfirie a incredintat-o ca totul va merge bine, asa ca nu avea de ce sa se nelinisteasca. Totodata i-a cerut sa-l sune indata ce va iesi din sala de operatie.
Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu rugaciunile Parintelui Porfirie, toate au mers bine. Dupa operatie doamna l-a sunat ca sa-i multumeasca, iar parintele a intrebat-o:
- Ia spune-mi, ce medicamente ti-a dat doctorul sa iei?
Printre feluritele medicamente pe care i le-a insirat parintelui, era unul pe care doctorul insistase sa il ia.

Atunci Bunicutul i-a spus:
- Ei, fiica mea, eu zic sa nu iei deloc acest medicament. Stii ce efecte secundare are? Stii ca din cauza lui multe femei s-au imbolnavit de schizofrenie? Mai, mai, doctorii astia! Isi deschid cartile si recomanda bolnavului primul medicament intalnit! zise Bunicutul.
Fara sa vrea sa fie neascultatoare, doamna ii spuse Bunicutului ce ii recomandase doctorul si ce ii spusese ca va pati daca nu il va lua. Atunci parintele ii spuse pe un ton aspru:
- Sa nu iei acest medicament! Fiica mea, lasa-ti corpul liber si el va functiona din nou de la sine.
Fara stirea sotului ei si a doctorului, doamna nu a luat acel medicament, iar corpul ei a reinceput sa functioneze normal, in rastimpul exact indicat de Parintele Porfirie.
Diagnoza fara simptome

Intr-o zi vazand-o Bunicutul pe sotia unui frate, ii spuse:
- Ce ai la gat?
- Ce am, Bunicutule? intreba si ea, fiindca in exterior nu se vedea nimic, nici macar o iritatie ce sa poata fi observata de un specialist.
- Uite, ai ceva la glanda tiroida, ii spuse Bunicutul.
Imediat fratele isi lua sotia si o duse la spital, unde i-au facut analizele care au aratat ca, intr-adevar, avea probleme cu tiroida, constatandu-se si alte anomalii, pe care le simtise de mai demult si care se datorau glandei tiroide.Uneori, doar iti lua mana si-ti spunea ce tensiune ai, cat esti de sensibil, cat de mult te necajesti si inca multe altele pe care nu le stiai.
Se petrec minuni

„Ma intreaba daca se petrec minuni. Dar minunile se petrec continuu. In fiece zi si in fiece noapte. Voi nu le vedeti?", spunea parintele.
Sfaturi duhovnicesti

Exprimare exacta

Intr-o zi, in anul 1977, mergeam impreuna cu Bunicutul spre Kali Limenes. Cu noi se mai aflau un cleric si o ruda de-a mea.
In timp ce mergeam, vorbeam de una, de alta. Vazand niste sere pe partea dreapta a drumului, Bunicutul ne intreba:
- Din ce credeti ca sunt facute, din sticla sau plastic?
Clericul, fara a sta prea mult pe ganduri, raspunse gresit.


Parintele insa, stiind din cele discutate pe drum ca acel cleric nu spunea adevarul, imi spuse:
- La intoarcere vreau sa opresti in dreptul serelor, sa le cercetez mai bine.
Intr-adevar, dupa ce ne-am dus in locul numit Kali Limenes, unde a ancorat Apostolul Pavel in drumul sau spre Roma, si dupa ce ne-am inchinat in bisericuta Protocorifeilor aflata in acel loc, la intoarcere ne-am oprit la sere.
- Mergeti, ne spuse Bunicutul mie si fratelui meu, sa cercetati si sa va incredintati din ce material e facuta sera.
Ne-am dus de-ndata acolo, urmand indemnul Bunicutului, si am constatat ca intr-adevar, clericul gresise, spunand tocmai pe dos.


Atunci pentru prima oara - si doar il cunosteam pe Parintele Porfirie de atatia ani si-l vizitasem de-a randul in fiecare luna, petrecandu-mi ceasuri multe langa el, din zori si pana-n seara - l-am vazut pe Bunicutul suparandu-se foarte tare si vorbindu-i clericului pe un ton foarte aspru.
- Nu-ti este ingaduit, cleric fiind, sa spui minciuni. Fii cu bagare de seama! Sa nu se mai repete ce-ai facut. Eu te iert acum, dar sa nu mai faci niciodata asa ceva.


Dupa ce l-a mustrat atat de aspru pe acel cleric, ne-am intors spre casele noastre in Hania. Pe drum am discutat iar despre uleiul extras din mosc, care este mai scump decat uleiul obisnuit, ce se produce in acea parte a Cretei, unde ne aflam. Din nou clericul aflat impreuna cu noi si-a exprimat indoiala cu privire la pret, fara a sti insa prea bine care era situatia.
- Du-te, mi-a zis, in satul ce se afla in fata noastra, fiindca vreau sa ma incredintez.
Am intrat asadar in sat si-am ajuns intr-o piata circulara. Ne-am oprit si, in aceeasi clipa am vazut coborand spre piata un cuvios parinte, pe care Bunicutul l-a intrebat de indata:


- Cuvioase, in aceste locuri se produce ulei de mosc?
- Da, dar este foarte scump, ii raspunse parintele.
Atunci, multumit de raspunsul primit, prin care se risipisera nelamurirea si indoiala clericului, Bunicutul mi-a spus ca ne puteam continua drumul de intoarcere.
„Baga de seama sa exagerezi niciodata, ci sa spui lucrurile intocmai cum sunt", imi zise Parintele Porfirie.

Despre gandurile de afierosire

Multa vreme m-am gandit sa ma calugaresc si sa ma afierosesc cu totul lui Dumnezeu. Totusi m-am casatorit si, dobandind si copii, n-am mai putut face nimic bun pentru Dumnezeu. Avand astfel de ganduri si multe altele, m-am dus intr-o zi la Parintele Porfirie si, dupa ce mi-am spovedit pacatele, caci faceam si fac pacate intruna, fara sa aduc eu vorba despre acest subiect, parintele imi spuse:
Hai, du-te cu bine acum, si nu te mai gandi la asta. Nu e de tine. Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate.
Toate le vedea parintele cu dumnezeiescul Har, raspunzand tuturor gandurilor noastre. Acest lucru te tinea in continua trezvie, atata timp cat te gaseai langa el, , aparandu-te de gandurile viclene.
Infruntare calma a necazurilor

Intr-o zi ma intorceam foarte bucuros dintr-o excursie frumoasa si folositoare, facuta impreuna cu Bunicutul, cand, pe un drum, inainte sa ajung acasa, cum stateam la stop, se napusteste asupra-mi o motocicleta pe care se aflau doua persoane, care pur si simplu au disparut sub rotile masinii mele, in partea dreapta.
Am iesit din masina inspaimantat de intamplare si i-am tras pe rand de sub masina. Nici unul nu patise absolut nimic, in afara pagubelor materiale ale masinii si ale motocicletei.


- Slava Tie, Doamne! Am zis. V-au ajutat Hristos si Maica Domnului si ati scapat nevatamati.
I-am imbratisat pe amandoi si, dupa o scurta trecere pe la politia rutiera pentru formalitati, mi-am luat ramas bun de la ei.
Imediat i-am dat telefon Bunicutului ca sa-i spun ce s-a intamplat si ca, in afara pagubelor materiale si a tulburarii pricinuite, nu am avut nici o problema.
Atunci mi-a spus:
Sa stii, fiule, ca atunci cand cel viclean nu ne poate birui sufletul, vrand sa ne inspaimante, ne asalteaza din exterior cu diferite intamplari, pe care Dumnezeu le ingaduie. Te-ai purtat foarte bine cu cei care au dat peste masina ta. Domnul sa te binecuvanteze!

Sa udam florile

Privitor la felul in care trebuie sa ne taiem patimile, Bunicutul mi-a spus acestea:
Avem, fiule, o gradina unde sunt sadite de-o parte flori si de cealalta ciulini. Avem si-un izvor in partea asta, care le uda. Cand indreptam apa izvorului spre flori, acestea vor creste, in timp ce maracinii, din pricina lipsei de apa, se vor usca. Astfel trebuie sa procedam si cu faptele noastre. Cand facem necontenit binele, treptat vor pieri obiceiurile rele. Omul cel vechi, care salasluieste in noi, se va piti in ascunzatoarea lui si nu ne va mai necaji. Pentru asta insa e nevoie de rugaciune neincetata si de lupta pentru dobandirea virtutii.
Sa ne deschidem Luminii

„Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine".

Iubirea fata de Dumnezeu

Intr-o zi, intrebandu-l cum trebuie sa fie iubirea noastra de Dumnezeu, Parintele Porfirie imi spuse:
- Iubirea noastra pentru Dumnezeu, fiule, trebuie sa fie foarte mare si neimputinata prin risipirea asupra altor lucruri. Iti dau urmatorul exemplu. Omul pare a avea inlauntrul sau un fel de baterie ce contine o anumita cantitate de energie. Cand isi risipeste aceasta energie cu alte lucruri decat iubirea pentru Dumnezeu, energia ce ii ramane pentru dragostea fata de domnul este prea mica si, uneori, aproape nula. Cand insa toata energia noastra o indreptam spre Dumnezeu, aceasta inseamna ca iubirea noastra pentru El este foarte mare.


Sa-ti mai spun ceva. Odata o fata se indragostise foarte tare de un tanar, pe nume Nikos. In fiece noapte fata se trezea pe-ascuns, sarea pe fereastra si se ducea desculta peste tarinile pline de spini, pentru a-l intalni pe cel drag, desi ajungea la el cu picioarele sangerande. Cand se-ntorcea acasa, gandul ii fugea mereu la Nikos. Orice ar fi lucrat si orice ar fi facut, Nikos ii bantuia gandurile. Asa, fiule, toata puterea ta trebuie sa tinteasca spre Dumnezeu, iar gandul tau sa fie mereu la El, fiindca aceasta e voia Sa.
Calea de mijloc si calea imparateasca a iubirii

- De asemenea, fiule, trebuie sa urmam calea de mijloc a crestinului, fiindca aceasta cale este foarte grea. Trebuie sa depasim acest stadiu si sa ne ridicam mai sus, prin dragostea pentru Hristos. Atunci devin toate usoare. Cand Il iubim pe Hristos, nu cadem in pacat. Atunci ne aflam pe calea de mijloc si suntem crestini adevarati.
- Cum putem, Bunicutule, sa-L iubim pe Hristos?
- Iubirea noastra pentru Hristos, fiule, se infaptuieste astfel:
Ne inaltam sufletul spre Dumnezeu si chemam numele Sau.


