Doneaza pentru Clinica NERA

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Cuvânt la lansarea cărţii „Cultura Duhului” - Parintele Rafail Noica


Înalt Prea Sfinţite, fraţi şi surori, întâi vă cer iertare: nu sunt un om al culturii, nu sunt – la urmă – nici obişnuit prea mult cu conferinţe. Mă consider un om ca toţi oamenii, iar chemarea mea este monahismul.

Problema vieţii mele a fost ce socotesc până astăzi problema esenţială a fiecărui suflet care se naşte în lumea asta. Şi m-a uimit de-a lungul vieţii mele, şi m-a mâhnit din ce în ce mai mult să văd cât de puţin intră ca [şi] component al gândirii omului în general, sensul însuşi al vieţii – pentru ce m-am născut, de unde vin şi unde mergem cu toţii? Las linia asta, v-o las gândirii frăţiilor voastre.

Aş vrea să iau o altă linie. Mă iertaţi, propriu-zis nu mă gândesc să prezint cartea. Poate că ea se va prezenta singură. Dar vă prezint oarecum fundalul ei. Deci a doua temă pe care vreau să o abordez, este aceasta: că mult mă bucură să văd dorinţa de a apăra Ortodoxia, însă mă întreb câţi înţeleg ce este Ortodoxia.

Prima mea mâhnire în legătură cu tema asta este că nu ne-am învrednicit să traducem acest titlu în graiul nostru. Este cuvânt grec, Ortodoxia, şi, ca [şi] cuvânt străin limbii noastre, noi nu îl simţim ca altceva decât un titlu. Un titlu oarecum abstract. Ce este Ortodoxia? Pentru mulţi, Ortodoxia este a nu fi budist, a nu fi evreu de religie, a nu fi catolic, a nu fi protestant! Or, nu aşa trebuie înţeleasă Ortodoxia! Iată că slavii au tradus în limba lor: pravoslovie = dreapta slăvire. Ce înseamnă dreapta slavire?

Revin la temă, adică revin la tema: pentru ce ne-am născut în lumea asta? Într-una din conferinţele înregistrate şi care fac parte din cartea care se lansează astăzi, explic mai în amănunt. Esenţial, eu nu ştiu cum să zic şi de unde să iau problema, – da’ omule, crezi sau nu crezi, vrei sau nu vrei, este un fapt duhovnicesc şi istoric că Dumnezeu a făcut pe om! Noi nu venim, aşa cum pretinde ştiinţa, de nicăieri şi mergem încontinuu nu ştim unde, nicăieri. Dar venirea noastră în lume are un sens! Dumnezeu a făcut pe om în istorie şi l-a împodobit cu chipul şi potenţiala asemănare cu Însuşi Făcătorul. Omul, căzând de la menirea lui – precum cei care cunoaşteţi Scriptura şi religia noastră, ştiţi – deci căzând de la Dumnezeu şi de la menirea lui, de-a lungul istoriei, omul vrând-nevrând caută pe Dumnezeu, îşi caută identitatea lui. Şi această căutare s-a tradus într-o sumedenie de religii – niciuna din carele n-au găsit pe adevăratul Dumnezeu. Sunt multe – dacă vă uitaţi fără prejudecată în orice religie – o să vedeţi multe aspecte ale înţelepciunii omului, ba chiar ale chipului dumnezeiesc pe care îl poartă neapărat omul. Dar nici una n-a ajuns la a arăta omului adevărata sa provenienţă şi adevăratul său sens!

Între toate religiile astea, Dumnezeu Însuşi a născut – să zicem aşa, în istorie începând cu Avraam şi poporul evreu – Dumnezeu Însuşi a început să ia contact cu omul şi să insufle prin Proroci ceva mai adevărat decât ce se credea în lumea întreagă. Dar până când Însuşi Dumnezeu nu a putut să vină în condiţiile noastre, luând asupră-Şi forma pe care El Însuşi a făcut-o dintru-nceput, forma adamică, trupul nostru şi condiţiile noastre istorice, până când nu a putut să vorbească cu gură trupească şi în condiţiile noastre cu omul, Dumnezeu nu a putut deplin să împărtăşească ce este El, ca să arate omului de unde vine şi unde este menit să meargă! Până când nu a vorbit Dumnezeu Însuşi cu omul, nu putem vorbi în deplin sens de dreaptă slăvire ca nume de religie.