Vazand natura, copacii, florile, pasarile, albinele, marea, pestii, luna soarele, toate celelalte lucruri minunate create de Dumnezeu, ne intoarcem gandul spre Dumnezeu si slavindu-L pentru ele, incercam sa intelegem cat de minunate si de frumoase sunt si totodata ne straduim sa le iubim. Cand le iubim pe toate, atunci iubirea noastra se inalta spre Creatorul nostru si-astfel Il iubim cu adevarat. Iubirea pentru cele create este o conditie indispensabila, dar inca mai trebuincioasa este iubirea pentru aproapele nostru. De aceea trebuie sa vizitam spitale, inchisori, orfelinate, aziluri de batrani, toate tintind spre aceasta iubire.
Doar atunci iubirea noastra este sincera.
Lupta dintre bine si rau

Intr-o zi, pe cand ne indreptam dinspre policlinica spre Omonia, s-a intamplat ca tocmai atunci s terminase un miting, iar unul din multii pompieri aflati acolo pentru a curata locul, a ridicat furtunul, udandu-l din greseala pe altul, aflat in fata sa. Atunci cel udat a luat si el furtunul si, apasand, l-a indreptat spre primul, jucandu-se cu apa, pentru a vedea care e mai tare. Unul dintre furtune avea diametru si presiune mai mare, asa ca l-a invins pe cel cu presiune mai mica, in infruntarea din aer dintre cele doua jeturi de apa. Vazandu-i, Bunicutul imi spuse:
Cel mai puternic il invinge pe cel mai slab. Tot astfel stau lucrurile si cu crestinul cel credincios care invinge diavolul cel rau, fiindca Hristos este Atotputernic, in comparatie cu cel viclean, care este foarte neputincios.
Nu judeca, chiar de vezi cu ochii tai

In alta zi, vorbindu-mi despre judecarea altora, parintele imi spuse sa evit orice discutie despre aceasta, oricata dreptate socotesc ca as avea. De aceea, imi povesti urmatoarea intamplare:
„Odata o femeie se dusese la un preot sa se spovedeasca. Era dintr-un sat unde femeile poarta jupon. Le stii? ma intreba parintele.


- Da, i-am raspuns.
- Ei bine, isi continua Bunicutul povestirea, dupa ce s-a spovedit s-a ridicat sa plece. Totusi nu putea sa plece fara a-i da preotului ceva, pentru a-i multumi si fiindca simtea nevoia sa-i daruiasca ceva.
A incercat asadar sa isi ridice sortul, pentru a scoate din buzunarul juponului ceva bani dar, din greseala, a apucat juponul, ridicandu-l in sus, de i s-au vazut picioarele. In clipa aceea a intrat in biserica un om care, vazand-o astfel pe femeie, s-a dus si l-a reclamat pe preot, de atitudinea necuviincioasa, iar acela a fost suspendat pe trei luni.
In toata perioada suspendarii sale, preotul ii multumea si Il slavea pe Dumnezeu, pentru incercarea pe care i-o daduse si se bucura foarte mult.
Ai vazut asadar, fiule, ce a patit fratele nostru care l-a judecat pe preot. Desi a vazut intr-adevar o scena aparent necuviincioasa, din pricina careia l-a judecat pe preot, lucrurile nu erau asa cum le prezenta cel viclean. De aceea iti spun sa fii cu bagare de seama".
- Voi fi foarte atent, Bunicutule, i-am raspuns.

Adesea - spunea Bunicutul - satana face tot ce poate spre a ne pierde. Daca, de exemplu, banuim un om de ceva, vicleanul este capabil de orice pentru a ne da dovezi impotriva omului respectiv. De multe ori exista atat de multe indicii, incat nu incape nici o indoiala ca cel banuit este vinovat. Toate acestea sunt lucrari ale diavolului, desi omul respectiv este cu totul nevinovat".

Tovarasiile bune

„Cand intr-un grup de oameni, asa cum suntem noi acum - ne spunea Bunicutul odata - suntem toti oamenii lui Hristos, intre noi nu-si poate face loc nici un om rau, fiindca nu ii place anturajul nostru. Iar cand este un grup de oameni rai, printre ei nu-si poate gasi locul nici un om bun".

Fratele ajutat de frate

„Sa va spuneti unii altora problemele si sa le discutati cu frati vostri, iar Dumnezeu le va rezolva.
Foarte multi oameni, indeosebi crestinii, sunt foarte creduli, stand de vorba fara discernamant cu asa-zisi frati, care, in realitate, sunt lupi rapitori. Sa ne amintim ca trebuie sa fim „intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii".
Nu te inspaimanta in primejdii

„Nu trebuie sa te inspaimanti - imi spunea Bunicutul - cand intampini primejdii in viata si nici sa-ti pierzi credinta. Ci imbarbateaza-te si te intareste, rugandu-te lui Hristos, Care toate le vede si le stie, sa te scoata din toate necazurile".
„Cand suntem atacati de cel viclean, trebuie sa avem curaj".
Sa te nevoiesti cu smerenie

„Fii atent cum nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie su nu asa cum faci tu, cu incrancenare.
Incet-incet, fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti, imi spunea Bunicutul".

Lupta pana la sfarsit

„Fii atent - imi spuse odata - caci trebuie sa ne luptam pana in clipa cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama!".
Cel putin nu da inapoi

„Daca nu poti inainta, cel putin nu da inapoi", imi spunea odata parintele, vazandu-ma ca staruiam intr-un pacat pe care il tot repetam.
„Orice vei face sa stii ca vei intalni si vei infrunta multe piedici si necazuri. Sa nu dai inapoi, ci sa te rogi lui Dumnezeu si El va inlatura piedicile, ajutandu-te sa inaintezi".

Rabdare

„Sa fii rabdator in toate incercarile, intocmai cum a fost Hristos, urmand in toate exemplul Sau".
Urmeaza-i lui Hristos„Sa imiti nevinovatia, nerautatea, dragostea si smerenia lui Hristos".
Cine oare respecta intru totul, asa cum se cuvine, aceste porunci ale lui Hristos, pentru a fi fericit atat in viata aceasta cat si in cea viitoare?

Nu de frica

„Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-l lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El".
Ascultarea este temelia

„Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea".
Am pierdut cand l-am silit pe Parintele Porfirie sa fie de acord cu voia mea

Adesea il intrebam pe Parintele Porfirie:
- Parinte, pot sa merg in cutare loc?
- Poti, imi raspundea, daca vedea ca urma sa-mi fie bine. Daca vedea ca nu-mi va fi bine sau ca as fi patit ceva, imi spunea ca nu pot.
Odata, cand mi-a raspuns negativ, fiindca voiam totusi sa merg in locul despre care il intrebasem, am incercat sa-i schimb hotararea, aducandu-i tot felul de argumente.
In cele din urma, mi-a facut pe plac, insa imi aduc aminte ca nu mi-a mers bine deloc. Ori de cate ori procedam astfel, mi se intampla ceva, daca nu aveam binecuvantarea sa.

Om al lui Dumnezeu

„Daca nu esti om al lui Dumnezeu, orice-ai fi si oricate galoane ai primi, nimic nu esti. Spre Dumnezeu trebuie sa ne indreptam, pentru a fi mereu pregatiti".
Cei ce se indeparteaza de dumnezeu se pierd

Odata Bunicutul i-a spus acestea unuia dintre fiii sai duhovnicesti:
- Trebuie sa-ti spui mereu acestea: „Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd". Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles.
Sa devii mai bun


Odata mi-a spus:
- Sa te straduiesti mereu sa devii mai bun.
Atunci l-am intrebat:
- Ce sa fac, Bunicutule, ca sa fiu mai bun?
- Sa te rogi mereu cu mintea. Sa-L iubesti pe Hristos, sa-l iubesti pe aproapele tau, sa nu vorbesti despre altii, sa te duci mereu la biserica si sa citesti Evanghelia, ca sa te lumineze Dumnezeu.
- Ajuta-ne, Bunicutule, sa implinim toate acestea!
Povetele Parintelui Porfirie

„Sa spui mereu adevarul.
Sa faci totul cu calm.
Sa te rogi, pentru a deveni mai bun".„Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos", imi spunea Parintele.„Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii".

Odata parintele mi-a spus acestea:


„Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor tamadui ranile sufletesti".Intr-un an, in perioada electorala, parintele mi-a spus:
„Sa votati, fiule, doar oameni ce sunt cu adevarat crestini, si nu atei, fiindca acestia din urma aduc multe pagube bisericii".

Stareta unei manastiri i-a spus, printre altele, acestea:
„Fii atenta cum te porti cu maicile. Nu cumva sa le certi si apoi sa mergi in chilia ta si sa te necajesti plangand".Intr-o zi se plimba prin padure impreuna cu doi frati. Rugat fiind de acestia sa le spuna un cuvant folositor, le-a zis cu umor:
- Ei, ce v-as putea spune, decat numai sa faceti binele, ca sa nu va ia necuratul.
Vazandu-i ca radeau, a continuat:
- Da, fiii mei, drept va spun. Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi.

Altadata i-a spus unui frate acestea:
De ce, fiule, stai si te uiti tot timpul la aceste filme nerusinate? Fii atent ca aceasta nu-I place lui Dumnezeu, asa ca nu te mai uita la ele.
Intreband, inveti si tu si-i inveti si pe altii

Intr-o zi, pe cand ne aflam pe ogor, unde se aflau un izvor si-o moara de vant, parintele incepu a intreba:
- Cum se face asta? Cum functioneaza acest mecanism? Cum iti lucrezi pamantul?
Proprietarul pamantului ii raspunse la toate intrebarile. Atunci eu, la randu-mi, l-am intrebat pe Parintele Porfirie:
- Bunicutule, de ce intrebati toate astea?
- Fiindca intreband, inveti si tu, dar ii ajuti si pe altii, care au nevoie de ajutorul tau, sa invete de la tine.

Omul sfant ii atrage chiar si pe atei

Intr-o zi, vazand niste turisti atei, care priveau cu mare atentie si curiozitate niste vestigii arheologice, parintele imi spuse:
Daca era acum aici Parintele Paisie, cu harul pe care il are i-ar fi putut transforma pe toti acesti oameni in cei mai buni crestini, fiindca atunci cand unii ca acestia vin la Hristos, devin mult mai buni ca noi. Iar daca ar fi discutat cu ei acolo, pe malul marii, i-ar fi castigat pe toti de partea dreptei credinte.
Moartea este doar o trecere

Odata parintele mi-a spus:
- Moartea ar putea fi descrisa astfel: Inchipuie-ti ca ne aflam intr-o odaie si ca, indata ce deschidem usa, ne aflam in cealalta odaie. Asa si noi: Daca aici vietuind, suntem impreuna cu Hristos, si dincolo ne vom afla tot impreuna cu El.
Indemnuri la iubire
Iubire simpla, netematoare

De multe ori Bunicutul imi spunea acestea:
„Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste si apoi toate celelalte".„Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel sa ne rugam".
„Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu, din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule".
„Cand uneori incepe sa-ti fie frica, asa cum spui, aceasta se intampla din cauza ca nu Il iubesti indeajuns pe Hristos. Asta e totul. Du-te acum cu bine, ca nu mai pot vorbi".
Sa iubesti primul

Adesea ii spuneam Parintelui Porfirie:
- Parinte, binecuvinteaza-ma sa-ti seman cat mai mult.
Bunicutul nu mi-o lua in nume de rau, ma binecuvanta si-mi spunea:
Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva.Odata o femeie i s-a plans Bunicutului ca nu o iubeste nimeni. Nu o iubea sotul ei, la serviciu nu o simpatiza nimeni, cunoscutii o evitau, iar copii nici nu o bagau in seama. De aceea se tot plangea de aceasta situatie.
Atunci Bunicutul a sfatuit-o sa alunge aceste ganduri, ca nefiind ale ei.