Dreapta slăvire este – iată cuvântul grec, doxa, înseamnă nu numai slavă, dar vine din cuvântul opiniedreaptă opinie; l-aş traduce şi ca dreaptă înţelegere, şi ca dreaptă cugetare – dacă vreţi – ca extensiuni ale rădăcinii originale. Drept a înţelege gândul lui Dumnezeu. Neapărat este drept a slăvi pe adevăratul Dumnezeu. Şi fără dreaptă înţelegere, nici dreaptă slăvire, nici dreaptă viaţă, nici dreaptă cugetare nu poate fi – şi vă spun: nici un sens al istoriei omului. Când zic istorie, nu vorbesc de istorie, vorbesc de suflete: de tine, şi de tine, şi de tine, şi de cei dinaintea noastră, şi de cei care vin, care ca mine naştem în lumea asta şi, conştient sau neconştientizat de noi, totuşi pe Dumnezeu cel adevărat Îl căutăm. Şi ca să ştim de unde venim şi unde mergem, este lucrul cel mai important.
Am arătat într-unele din cuvântări, am încercat să arăt şi lucrul ăsta: că până şi în starea lui păcătoasă, omul tot cele drepte trădează, căutări drepte trădează. Omul neapărat vrea ce este drept. Ce caută omul? Viaţă! Împlinire! Păcatul este numai o rătăcire a căii. Păcatul, patimile şi toate lucrurile împotriva cărora ne luptăm în Biserică, nu sunt altceva decât un cancer pe trupul sănătos. O patimă nu este un fel de a fi – este un fel scâlciat de a fi! Patima îşi are nu numai virtutea opusă, îşi are şi virtutea asemănătoare! Nu există patimă care să nu fie la origine, o energie de Dumnezeu făcută, prost întrebuinţată, prost canalizată, scâlciată pe undeva.

Deci ziceam că omul, şi în păcatul lui, dacă îl înţelegem drept şi esenţial, tot cele drepte caută, tot pe Dumnezeu Îl caută! Şi mă gândesc, aicea poate să fie parte din cele pe care nu le putem înţelege ale lui Dumnezeu. Într-un fel, Dumnezeu, cândva în istorie sau după, va putea birui în sensul că până la urmă, numai El este adevărat şi numai El este ceea ce caută tot omul!

Când va vedea tot omul pe adevăratul Dumnezeu la Judecata de Apoi, cine ştie câţi vor spune: „O, dac-aş fi ştiut că eşti Acesta, decât să fi ştiut tot ce se propovăduieşte strâmb în istorie…”

Dar pentru aceasta revin la tema pe care o lăsasem: Ortodoxia ca dreaptă slăvire. Înainte de Hristos au fost multe religii, între care una singură era mai adevărată, mai integral adevărată, dar încă incompletă – religia ale cărei cărţi le avem până astăzi, a Vechiului Legământ, Vechiului Testament, religia evreilor – fiindcă Dumnezeu a cultivat această religie, încercând pe cât a putut, să vorbească omului pe cât putea omul să înţeleagă în acele vremuri. Cu venirea lui Dumnezeu Însuşi întrupat începe o altă eră şi această eră este un creştinism. Dar ce s-a dovedit între oameni – cum aveau să spună Apostolii – „După noi vor veni lupi răpitori în turma lui Hristos”. Omul, şi după Hristos… aicea e o taină pe care Apostolul o numeşte „taina nelegiuirii”. E o taină cum omul, care caută şi în păcat pe Dumnezeu cel adevărat, totuşi în istorie pe Dumnezeu cel adevărat nu L-a primit! „Între ai Săi a venit, zice începutul Evangheliei, a lui Ioan, şi ai Săi nu L-au primit!”. Şi acest „ai Săi” poate să însemneze multe lucruri: Toţi suntem ai Săi şi niciunul din noi nu-L primim într-o măsură deplină. Şi atunci ce se întâmplă? Ai dreapta înţelegere şi dreapta viziune care este cuvântul lui Hristos, fie înainte de Hristosul întrupat – zic întrupat, fiindcă Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Dumnezeu Însuşi, El este Cel care vorbea cu Adam în Rai, El e Cel prin care s-au făcut cerurile şi pămîntul – deci cuvântul lui Hristos, fie înainte de întruparea lui Hristos, fie după, este Adevărul mai mult sau mai puţin deplin înţeles de oameni! Este putinţă după Hristos să-l înţelegem. Nevoinţa, iertaţi-mă, nevoinţa noastră în Biserică trebuie să se concentreze mai ales pe dreapta înţelegere a acelui cuvânt! Nevoinţa este mai ales efortul minţii de a intra în mintea lui Dumnezeu.

Deci după întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Hristos, acelaşi Cuvânt deplin dat în măsura în care istoria poate purta deplinătatea Cuvântului dumnezeiesc, omul deplin informat fiind – şi întrebuinţez cuvântul „informaţie” în sensul în care genetica îl foloseşte, informaţie nu în sensul mass-media, ci în sensul geneticii – deci deplin informaţi fiind de Cuvântul lui Dumnezeu, putem prin pocăinţă ajunge la deplina asemănare cu Dumnezeu, precum o dovedesc 2000 de ani de istorie a creştinismului în nenumărate forme! Şi nu există condiţie a omului, pe care Cuvântul lui Dumnezeu să nu o poată vindeca, regenera, îndumnezei!
Şi ce se întâmplă după Hristos? Însuşi omul se dezbină de Cuvântul lui Dumnezeu şi apar ceea ce se numesc ereziile cu multe titluri, cu multe denumiri.