A doua zi, pe cand se plimba prin padure, in apropierea manastirii, parintele se intalni cu un grup de studenti aflati in excursie. Aveau cu ei si un casetofon la care ascultau muzica. Cantecul pe care tocmai il ascultau spunea:
„Sa nu imi ceri sa te iubesc,
iubirea nu se cere,
in frunzisul inimii,
rasare si-apoi creste".
Atunci parintele s-a gandit femeia care fusese la el cu zi inainte. Asadar, cand a intalnit-o iar i-a spus:
- Nu trebuie sa cerem iubirea celorlalti. Trebuie sa-i iubim noi mai intai, in loc sa ne tot intrebam daca suntem iubiti. Daca ii vom iubi noi primii, candva vor raspunde si ei iubirii noastre, ii spuse parintele femeii, citandu-i versurile de mai sus.
„Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu".
Cand iubesti, esti iubit

Odata, calatorind cu parintele, am ajuns intr-un loc unde s-a adunat in jurul Bunicutului o multime mare de oameni. Atunci parintele imi spuse:
- Vezi ce poate face dragostea lui Hristos? Sa nu uiti niciodata ce putere are!Odata parintele statea in fata rulotei sale, privind un grup de copii, care vorbeau. Deodata, plin de o negraita bucurie, spuse:
- Oh, ce minunat va fi cand ne vom afla toti impreuna, in viata ce va sa vie, in Imparatia Cerurilor!

Intr-o zi, vazand cum oamenii isi manifestau dragostea fata de sfintia sa, Parintele Porfirie spuse:
- Priviti ce poate face dragostea lui Hristos! Aceasta mare dragoste ce-mi aratati ma emotioneaza si ma smereste si mai mult inaintea lui Dumnezeu pe mine, cel ce sunt atat de nevrednic.
Un dar mic, daruit cu dragoste mareMa dusesem impreuna cu Bunicutul la o manastire de maici. Dupa ce maicile ne-au primit ca niste gazde bune, neavand noi ce le da si, vrand totusi sa le multumim pentru ospetie, am scos pe ascuns o caramela pe care o aveam in haina si i-am dat-o staretei, in timp ce ne luam ramas bun. Dupa o vreme, Bunicutul imi spuse:
- Nici nu sti ce lucru mare ai facut, prin darul pe care l-ai dat. Nici nu-ti poti inchipui.
Am ramas uluit de spusele parintelui, gandind in sinea mea: „Daca Bunicutul le vede pe toate, oare cate vede Dumnezeu?" si m-am inchinat.
Sa te iubeasca Dumnezeu

Odata Bunicutul i-a spus unui frate acestea:
- Sa-I spui lui Dumnezeu sa te iubeasca, astfel incat sa-L iubesti si tu.
Fratele primi cuvintele Batranului si-apoi le spuse colegului sau Panagopoulos si inca unui frate, iar aceia ii zisera:
Dar Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii care vin pe lume, asa ca ce-ti tot spune parintele?!
Atunci fratele le raspunse:
- Din cate am priceput eu, cred ca parintele spunea acestea in sensul ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii, buni si rai. Dumnezeu are si o dragoste speciala, parinteasca pentru toti oamenii. Noi uneori spunem ca ii iubim pe toti, dar in realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Eu am interpretat astfel cele spuse de Parintele Porfirie. Uneori suntem indiferenti fata de unii oameni sau ei sunt indiferenti de noi. Atunci, pentru a le trezi interesul, le aratam iubirea noastra iar ei, incet-incet, incep sa ne iubeasca pe noi, care le-am aratat dragostea noastra. Cred ca asta voia sa spuna parintele, si anume ca trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne iubeasca, astfel incat, simtind iubirea lui Dumnezeu si miscati fiind de ea, sa putem raspunde iubirii Sale.

Despre rugaciune

Rugaciunea comuna

Parintele hotarase ca in fiecare seara, intre orele zece si zece si un sfert, sa fie un moment de intalnire si de cunoastere a fiilor sai duhovnicesti. De aceea ne spusese tuturor ca, oriunde ne-am afla, sa ne rugam cu mintea, spunand „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!", desi ne aflam unii in Creta, altii in Peloponez, in Salonic sau in alte parti ale Greciei sau Chiar ale lumii, astfel incat, prin rugaciune, sa ne intalnim toti cei ce ne rugam, cuprinzandu-i in rugaciunea noastra si pe cei ce nu se rugau.
Fie ca, dupa despartirea fireasca de parintele nostru Porfirie, sa continuam toti fii sai duhovnicesti a implini acest minunat testament pe care ni l-a lasat pe cand inca se mai afla cu noi. Iar sfintia sa, din cerurile unde se afla acum si de unde ne vede, sa ne dea sprijinul material si moral de care avem nevoie, caci are mare indrazneala inaintea lui Dumnezeu.
Miluieste-ma!

Cand spuneam „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ne!", imi zicea sa spun nu „miluieste-ne", ci „miluieste-ma", fiindca toti, unul suntem, un singur suflet fratesc, ce-L are drept cap pe Hristos.Intr-o zi i-a spus sorei S.:
- Fiica mea, cand te rogi, spune aceasta rugaciune „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!".
Ea se ruga intocmai cum ii spusese Parintele Porfirie, dar adauga cateva cuvinte, spunand „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugaciunile Sfantului …, miluieste-ma!".
Cand s-a dus iar la Parintele Porfirie, fara a-i spune nimic despre felul in care se ruga, parintele ii zise:
- Sa stii, fiica mea, ca e bine si asa cum spui tu rugaciunea.
- Cum, parinte? L-a intrebat ea.
- Stii bine. Adica felul in care completezi rugaciunea pe care ti-am spus-o, cerand si mijlocirile sfintilor.
Asadar Parintele Porfirie cunostea exact felul in care se ruga sora S.
Limitarea rugaciunii mintii

Un frate se ruga mult cu rugaciunea mintii. Totusi mi se plangea mereu ca intr-o zi Bunicutul l-a oprit a se mai ruga in felul acela, spunandu-i sa se roage cu rugaciunile obisnuite ce se afla in cartile de rugaciuni. I-a ingaduit totusi sa spuna rugaciunea mintii doar zece minute pe zi.
Dupa sapte sau opt ani, intr-o zi pe cand Bunicutul se ducea cu masina de la Kallisia spre Atena, vazand pe drum o femeie, ii spuse fratelui sa opreasca.


Intra in vorba cu ea si o intreba de tatal ei, care se calugarise, vrand sa afle cum o mai duce. Dupa ce a terminat discutia, mi-a spus:
- Stii, cel viclean, vazand multa rugaciune pe care o facea tatal ei, care e calugar, i-a adus o stare plina de dulceata si multe alte senzatii placute. Iti aduci aminte ca, acum cativa ani, ti-am spus sa incetezi rugaciunea? Ei bine, atunci incerca sa-ti faca si tie acelasi lucru.
Dupa ce i-a spus parintele acestea, fratele a incetat a se mai plange, fiind pe deplin lamurit cu privire la motivele povetei parintelui.


Rugaciune si osteneala„Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata.
Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat".„Oricat ai fi de obosit sa nu uiti niciodata, seara inainte de culcare, sa faci rugaciunile de seara".Unui frate i-a spus acestea: "Cand esti foarte obosit dupa o zi de munca grea, sau dupa ce ai lucrat rugaciunea mintii, spune doar „Sfinte Dumnezeule…". Este de-ajuns".Un frate mi-a povestit urmatoarele:
„Tocmai venisem din provincie si eram foarte obosit si de munca si de calatorie, asa ca seara am spus doar „Sfinte Dumnezeule…", fara sa mai spun rugaciunile de seara.
A doua zi m-am dus la parintele Porfirie la policlinica. Imediat ce am intrat, s-a intors spre mine si-a spus:
- Ei, ieri seara ai fost ostenit si de-aceea nu ti-ai facut rugaciunile de seara. Sa nu se mai repete.
Va dati seama, mai spuse fratele meu, in ce situatie m-am aflat".
Bunicutul imi strange capul

De fiecare data cand mergeam la Parintele Porfirie uneori imi puneam capul pe genunchii sai, fara a-i vorbi deloc la inceput, rugandu-ma in gand pentru el, pentru ai mei si pentru noi toti in general, ramanand in aceasta pozitie destul de mult timp. In vremea asta, parintele imi acoperea capul cu epitrahilul, mi-l prindea cu mainile si se ruga un timp impreuna cu mine. De multe ori ii simteam respiratia si bataile inimii. Daca ma durea capul sau altceva, imi trecea imediat, iar cand terminam si spovedania, la plecare simteam ca am luat cea mai mare binecuvantare. Pe drumul de intoarcere spre casa mi se parea ca m-am incarcat cu binecuvantare, intocmai cum se incarca o baterie cu curent electric.
Odata l-am intrebat pe Parintele Porfirie:
- Bunicutule, de ce imi aduci capul cu mainile in felul acesta?
Fiule, in timp ce tu te rogi, ma rog si eu si, tinandu-ti capul astfel, iti iau sufletul si il duc inaintea lui Hristos, rugandu-L sa se milostiveasca de tine, sa te ajute, sa te lumineze si sa va dea tot lucrul cel de folos tie si familiei tale.
Rugaciune si boala

„Sa nu te rogi lui Hristos sa-ti ia bolile, ci sa dobandesti pacea, lucrand rugaciunea mintii si fiind rabdator. Astfel vei avea mare folos", spunea Parintele Porfirie.
„Sa nu-L rogi pe Dumnezeu sa-ti ia bolile, nici sa nu-L silesti la aceasta prin rugaciunile tale, ci sa starui cu multa rabdare si smerenie, si vei vedea ca mult te vei folosi", mai spunea parintele.
„Roaga-te si nu te supara.
Roaga-te si fii raspunzator".

Un frate mi-a povestit urmatoarea intamplare:
„Intr-o zi m-am dus la spital, avand o colica renala ce imi provoca dureri foarte mari. Vorbind cu Parintele Porfirie si vazand sfintia sa ca aveam dureri, imi spuse:
- Sa nu-I ceri lui Dumnezeu sa-ti ia durerea si, daca vei face asa, intr-o luna piatra se va elimina singura. Cam intr-o luna nu vei mai avea piatra, repeta parintele, dar nu cumva sa-I ceri lui Dumnezeu sa-ti ia durerea.
Am stat in spital cincisprezece zile, timp in care durerile erau din ce in ce mai mari si mai dese. Atunci m-am rugat, spunand: „Doamne, Te rog, vezi ce dureri mari am, mai alina-le putin". Durerea a incetat de indata. La putin timp ma suna si parintele si-mi spune:


- Nu ti-am zis sa nu-L rogi pe Dumnezeu sa-ti ia durerea?
Nu i-am raspuns nimic.
- Acum va trece mai bine de o luna pana ce vei reusi sa scapi de piatra de la rinichi, mai zise parintele.
Dupa ce am iesit din spital, mi-am luat concediu medical. Apoi m-am intors iar in spital unde am mai stat cincisprezece zile si abia dupa aceea m-am reintors acasa. Fiindca tot mai aveam dureri la rinichi, m-am dus la spital pentru analize, unde iar m-au internat, pentru inca cincisprezece zile, dar piatra tot nu se elimina.
Apoi mi-au mai dat cincisprezece zile concediu medical. Era exact rastimpul prezis de Parintele Porfirie, asa ca m-am dus sa vorbesc cu sfintia sa.


Cand am ajuns la Parintele Porfirie se afla acolo si sora sa, care voia sa o duc la doctor cu masina mea. Parintele m-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si, pe cand ma pregateam de plecare cu sora sa, imi spuse:
- Du-te acum cu bine, caci vei scapa si de piatra.
Se implinea exact o luna si jumatate din ziua in care imi spusese: „Acum piatra va iesi dupa inca o luna si jumatate". Dupa ce am dus-o pe sora parintelui la doctor, in aceeasi zi, intorcandu-ma acasa, am eliminat piatra. Exact dupa inca o luna si jumatate".
Cate se pot infaptui cand facem ascultare sfintilor! Lucrurile se schimba cu totul.Cand vreun bolnav nu se vindeca prin rugaciunile alor sai si continua tratamentul medicamentos recomandat de doctori, Parintele Porfirie imi spunea:
- Acesta, fiule, trebuie sa se vindece cu medicamentele pe care i le dau doctorii, fiindca aceasta este voia lui Hristos.

Rugaciune si nu curiozitate

„Intr-o zi - imi povestea parintele - un om intra in biserica si, in loc sa se roage si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu pentru problemele sale, privea turla, se uita in stanga si-n dreapta la pereti si la lucrurile din biserica, fara sa se ingrijeasca de lucrurile care il preocupau cu adevarat".

Invatatura despre rugaciunea mintii

Un frate lucra rugaciunea mintii, spunand vreme indelungata rugaciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!", asa cum ne invata Sfantul Nicodim Aghioritul in cartea sa „Razboiul nevazut".
Intr-o zi, cand s-a dus la Sfantul Gherasim, Bunicutul i-a spus acelui frate:
- Fiule, nu te mai ruga de-acum in felul acesta, ci roaga-te cum iti voi spune eu.


Paraseste spatiul inimii si vino in centrul launtric al capului si chiar in acel loc sa spui „Doamne, Iisuse Hristoase si Cuvantule al lui Dumnezeu cel Viu, miluieste-ma!". Spune aceasta cu multa pace, simplitate si blandete. Sa nu te lasi tulburat de feluritele imagini pe care ti le va plasmui inainte-ti cel viclean , nici nu te grabi cand spui aceasta rugaciune, ci fii foarte atent la intelesul cuvintelor. Vei observa ca parca inlauntrul capului, pe peretii interiori ai creierului, incepe sa bata foarte tare un clopot. Atunci gandurile straine aduse de cel viclean nu pot patrunde inauntru, fiind alungate, iar tu te vei folosi foarte mult. Nu acorda nici o atentie imaginilor pe care le vei vedea, dar nici sa le alungi cu miscari bruste, ci in chip linistit si bland sa continui a spune cuvintele acestei rugaciuni.
Totodata parintele insusi i-a spus de trei ori „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!", iar felul in care o spusese era atat de bland, iar glasul sau atat de dulce, incat fratele isi spuse in sinea lui: „Este cu neputinta ca Dumnezeu sa nu-l miluiasca pe acest om, care lucreaza o asemenea rugaciune".


Desigur la inceput fratele a intampinat unele greutati, din pricina schimbarii felului de a se ruga de pana atunci cu cel invatat de la Parintele Porfirie, dar s-a straduit si inca se straduieste sa aiba rezultate mai bune, fiindca a citit intr-o publicatie anuala a Sfintei Manastiri a Sfantului Grigorie, de la Muntele Athos, Perioada a II-a, anul 1978, nr. 3 si nr. 4 din 1979, ca exista opt feluri de rugaciune si ca felul pe care il invatase de la Parintele Porfirie era un fel superior, la care trebuia sa treaca.
Aici nu trebuie sa uitam ca acea rugaciune o recomandase parintele doar acelei persoane care ajunsese la un nivel duhovnicesc corespunzator, in timp ce pe altii parintele ii povatuia in chip diferit. Indrumarile parintelui erau orientate in functie de persoana careia i se adresa, dupa cum ii dicta discernamantul, neputand fi copiate de alti crestini. Referitor la acest fel de rugaciune, prezentat in lucrarea mentionata mai sus, la pagina 30 sunt enumerate felurile rugaciunii, dupa lucrarea sa, astfel:


I. Rugaciunea buzelor.
II. Rugaciunea mintii.
III. Rugaciunea mintii din inima.
IV. Rugaciunea inimii sau „cea de sine miscatoare".
V. Rugaciunea contemplativa (stravazatoare)
VI. Rugaciune curata
VII. Rugaciunea duhovniceasca, adica rugaciunea care trece de granitele constiintei.
VIII. A opta rugaciune, Sfantul Isaac Sirul nu o numeste rugaciune, ci „vedere cu duhul", despre care vorbeste si Sfantul Apostol Pavel, referindu-se la rapirea sa la cel de-al treilea cer, precum si Sfantul Maxim Kafsokalivitul, in dialogul sau cu Sfantul Grigore Sinaitul despre rugaciune.Amintind aici felurile rugaciunilor si continuand invatatura rugaciunii mintii in timpul lucrarii sale, trebuie sa intelegem ca nu putem separa aceste rugaciuni una de alta. Prin urmare, trecerea de la o rugaciune la alta se face pe nesimtite, in chip organic, asa cum un copil devine adolescent, apoi tanar si mai apoi batran, fara sa-i dea seama cu precizie cand a trecut prin toate aceste varste.
Despre studiu si muzica

Sa citesti

„Cand citesti Sfanta Scriptura - imi spunea parintele -, caci trebuie sa o citesti necontenit spre a te lumina, Vietile sfintilor sau alte carti bisericesti, de gasesti o propozitie sau un cuvant ce te-a impresionat, zaboveste mai mult in acel loc si vei vedea ca mult te vei folosi".


„Sa citesti foarte mult - imi spunea parintele altadata - ca sa-ti lumineze Dumnezeu mintea. Sa stii ca eu citeam foarte mult si, ca sa nu fiu deranjat in timpul lecturii, chiar ma suiam intr-un copac, cu o scara pe care o facusem in acest scop si pe care o trageam dupa mine, ca sa nu ma vada si sa nu ma distraga cineva in momentele de studiu".
Cand i-am spus ca nu tin minte tot ce citesc, Parintele Porfirie mi-a spus acestea:
- Sa stii, fiule, ca toate ni se depoziteaza in memorie, iar cand Hristos socoteste ca a venit ceasul potrivit, le dezvaluie.
Dezvaluind un eveniment petrecut cu cincizeci de ani in urma, parintele mi-a spus:
- Sa nu uiti ca Dumnezeu vede tot si stie tot. Nici una dintre placile aparatului Sau de fotografiat nu se strica.

Invatatura prin lectura

„Cand citesti - imi spunea parintele odata - sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant.
La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte".

Odata pe cand ma aflam la manastire, parintele imi spuse:


- Ia cartea asta si citeste-o.
Era una dintre cartile manastirii, iar subiectul tratat se referea la Nasterea lui Hristos.
Am luat asadar cartea si am inceput sa o citesc. Abia apucasem sa citesc trei-patru propozitii, ca parintele imi spuse:
- Opreste-te!
M-am oprit.
- Cum citesti? Ma intreba.
- Cum? Am intrebat si eu.
- Iti spun eu cum. Trebuie sa citesti cu intonatie. Totodata trebuie sa se auda limpede toate vocalele si sa ai grija sa nu tai consoanele finale ale cuvintelor. Si, mai cu seama, nu te grabi. Mai citeste o data.


Am inceput iar sa citesc.
- Degeaba, imi spuse. Asculta-ma pe mine.
Si incepu sa citeasca cateva propozitii.
- Ai priceput acum?
- Am priceput, raspunsei.
- Ei, atunci ia-o de la inceput.
Am reinceput sa citesc, oarecum mai bine, mai multe propozitii.
- Ei, vezi asa, e mult mai bine, imi zise. Straduieste-te mereu sa citesti asa cum te-am invatat si la fel sa faci cand citesti texte bisericesti.
Incheind-si lectia, imi spuse:
- Pentru osteneala ta, iti daruiesc aceasta carte.
- Va multumesc, parinte, pentru toate, i-am spus la sfarsit si am plecat multumit.
Cum sa cant in biserica

„Cand canti, sa canti smerit, fara sa faci grimase, fara sa faci miscari dezordonate si fara sa tot psaltirea. Sa privesti mereu spre analog si sa nu discuti cu cel de langa tine. Sa traiesti ceea ce canti, fiindca doar astfel cele cantate se transmit celor adunati in biserica la slujba", imi spunea parintele.
„Muzica buna, mare alinare aduce sufletului omenesc", obisnuia sa zica Bunicutul.
Nu toate cartile ne sunt de folos

In anul 1971 citeam o carte scrisa raposatul profesor P. Trebelas, carte ce trata urmatoarele teme: Ce este spiritismul?, Istoria Spiritismului, Fenomene Spiritiste, Contemplatie spre explicatie, Intermediari si Mediumuri, Spiritismul ca revelatie, Invatatura spiritismului, Spiritismul si crestinismul. Pe masura ce avansam in lectura, continutul cartii a adus asupra-mi temeri si tulburari, creandu-mi diferite probleme in gandire si clintindu-mi credinta.
Fara a-i spune eu nimic, parintele vazu ce problema aveam si-mi spuse.
- Lasa imediat cartea pe care o citesti, caci cel viclean te lupta foarte greu.
Intr-adevar am citit doar sfarsitul cartii, care spunea care este relatia dintre Spiritism si Crestinism, in timp ce o parte de la mijlocul cartii a ramas necitita.
Atunci am priceput ca nu trebuie sa ne ocupam de lucruri pe care nu le putem suporta, nefiind maturizati duhovniceste, si nici cu studiul cartilor care ne turbura, care trateaza despre lucrarile diavolului sau care, in general, sunt nocive prin continutul lor.
Despre spovedanie si despre duhovnici

Sa mergem la duhovnic

Imi spunea adesea Bunicutul:
„Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult este necajit si chinuit de mai multe lucruri. Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva".
„Sa te spovedesti periodic si temeinic, fiindca, chiar de-ai fi Patriarh, daca nu te spovedesti, nu te mantuiesti", mi-a spus parintele odata.
Spovedanie generala

„La rastimpuri trebuie, fiule, sa facem o spovedanie generala, fiindca diferite traume psihice sau anumite intamplari ne pot provoca boli trupesti.
Cand ne spovedim sa spunem nu numai pacatele pe care le-am facut, ci si diferitele cugete si sentimente ce ne incearca, de exemplu teama, tristetea, bucuria, supararea, cand avem de infruntat diferite evenimente si intamplari, precum cutremure, decese, casatorii, imputinari ale credintei etc.
Nu deznadajdui
„Cand pacatuiesti, sa nu deznadajduiesti. Pocaieste-te cu curaj si nadejde in Dumnezeu, mergi la duhovnicul pe care ti l-am oranduit, daca nu te pot spovedi chiar eu, si spovedeste-te aceluia. Doar asa te vei mantui".

Cand esti departe

In timpul deplasarilor pe care le faceam, aflandu-ma la mare distanta de Bunicutul, aveam binecuvantarea de la sfintia sa sa am si alti duhovnici, carora sa le marturisesc doar pacatele mele simple. Asadar i-am avut ca duhovnici si pe parintele Elefterie Kapsomenos in Hania (Creta), „acest mare sfant si inalt statator inaintea lui Dumnezeu", asa cum il numea adesea Parintele Porfirie, dar si pe cucernicul parinte protopresbiter Ioan Tabakis, minunat slujitor al Celui Preainalt, ca a slujit Biserica neintrerupt si cu deplina ravna pana la adanci batraneti, pana la varsta de 96 de ani, cand a adormit intru Domnul. Cand parintele nu ne-a mai putut spovedi din motive de sanatate, mi-a spus: „Du-te acum la el sa-ti spovedesti pacatele, caci acest preot este un batran preacucernic".„Cand te afli departe de Atena - ii spuse unui frate - si nu poti veni aici periodic, trebuie sa cauti acolo un duhovnic foarte bun, caruia sa i te spovedesti. Iar orice alt lucru te-ar preocupa, referitor la rugaciunea mintii sau la anumite ganduri pe care le ai, sa nu i le spui, fiindca unii duhovnici nu le stiu chiar pe toate si te-ar putea indruma gresit. Asadar pe acestea sa vii sa mi le spui mie.".

Fii atent!

„Fii atent ce le spui duhovnicilor carora te spovedesti, fiindca nici ei nu stiu chiar totul. Duhovnicii trebuie sa fie foarte intelepti, experimentati si plini de discernamant. Trebuie sa aiba duh dumnezeiesc pentru a putea sa-ti rezolve problemele".
Aici trebuie sa precizam ca Parintele Porfirie nu se referea la pacatele simple, de fiecare zi, pe care le facem toti, ci la concepte duhovnicesti mai inalte, cum sunt rugaciunea mintii, atacurile celui viclean etc.

Un frate mi-a spus:
„Odata, pe cand lucram in provincie, sotia mea s-a dus la un duhovnic foarte aspru, caruia spunandu-i neputinta sa in care cadea mereu, acela a respins-o si a speriat-o. De atunci a trecut multa vreme pana cand a capatat curaj iar si-a mers din nou la spovedanie. „Ai vazut - ii spuse Bunicutul - care sunt roadele severitatii exagerate? De aceea va spun mereu sa fiti atenti la ce duhovnici mergeti si va spovediti tu, sotia si copiii vostri. Mai ales va sfatuiesc sa fiti sinceri la spovedanie, fiindca astfel dumnezeu va va ierta toate pacatele si veti putea spori duhovniceste".„Duhovnicul trebuie sa aiba mult discernamant si sa se roage fierbinte lui dumnezeu, ca sa-l lumineze in ce fel sa intrebuinteze iconomia, pentru a nu pacatui", mi-a spus Parintele Porfirie odata cand, aflandu-ma departe de sfintia sa, i-am cerut parerea in legatura cu alt duhovnic.

Atentie la obiceiuri

Odata Parintele Porfirie il intreaba pe un preot:
- De cati ani esti preot?
Acela ii raspunse:
- De doisprezece.
Atunci parintele ii spuse:
- Sa fii cu bagare de seama sa nu cazi in pacatul de care vorbeste lumea.
- Care, parinte? Intreba acela.
- Ei bine, se zice ca la inceput se teme preotul de Biserica, iar mai apoi se teme Biserica de preot.

Despre sfanta Impartasanie

Pregatirea

„Cand mergi sa te impartasesti cu Sfintele Taine, baga bine de seama - ii spunea Parintele Porfirie unui frate. Inainte de impartasanie trebuie sa te pregatesti indelung. Sa fii cuminte, sa te infranezi si sa postesti si sa ai iubire multa pentru Hristos. Sa nu lasi sa treaca mai mult de cincisprezece zile intre o Impartasanie si alta".
Desigur, aceasta din urma povata se referea la acel frate. Fiecarui crestin in parte ii dadea sfatul care i se potrivea mai bine.
Nu din obisnuinta

„Fii cu bagare de seama, nu cumva sa te Impartasesti din obisnuinta.
Fiecare Impartasanie sa-ti fie ca si cum ar fi prima si totodata sa o socotesti ca si cum ar fi ultima, inainte de moarte".

Pe potriva fiecaruia

Discutand cu un preot diferite aspecte legate de Sfanta Impartasanie, ii spuse aceluia:
- Sa fii foarte atent in ce priveste sfaturile pe care le dai, legat de Sfanta Impartasanie, fiindca trebuie sa dai povete fiecaruia in functie de situatia sa personala.
Puterea Tainei

Intr-o Duminica, un frate ce s-a impartasit a simtit foarte tare puterea Sfintei Impartasanii si a crezut ca aceasta i s-a intamplat din pricina ca nu se pregatise cum trebuia, in privinta cinei, asa ca, inspaimantat, s-a dus la Parintele Porfirie sa-l intrebe care era cauza.
- Nu te nelinisti, i-a spus Bunicutul, caci nu e nimic rau. Toate acestea s-au intamplat fiindca Domnul voia sa-ti faca cunoscuta puterea Tainei Sale.
Auzind acestea, fratele pleaca impacat.

Despre demoni, oameni rataciti, vise si piaza buna sau rea

Invatatura despre exorcisme

Intr-o zi l-am dus la Parintele Porfirie pe un preot care avea o problema grava ce il preocupa de mult timp, neputandu-si da seama ca boala unei persoane era de natura neurologica sau simptomul unei demonizari.
Desi in ziua aceea se simtea foarte rau, Parintele Porfirie si-a dat seama de indata despre ce era vorba si i-a spus:
- Esti tu oare Sfantul Antonie ca sa exorcizezi si sa alungi demonii?
In vremea aceea, preotul de care am spus mai sus facea mai multe exorcizari decat ar fi trebuit poate sa faca in cazul respectiv.


- Nu, nu sunt, ii raspunse preotul.
- Ei, daca nu esti, atunci de ce tulburi demonii cu exorcismele, iar apoi lasi victima pe mana lor sa o chinuie? Asculta-ma, parinte - continua Bunicutul- este un mare pacat, cu totul inacceptabil, ceea ce fac astazi unii care se hirotonisesc pe sine exorcisti, exorcizand public, in fata unor mari multimi de oameni. Nu stii ca demonii ii pot asalta si pe cei sanatosi care sunt de fata la exorcizari, incepand sa creada ca sunt si ei demonizati? Si inca ii ispitesc si pe preotii care ii alunga. In ultimul timp vin la mine foarte multi oameni care cred ca sunt demonizati, fiindca au asistat la o exorcizare publica, in anumite locuri. De aceea parinte, fiindca te vad tanar, iti voi da o invatatura despre exorcisme.


Trebuie avut in vedere faptul ca preotul care face exorcizarea se adreseaza nemijlocit demonului si, prin puterea sa preoteasca, ii porunceste sa iasa. Daca nu este priceput, poate fi vatamat el insusi. Cel mai bine si mai cuminte este ca, in loc sa porunceasca demonului si sa-l ameninte, sa se roage lui Dumnezeu, prin intermediul Sfintei Liturghii, a Tainelor si a altor rugaciuni, sa-si trimita Harul celui aflat in suferinta. Astfel, Harul lui Dumnezeu il acopera ca o roua pe cel suferind, iar preotul nu mai este in primejdie de a fi prins in capcana ispitelor si de a cadea in semetie sau in vreo ratacire.
Atentie! Nu spun sa nu se mai citeasca exorcisme oamenilor care nu se mai pot ajuta deloc pe sine, ci sa se citeasca, dar cu mare discernamant si, mai degraba, in tacere, spuse Bunicutul in incheiere.


Dupa un timp, acelasi preot despre care am povestit mai sus, mi-a spus urmatoarele:


„De curand am vizitat Muntele Athos. Am fost foarte impresionat auzind ca si parintele Paisie, un Batran cunoscut, luminat si plin de discernamant, mi-a spus acelasi lucru pe care mi-l spusese Parintele Porfirie. De buna seama, Sfintii stiu mult mai bine decat noi cum lucreaza demonii. Despre acest subiect parintele mai spunea:
- Am aflat ca unii citesc exorcismele cu voce tare, de parca demonii nu i-ar auzi oricum. Cel mai bine, parinte, este ca la proscomidie sa-l pomenesti pe cal aflat in suferinta, rugandu-l pe Dumnezeu sa-l ajute".

Un copil demonizat

Un frate mi-a vorbit despre o familie care avea doua fete. Cea mare era stapanita de un demon care o punea sa faca mereu tot felul de pagube in casa, spargand diferite obiecte, dar si in afara casei, punand-o sa arunce pietre si diferite alte lucruri.
Asadar s-a dus acel frate impreuna cu parintele E. (fiu duhovnicesc al Parintelui Porfirie) la ei acasa, dar parintele E. nu i-a putut ajuta cu nimic in afara de sfestania pe care le-a facut-o si de sfaturile pe care le-a dat.
Vazand acestea fratele, se duse la Parintele Porfirie sa-l intrebe ce sa faca, ca sa scape familia aceea de demon.

Atunci parintele ii spuse:
- Stii, fiule, cat este de puternic demonul salasluit in aceasta copila? Este intr-atat de puternic incat ar putea rasturna un camion incarcat cu pietre. Si stii cine este de vina?
- Nu stiu, ii raspunse fratele.
- Sant de vina parintii, care au aratat mai multa dragoste fetitei mai mici, lucru care a facut-o geloasa pe cea mare. Si cand satana a gasit un moment prielnic de slabiciune, a biruit-o, iar acum o pune sa faca ce face.
- Ce e de facut, Bunicutule? il intreba iar fratele.
- Ei, acum e nevoie de multa rugaciune, iar parintii trebuie sa-i arate multa dragoste, pentru a se putea insanatosi.

Cuvintele demonizatilor

Odata Parintele Porfirie mi-a spus:
- Baga de seama sa nu dai atentie sau importanta cuvintelor spuse de diferiti demonizati, fiindca se poate ca prin ele, vicleanul sa incerce sa-ti intinda o cursa.
Si imi povesti cazul unui preot care urmarea adesea si inregistra pe casetofon vorbele demonizatilor. Odata, pe cand acest preot se afla intr-o manastire unde se urma calendarul vechi, cel viclean il tulbura printr-un gand legat de calendarul religios, spunandu-i: „Voi care urmati calendarul cel nou nu va veti mantui" si altele asemenea. Astfel i-a clatinat credinta pentru o vreme destul de indelungata.
- Fii atent, fiule, la cel viclean, mai spuse parintele.
Vrajile magului Sai-Baba

Odata veni pentru prima oara la Parintele Porfirie un om care avea un magazin si care stia ca asociatul sau fura.
Omul fusese in India la magul Sai-Baba, iar acela ii facuse un praf, spunandu-i sa ia in fiecare zi si sa manance putin, in chip de Sfanta Impartasanie, asa cum ne-a spus chiar el.
Bunicutul, pentru a-l convinge sa arunce acel praf, fiindca era diavolesc, i-a spus mai intai despre asociatul care il fura. Vazandu-l acel om atunci pentru prima oara pe Parintele Porfirie, a fost uimit de aceasta dezvaluire.
Apoi i-a spus parintelui ca mergand in India la Sai-Baba, acela i-a dat praful in chip cu totul minunat. Ridicandu-si mana in sus si apoi coborand-o, deodata i s-a umplut palma cu praful pe care i l-a dat acelui om.


Atunci Bunicutul ii spuse:


- E o inselatorie la mijloc.
Si ii descrise felul in care si-a umplut acel Sai-Baba palma cu praful respectiv.
- Ei bine, avea un mecanism mic ascuns sub haina. Prin ridicarea si coborarea mainii apasa mecanismul, iar palma i se umplea de praf. Da, vad foarte limpede, chiar asa face.
Pentru a-l convinge, ii mai spuse si alte intamplari de la magazinul sau, petrecute cu acel asociat. Incerca astfel sa-i dovedeasca faptul ca cele pe care le vedea erau adevarate, desi nu le putea dovedi, asa cum era adevarat si furtul de la magazin.
Aceasta modalitate de convingere o folosea Bunicutul atunci cand nu putea convinge in alt fel, adica atunci cand spunea lucruri duhovnicesti sau care erau foarte greu de dovedit. Pentru a convinge omul respectiv, desi lucrurile nu puteau fi demonstrate, ii spunea fiecaruia intamplari din viata sa, din cele pe care le cunostea el insusi, nestiute de nimeni altcineva, astfel incat sa fie pe deplin incredintat de cele aflate, auzite sau dezvaluite de Parintele Porfirie. Asadar ii vorbea despre lucruri necunoscute altora, si pe care Bunicutul nu le-ar fi putut afla de altundeva, pentru a se incredinta omul respectiv despre adevarul celor dezvaluite de Parintele Porfirie.


Intr-o zi ne-a spus parintele insusi ca facea intocmai ca Hristos cu bolnavii pe care ii tamaduia. Le spunea asadar Hristos: „Iertate iti sunt pacatele!". Pentru a le dovedi ca intr-adevar au primit iertarea pacatelor, le vindeca si trupul si astfel acela isi lua patul si mergea.
Partea exterioara a vindecarii trupului era dovada ca si sufletul fusese curatat. Asadar cum s-a vindecat trupul paraliticului, s-a vindecat si sufletul sau.
- Am gasit aceasta modalitate de a convinge oamenii, fiindca unii fii duhovnicesti sunt mai dificili, spunea parintele.

Fii atent la cei rataciti

„Fii atent la cei rataciti, imi spunea parintele. Din pricina ca sunt fanatici nu pot fi lesne intorsi din drum. Lasa-i in pace si nu starui. Doar roaga-te lui Dumnezeu pentru ei, sa-i lumineze".

Sa nu va duceti la mediumuri

Unui alt frate i-a spus:
„Sa nu te duci la mediumuri, la vrajitori si vrajitoare, cand ai probleme de rezolvat, fiindca sunt in stare, fiule, sa te innebuneasca si sa-ti ia toti banii. Tine-te departe si nu te amesteca printre ei. Tine-te aproape de Hristos si de Biserica".
Despre antihrist

Odata pe cand ma aflam la sfintia sa impreuna cu un frate, Parintele Porfirie ne-a spus: „Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca, atata timp cat il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic".

Sa nu credem in vise

„Nu trebuie sa credem in vise, fiindca de multe ori cel viclean ne intinde capcane prin aceste vise".

Despre piaza buna sau rea


Odata l-am intrebat pe Parintele Porfirie daca este bine sa credem in ceea ce poporul numeste „piaza buna si piaza rea", iar sfintia sa mi-a raspuns:
- Intr-o dimineata un preot s-a dus la zarzavagiu sa cumpere mere. In locul acela erau mai multi vanzatori de mere care aveau multi cumparatori. La acel vanzator insa, in ziua aceea, nu venise nici un cumparator, asa ca nu vanduse nimic. Apropiindu-se de el, preotul l-a salutat si i-a cerut o punga in care sa-si puna cateva mere. Vanzatorul i-a dat punga si l-a lasat sa-si aleaga singur merele, unul cate unul. Pana sa termine de ales merele, se adunase atata lume, incat vanzatorul nu mai prididea sa-i serveasca. In scurt timp vanduse toate merele si nu mai stia cum sa-i multumeasca preotului.
- Adica, Bunicutule, trebuie sa credem ca preotul fusese piaza buna? l-am intrebat iar pe parintele.
- Da, fiule, dar nu intotdeauna. Cand omul respectiv este om al lui Dumnezeu, Harul Sau il urmeaza peste tot si astfel se petrec tot felul de minuni".
Bunicutul „aducator de ghinion"

Odata stateam de vorba cu Bunicutul, care mi-a povestit o intamplare petrecuta cand fusese in Kyllini din judetul Ilia.
Parintele astepta pe tarm un vas, iar putin mai departe se afla un pescar ce pescuia, fara sa prinda insa nimic.
Bunicutul se tot plimba pe malul marii, iar pescarul, vazandu-l aproape de el, socotea ca-i aducea ghinion si de aceea nu prindea nici un peste. Asadar il socotea „aducator de ghinion" si de aceea, la rastimpuri, il privea dusmanos. Vazand Bunicutul aceasta, i-a spus:
- Arunca-ti plasa mai incolo!
Pescarul il privi cu indiferenta si apoi cu manie. Atunci Bunicutul ii spuse din nou:
- Arunca-ti plasa mai incolo, cand iti spun!
Aruncand plasa in locul pe care i-l aratase Bunicutul, prinse de indata un peste foarte mare. Se pierdu cu firea pescarul… apoi ii spuse parintelui:
- Cine esti? Sfant sau preot? Spune-mi!
- Ei, sunt doar un preot, zise Parintele Porfirie, lasandu-l pe malul marii.
Despre familie si educarea copiilor

Teama, ca piedica in calea casatoriei

Pe cand ma aflam impreuna cu sfintia sa, il suna un frate, fiindca nu putuse gasi pana atunci o femeie cu care sa se casatoreasca, desi avea deja 45 de ani. I se parea ca aceasta i se intampla din pricina ca ii facuse cineva farmece. Acest din urma gand insa nu i-l spusese Parintelui Porfirie la telefon.
Atunci Bunicutul ii spuse:
- Asculta-ma pe mine, ca nu ti-a facut nimeni farmece. Tu esti pricina.
- Cum adica? Il intreba fratele.
- Ei bine, ai temeri in ce priveste casatoria si de aceea ti se pare ca nu ti se potriveste nici una dintre femeile pe care le cunosti.
Fratele tot staruia in ideile sale. Atunci parintele imi spuse:
- Spune-i si tu, caci nu mai pot vorbi. Asta e problema lui.
Dar fratele tot nu a priceput, tinand-o tot pe-a sa.
Problemele familiare si sfintirea

Pentru a indrepta metehnele unui frate, asa cum facea cu noi toti, parintele din natura si din viata sa si ii spuse:
- Sa stii, fiule, ca nimic nu este la voia intamplarii. Toate au un rost si nimic nu se petrece fara pricina. Nici o frunza nu cade din copac fara voia lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie sa te intristezi de cele ce ti se intampla. Doar astfel ne putem sfinti. Iata, de pilda, te necajesti din pricina casnicilor tai si te framanti fie pentru sotia ta, fie pentru copiii tai. Sa stii ca doar astfel poti spori duhovniceste. Daca nu ar fi ei, n-ai putea spori deloc. Dumnezeu ti i-a dat inadins. Bine, bine, imi vei spune - continua parintele - dar e drept sa suferim din pricina celor dragi? Da, iti voi raspunde, fiindca asa vrea Dumnezeu. Iar tu esti din cale-afara de sensibil si, din pricina supararii, te doare stomacul si toata cavitatea abdominala, nu-i asa?
- Asa e, parinte. Dar spune-mi, e asa de rau sa fii sensibil?
- Da, ii raspunse parintele. Este rau cand cineva este asa de sensibil cum esti tu, fiindca din cauza supararii iti vei pricinui tot felul de boli trupesti si nu numai. Si nu stii oare ca toate bolile psihice sunt demonice?
- Nu, nu sti, ii raspunse fratele.
- Ei bine, ai aflat acum de la mine, ii spuse parintele.
Se impaca un cuplu despartit

Intr-o zi, pe cand il duceam acasa pe Bunicut, mi-a povestit urmatoarea intamplare:
„Odata, fiule, am luat un taxi ca sa ma duc acasa. Cand m-am suit in taxi, taximetristul a dat drumul la radio si asculta niste muzica populara. Atunci i-am spus:
- Te rog frumos sa inchizi radioul, fiindca nu prea imi plac cantecele astea.
- Imediat, Bunicutule, imi raspunse acela.
Apoi l-am intrebat:
- Cum te cheama?
- Ma cheama Vasilis, mi-a raspuns.
- Ia spune-mi, Vasilis, ai copii? L-am intrebat iar.
- Da, am doi, zise.


- Mai Vasilis, dar tare iti mai seamana cel mare. Stii asta?
- Intr-adevar, imi raspunse. Dar de unde stii, parinte?
- Unde sunt copiii acum? l-am intrebat eu.
- Sunt intr-un sat cu mama lor.
- Si tu stai aici, singur? L-am intrebat.
- Da, imi zise. Ne-am despartit, parinte, si eu stau acum aici, iar ea in sat cu copiii.
- Pai bine, mai Vasilis, cum ii lasi tu asa singuri si nu te duci sa-i vezi?
- Nu se poate, parinte, imi spuse, fiindca traim asa de multa vreme si nu pot sa ma mai intorc acolo.
- Da de ce nu poti? Vrei sa te ajut eu sa va intalniti? L-am intrebat iar
- Cum m-ai putea ajuta, parinte?
- Ce-ti pasa tie? Spune-mi daca vrei, si ma voi ingriji eu de toate.
- Bine, vreau, asa ca ingrijeste-te de tot.
Ei bine, l-am luat si l-am dus in satul in care locuiau sotia si copiii sai. Indata ce ne-a, apropiat de casa, imi spuse:
- Gata, nu merg mai departe. Ma opresc aici.
- Bine, i-am spus, stai aici.
Atunci m-am dat jos din masina. Intrand in casa, am luat-o pe sotia sa si am dus-o la el si astfel s-au impacat".
Dupa ce si-a incheiat povestirea, i-am spus:
- Tare te iubesc, Bunicutule, pentru ce ai facut.
Auzindu-mi cuvintele, parintele rase.
Nu te indigna!

Intorcandu-se un frate odata de la biserica, intra in casa si-si vazu sotia si copiii care nu se dusesera la biserica.
„Ia uite, e Duminica, si nu s-au dus la biserica sa ia binecuvantare. Ce sa le spun?" isi zise in sinea lui, necajindu-se foarte tare pentru negrija lor.
Peste cateva zile se intalni cu Parintele Porfirie, caruia nu-i spuse nimic despre acestea, ci despre alte pacate ale sale. Atunci parintele ii spuse:
- Am lamurit ce mi-ai spus pana acum, dar sa nu mai faci niciodata ce ai facut Duminica.
- Ce anume, Bunicutule? il intreba fratele.
- Adica faptul ca ai intrat in casa si, vazand ca ai tai nu s-au dus la biserica, te-ai indignat, te-ai enervat si te-ai suparat.
- Ce sa fac, Bunicutule? il intreba iar fratele.
- Ei bine, venind de la biserica de unde ai luat binecuvantare si vazand ca familia ta nu s-a dus la biserica, sa-ti spui linistit in sinea ta „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!" si te linistesti si mai mult. Fiindca altminteri, din pricina supararii, ti se irita intestinele si te doare burta, nu-i asa?
- Da, asa este, raspunse fratele, cerand iertare Parintelui Porfirie.
Despre femei

Unui frate i-a spus acestea:
„Daca vreodata te cearta sotia ta ca te ocupi prea mult de cele bisericesti, sa nu-i raspunzi. Du-te si plimba-te si, cand i-a trecut si gateste in bucatarie, du-te la ea, mangai-o usor pe cap sau sarut-o pe obraz. Asta o va imbuna si va uita tot ce-ai facut inainte".


Unui alt frate i-a spus:
„Fii atent sa nu o sacai prea mult pe sotia ta. Sa nu fii nici prea innebunit dupa ea. Sa fii cumpanit si sa nu exagerezi".„De multe ori femeile vor sa semene cu barbatii si le place sa poarte haine barbatesti si sa faca aceleasi lucruri si aceleasi miscari pe care le fac barbatii", mi-a spus odata Parintele Porfirie.Unei surori parintele i-a spus:
„Femeile care sunt geloase pe sotii lor, adesea se imbolnavesc de cancer.
Asta li se intampla chiar si preoteselor.
Toate bolile sunt pricinuite de suparari, chiar si piatra la rinichi".
Copiii sunt o adevarata bogatie

Odata cand eram impreuna cu parintele si cu un frate care avea cinci copii, eu neavand decat doi, sfintia sa imi spuse:
- Uite, el este foarte bogat, pe cand tu esti foarte sarac! Pricepi?
- Pricep, parinte, am raspuns, plecand capul.
Indrumari pentru dobandirea copiilor

O sora mi-a povestit acestea:
Odata m-am dus impreuna cu sotul meu la Parintele Porfirie care, in timp ce stateam de vorba, m-a intrebat:
- Ce-ti mai face celalalt copil?
- Bunicutule, dar n-am decat un singur copil, i-am raspuns.
- Cum asa, fiica mea, trebuia sa mai ai un copilas de doi ani. De ce nu mai ai un copil?
- Bunicutule, nu mai vreau alt copil, fiindca am probleme cu sotul meu, care nu poate, asa ca nu-mi mai doresc inca un copil.


Sotul meu, care e un om foarte sensibil si care isi mai dorea si alti copii, ii spuse:
- Bunicutule, spuneti-i ca mai vreau si alti copii.
Atunci parintele zise:
- Ei, fiule, nu mai puteti avea alti copii, din pricina ca sotia ta este obosita si are probleme psihologice. De aceea nu mai puteti face alti copii.
Totodata ma privi si, dupa ce am terminat de vorbit, pe cand ma pregateam sa plec, imi spuse:
- Fiica mea, mai faceti o ultima incercare luna asta. Doar luna asta.
Intr-adevar, in acea luna am ramas insarcinata. Am nascut o fetita frumoasa, care este o adevarata binecuvantare si ne aduce numai bucurii.
Despre copii

Odata, ducandu-ma la Parintele Porfirie sa ma spovedesc si rugandu-l sa-mi spuna cum sunt copii mei, mi-a zis:
- Ei bine, fiul tau seamana cu tine, iar fiica ta cu mama sa. Astfel i-ati impartit intre voi si n-aveti motiv sa va plangeti.Inainte de a pleca la Muntele Athos, intrebat fiind de un frate, daca se comporta cum trebuie cu fiul sau, Bunicutul i-a raspuns:
- Cu fiul tau te porti cum trebuie, dar fii atent cum te porti cu fiica ta.
Intr-adevar, cu o zi inainte ii facusem foarte sever observatie fiicei sale, din pricina unei mici neglijente, din timpul mesei.
- Si sa ai multa iubire, multa iubire pentru toti, i-a mai spus Parintele Porfirie.Adesea parintele spunea:
„Parintii sunt de vina pentru problemele copiilor. Toate problemele pornesc de la parinti. In primul rand trebuie sa se sfinteasca parintii si apoi se vor sfinti si copiii.
Abia dupa aceea nu vor mai fi deloc probleme.


Copiii devin problematici, cand parintii intre ei au probleme".Tot despre copii, Parintele Porfirie spunea adesea:
„Au probleme, atunci cand parintii lor nu sunt cum trebuie.
Nu trebuie sa-i certam pe copii, ci sa-i sfatuim.
Daca vrem sa faca ceva, trebuie mai intai sa le dam noi un exemplu bun si abia apoi sa ne ridicam mainile spre Dumnezeu si sa ne rugam".
„Trebuie sa izbutim sa fim un exemplu pozitiv pentru copiii nostri, macar pana ajung la unsprezece ani".
„Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la biserica. Hristos a spus: Cine voieste, Sa-Mi urmeze Mie".


Un frate l-a intrebat odata:


- Bunicutule, ce sa-i spun fiului meu care cred ca s-a imprietenit cu o tanara? Tare mi-e frica sa nu cada in pacat cu ea. Si, pe langa asta, nu o vrem de nora nici eu, nici sotia mea.
Parintele i-a raspuns:
- Tu o cunosti pe aceasta fata?
- Nu, i-a raspuns fratele.
- Atunci de ce spui ca nu e buna? Te sfatuiesc sa nu-l certi, ci sa-i spui: „Asculta, fiule, eu imi petrec toata ziua si toata noaptea gandind la cele sfinte si nu-mi prea place ce faci. Te rog, incearca sa fii mai bun, fiindca lui Dumnezeu nu ii plac astfel de lucruri". Ai inteles?
- Am inteles, ii raspunse fratele.
De atunci nu si-a mai certat fiul, asa cum obisnuia sa faca inainte, socotind si faptul ca era destul de mare.
„Nu trebuie sa le facem intruna observatie copiilor nostri. Trebuie sa le fim un exemplu bun in permanenta".


Odata mi-a spus:


- Sa nu-ti certi copiii si sa nu-i dadacesti tot timpul.
- Dar ce sa fac, Bunicutule? l-am intrebat.
- Uite ce sa faci. Sa te rogi si sa-I spui totul lui Dumnezeu, ca sa capeti binecuvantare de sus, si nu invers, cum faci tu.
Toate le vedea Bunicutul cu harul pe care il avea, chiar fara sa-i spunem nimic. Ne vedea chiar si lipsurile.
„Sa le spui copiilor tai sa invete bine la scoala, pentru a ajunge oameni vrednici si pentru a nu fi prinsi in tovarasii rele".
„Daca avem doi copii, nu trebuie sa-l mangaiem pe unul in fata celuilalt, fiindca va fi gelos".
„Copiii se vor simti mai atasati unul de celalalt, daca le cerem sa duca la bun sfarsit unele treburi, sa aiba grija unul de altul sau sa se incurajeze unul pe altul".
„Trei forte actioneaza asupra sufletului: forta binelui, forta raului si o a treia forta, neutra, apartinand sufletului insusi".
„Cu cat este un copil mai agresiv, cu atat este mai sensibil".
„Cine nu foloseste nuiaua, acela nu-si iubeste copilul".
Cu ani in urma, inainte sa-mi cumpar televizor, m-am dus sa iau binecuvantare de la Parintele Porfirie si sa-l intreb daca era bine sa-l cumpar, fiindca pe atunci copiii mei erau mici si mi-era teama sa nu le afectez educatia. Raspunzand intrebarii mele, Bunicutul imi spuse:
- Poti cumpara televizorul, dar cumpara mereu si un program, ca sa vezi la ce emisiuni se pot uita, adica ce emisiuni sunt potrivite si ce emisiuni sunt nepotrivite.


Despre Biserica lui Hristos

Hristos a inviat!
„Hristos a inviat! Acesta este cel mai inteles al Crestinismului".


Raiul si iadul

„Fii atent la mine. Si iadul si satana si Raiul, toate sunt adevarate. Eu insa nu vreau sa te temi de ele, sau sa te gandesti la ele asa cum faci tu.
Vreau sa-l iubesti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie ca te afli aici, fie ca te afli altundeva.
Da, Hristos ne asteapta si, indata ce ne vom deschide inima cat de putin, El va patrunde in ea de indata si vom avea parte de toate cele bune.
Este intocmai ca soarele. Cand tragi fie si putin perdeaua, lumina patrunde imediat in odaie, iar razele sale ne incalzesc".

Sa te interesezi

„Te afli in Biserica cea mai mare parte a timpului, o slujesti, si nu stii lucrurile noi care se petrec in ea?", imi spunea adesea parintele cand vedea ca nu stiam ceva legat de cele petrecute in cadrul Bisericii.

Sa nu cazi in ispita!

„Sa ramai credincios pana la moarte - imi spunea parintele - si sa nu te lasi atras de sectele si de scandalurile care se mai petrec la rastimpuri in sanul Bisericii din pricina unora. Roaga-te sa inceteze, sa se astearna pacea, ca sa nu se abata asupra-ne mania lui Dumnezeu".

Calendarul

Un monah l-a intrebat pe Parintele Porfirie ce calendar ar trebui sa urmeze, pe cel vechi sau pe cel nou. Parintele i-a spus:
Asculta. Daca vei trai in lume, atunci sa urmezi calendarul pe care il are Biserica, pentru a nu tulbura lumea, numai daca nu cumva vei dori sa vietuiesti la Muntele Athos.
Despre impreuna sarbatorirea Pastelui

Unul dintre fiii lui duhovnicesti, ce urma sa participe in strainatate la un congres la care participau si ortodocsi si catolici, congres ce avea ca tema impreuna sarbatorirea Pastelui, i-a cerut binecuvantarea Parintelui Porfirie si l-a intrebat ce pozitie se cuvenea sa adopte in problema respectiva. Bunicutul i-a raspuns:
- Voi sa mentineti si sa sprijiniti pozitia Bisericii Ortodoxe. Daca vor vrea si ei sa ni se alature, nici nu putem si nici nu se cuvine sa-i impiedicam sa o faca.
De cand exista Biserica?


Un frate duhovnicesc era foarte preocupat de raspunsul la intrebarea „De cand exista Biserica lui Hristos?", fiindca voia sa-l foloseasca in predicile sale si intr-o carte pe care tocmai o scria.
Intr-o zi s-a dus la Parintele Porfirie si, dupa o vreme, a dat sa plece, fara insa a-i fi spus nimic despre nedumerirea sa.
Dupa ce l-a binecuvantat, Parintele Porfirie i-a spus:
- Acum du-te cu bine. Sa stii ca Biserica este mai inainte de toti vecii si nezidita, asa ca lasa-i pe teologi sa spuna ce vor.
Fratele ramase mut, auzind felul in care Bunicutul ii dezvaluise raspunsul la o intrebare pe care nici nu apucase sa i-o puna.
Despre misticism

Vrand sa aflu mai multe despre misticismul Bisericii noastre, l-am intrebat pe Parintele Porfirie despre acest subiect. Din pricina ca nu putea sa exprime cu propriile cuvinte tot ce stia mi-a spus:
- Asculta-ma. Exista o carte intitulata „Esenta Ortodoxiei", de A. Theodorou. La sfarsitul cartii, acest subiect este prezentat foarte bine. Hai sa mergem impreuna sa o cumperi.
Am pornit-o asadar spre o librarie pe care o stia Parintele Porfirie. Ajunsi acolo, intrebandu-l pe vanzator daca are cartea respectiva, acela i-a raspuns:


- Da, parinte, o avem. Este o care foarte buna. Mai ales la sfarsit, trateaza foarte bine misticismul.
Bunicutul se intoarce spre mine zambind si ma intreba:
- Ai vazut ca am avut dreptate?
Am cumparat asadar cartea si am citit-o pentru a afla ce este misticismul si ce spun despre acesta Sfintii Parinti ai Bisericii noastre.
Toti sunt copiii lui Dumnezeu

Un frate mi-a povestit urmatoarele:
„Odata profesorul Panagopoulos a spus: „Nu toti sunt copiii lui Dumnezeu. Copii ai lui Dumnezeu sunt doar cei care sunt frati intru Hristos".
La randul meu spusesem aceasta intr-o discutie avuta la serviciu cu cativa colegi. In aceeasi zi ma suna Bunicutul si imi spuse:
- Toti sunt copiii lui Dumnezeu. Toti oamenii sunt fiii lui Dumnezeu.
Apoi inchise telefonul.


Pe mine insa toate acestea ma nedumereau.
De ce spusese Panagopoulos ca nu toti oamenii sunt copiii lui Hristos, in timp ce Bunicutul sustinea contrariul, ca toti suntem copiii lui Hristos, in timp ce Bunicutul sustinea contrariul, ca toti suntem fiii lui Hristos?
Tot gandindu-ma, am ajuns la concluzia ca toti sunt copiii lui Dumnezeu in sensul general al cuvantului, dar putini erau fiii Sai in sensul infierii, acestia urmand sa mosteneasca Imparatia Cerurilor. Intr-adevar, toti sunt fiii lui Dumnezeu, dar nu toti sunt mostenitorii Sai. Sensul general al termenului de infiere se refera la toata lumea, dar sensul particular al termenului de infiere se refera doar la crestini, care sunt singurii mostenitori".
De aceea fratele nu-i mai ceru parintelui sa-i explice cele spuse la telefon.
Despre cuvantarile lui Panagopoulos

Un frate mi-a povestit urmatoarea intamplare:
„Inainte de a incepe sa inregistrez pe casete cuvantarile profesorului Panagopoulos, m-am dus la Parintele Porfirie sa iau binecuvantare si sa-l intreb daca trebuie sau nu sa le inregistrez, fiindca aveam unele ezitari.
- Ei, fa si tu ce te lumineaza Dumnezeu, imi raspunse parintele.
Intr-o zi, pe cand mergeam impreuna spre Kallisia, imi spuse deodata, ca si cum chiar in clipa aceea fusese inspirat sa raspunda.


- Da, da. Inregistreaza casetele. Inregistreaza-le. Totul va fi bine si multi se vor folosi.
Intr-adevar, de atunci am inregistrat multe casete cu cuvantarile lui Panagopoulos, sute, chiar mii de casete. Am inregistrat mai mult de cincizeci de mii de casete, astfel incat la un moment dat obosisem, asa ca ma hotarasem sa renunt. Bunicutul insa imi spusese ca acele cuvantari aveau mare ecou in lumea intreaga.
Le trimeteam tuturor casete si de peste tot ne sunau sa le mai trimitem, spunandu-ne ca intr-adevar multi oameni se folosesc duhovniceste, ascultandu-le.


Totusi eu hotarasem sa nu mai inregistrez casete. Desi luasem aceasta hotarare cu doua-trei zile in urma, continuam sa inregistrez. La un moment dat, am hotarat cu adevarat sa nu mai fac nici o inregistrare, asa ca am lasat magnetofoanele intr-o sala, acoperite cu o panza si nu le-am mai luat cu mine, ca in alte dati, sa inregistrez. Atunci ma suna Bunicutul si-mi zise:
- Ei, ia spune-mi cum mai merge cu inregistrarea casetelor? Tu ce mai faci? Hai, ramai cu bine.
N-am apucat nici macar sa-l intreb ce face.
Am inteles - isi continua fratele povestirea - ca prin intrebarea pe care mi-o pusese, nu din simpla curiozitate, ma indemna sa continuu inregistrarile.
Intr-adevar, dupa aceasta am reluat inregistrarile, fiindca eram convins ca aceasta lucrare avea rezultate foarte serioase, cu adevarat pozitive".

Incheiere

Prin putinul pe care l-am scris, sigur l-am nedreptatit pe Parintele Porfirie, fiindca stiu ca intotdeauna a incercat „sa se ascunda", asa cum obisnuiesc toti Sfintii Parinti ai Bisericii noastre.
Desi poate multi nu-l socotesc inca sfant, si inca si mai multi nici nu-l cunosc, asta nu are prea mare insemnatate. Cu adevarat insemnata este viata sa plina de lumina si har, exemplul sau, simplu si tacut, plin de virtuti si puteri dumnezeiesti, prin care isi ajuta semenii.
Il propovaduia pe Hristos chiar si la telefon si facea minuni, aflandu-se la mare departare de cei ce le traiau. Avea viziuni dumnezeiesti datorita harului stravederii, iar cu harul profetiei spunea cele ce se vor petrece. Foarte curand se va vadi tuturor cat Har dumnezeiesc i-a fost daruit.


In loc de epilog
Adormirea Bunicutului ne-a provocat tuturor o durere adanca, de nedescris, fiindca, neindoios, Cuviosul Parinte Porfirie cel induhovnicit, ne-a fost tuturor un dar nepretuit din partea lui Dumnezeu.
Pierderea este mare, fiindca a lasat in urma sa un mare gol duhovnicesc.
Era ca o ploaie aducatoare de pace, care uda pamantul insetat al sufletelor noastre.
Chipul sau, viata si cuvintele sale vor ramane vesnic vii in inimile si in gandurile noastre.
Multe se vor scrie si inca si mai multe se vor spune despre Parintele Porfirie, fiindca este un izvor cristalin ce va curge vesnic si nu va seca in veci.
Binecuvantarile si mijlocirile sale sa ne fie sprijin pe anevoiosul drum al vietii si sa ne intareasca in lupta noastra duhovniceasca. Amin.
Rugaciunea unui fiu duhovnicesc

Dragul meu Bunicut,
Sfinte Parinte duhovnicesc,

Acolo sus unde te afli, stii foarte bine cat de mult te iubesc.
Mult l-ai iubit, asa cum ai scris in testamentul pe care ni l-ai lasat, pe Sfantul Ioan Kalivitul, facand multe rugaciuni si luptandu-te cu tarie, casa fii asemenea lui.
Toate acestea te-au ajutat foarte mult sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa vietuiesti bine in lume, asa cum si in locul in care te afli acum te bucuri de vesnica dulceata a Raiului, de lumina cea neapropiata a lui Dumnezeu Cel intreit luminat ca un soare, veselindu-te intru toti vecii.


Ma rog si eu acum si ma lupt, Bunicutule, spre a fi asemenea tie, cat voi trai pe pamant. Calc pe urmele tale si, cu ajutorul tau, pe care mereu l-am asteptat si acum cu atat mai mult il astept, nadajduiesc, ca fiu duhovnicesc al tau ce ma aflu, sa-L iubesc si eu pe Dumnezeu, Care este Totul si pe care Il rog, pentru rugaciunile tale, sa ma invredniceasca sa intru si eu in Biserica Sa nezidita de pe pamant. Fiindca, asa cum ai spus, de aici trebuie sa incep.


Imi spui, Bunicutule, sa te iert, pentru supararile ce mi-ai pricinuit. Atunci cum a trebui sa-ti cer eu sa ma ierti, pentru atata neascultare, sau pentru atatea suparari si tristeti ce ti-am pricinuit si prin care ti-am subrezit si mai mult sanatatea fragila, provocandu-ti dureri pe care nici cel ai salbatic calau nu ti le-ar fi pricinuit.


Te rog, Bunicutule, primeste aceasta sincera si smerita rugaciune pe care ti-o aduc acum, si roaga-L pe Dumnezeu sa ma ierte pentru toate cate nu ti le-am spovedit, pentru toate greselile mele cele de voie, cu cuvantul, cu fapta, cu gandul, si ma invredniceste, cat voi trai pe pamant, sa fac mereu voia ta, care este voia Domnului nostru. Invredniceste-ma, pentru rugaciunile tale, sa-L pot iubi si indupleca pe Dumnezeu, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh I se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururi si in vecii vecilor. Amin.

Eliszar