Eu zic aşa: noi, dacă vrem să apărăm Ortodoxia, să ştim ce apărăm! Am zis de multe ori un lucru pe care l-am trăit pe viu: Ortodoxia nu este altceva decât firea omului! Nu este o denominaţie cum se zice în Apus, nu este o confesiune între altele, nu este o filosofie între altele. Ortodoxia nu se defineşte prin separare de alte filosofii, Ortodoxia este însuşi acel lucru pe care îl caută omul dintru început şi-l va căuta până în sfârşit. Asta este ce nu trebuie să pierdem! Dacă Cuvântul care s-a dat, Cuvântul mântuirii, a trebuit să fie dat de Dumnezeu Însuşi întrupat în condiţiile noastre, prin jertfa pe care a suferit-o acest Cuvânt al lui Dumnezeu, apăi se cade, din nepăsare sau din neştiinţă, să pierdem însuşi înţelesul acestui Cuvânt, care este mântuirea?

Şi mântuirea ce este? Mântuirea astăzi, cât suntem noi în trupul ăsta, în sângele ăsta, e devenirea noastră adevărată. Dacă devenirea noastră este adevărată, trebuie să o simţim concret în trupul, în sângele, în oasele noastre, iar mântuirea la sfârşit este să vedem, cum zice Sfântul Ioan în prima Epistolă: Îl vom vedea precum este, pentru că vom fi asemenea Lui! Dacă astăzi vom deveni asemenea Lui, Îl vom vedea cum este. Dacă nu Îl vom vedea, este vorba despre întunericul cel mai din afară. De asta este vorba, de veşnicie! Asta este ce apărăm noi!

Mult am fost mâhnit, de-a lungul vieţii mele, să aud lucruri dintr-astea, că uite – în termenii noştri români, dar am auzit şi de la greci, şi de la ruşi –, ca noi să fim buni români, trebuie să fim ortodocşi, că asta e religie strămoşească! Ştiţi unde este erezia? Într-o expresie engleză: este coada care dă din câine! Dacă avem nevoie de identitatea nostră naţională pentru a păstra dreapta slăvire, pentru asta ne-o păzim şi identitate naţională. Sfântul Cosma al Etoliei a propovăduit în nordul Greciei (ucis de turci în 1733), în Epir, într-un moment al istoriei în care toţi deveneau turci! Grecii aproape că nu mai ştiau greaca, toţi învăţau numai turca, deveneau musulmani. El a propovăduit şi elenismul! De ce? Pentru că prin mijlocul elenismului aveau să-şi păstreze dreapta credinţă, dreapta slăvire. Dreapta şi adevărata mântuire. Ăsta e lucrul cel important şi sensul vieţii noastre!

Ca om precum fiecare dintre noi şi, ca să zic aşa, ca monah care m-am bălăcit în aceste gânduri toată viaţa mea, asta este ce-aş vrea să împărtăşesc dintru bun început poporului meu. Pe mine mă interesează toate. Ortodoxia nu mă interesa în nimic altceva decât în cele specific religioase. Toate sunt importante în istoria aceasta şi m-au interesat puţin, cât am auzit din simpozionul de astăzi – că am venit cu întârziere – mă interesează toate zbuciumurile prin care a trecut lumea asta. Şi văd importanţa, relativă, dar mare de cele mai multe ori a acestor zbuciumuri, când zbuciumul duce în direcţia adevărată; importanţa negativă a tot ce se face pentru a distruge această cale a omului.

Până la urmă ştiţi ce se întâmplă în viziunea pe care vă propun a ceea ce este dreapta slăvire? Să ştiţi că este, istoria este împărţită în două: istoria este devenirea întru fiinţă a omului sub îndrumarea lui Dumnezeu, Care este Cel ce este. Dumnezeu este Fiinţa şi devenirea noastră este întru fiinţă şi Fiinţa este a lui Dumnezeu. Asta este istoria. Dar în istorie s-a născut şi taina nelegiuirii, unde omul este în libertatea lui capabil şi îngăduit de Dumnezeu să-şi facă libera alegere şi luptă împotriva acestei faceri a lui Dumnezeu, naşterea şi îndumnezeirea omului scos din nefiinţă.

Şi istoria este împărţită în două din ziua în care Cain şi-a omorât pe fratele său Avel – şi continuă până astăzi şi până la clipa cea mai de pe urmă a istoriei, aşa cât o putem înţelege din prorocíi. Asta este lupta şi sensul luptei pe care o ducem şi asta este ce aş vrea nu numai să nu pierdeţi voi din vedere – o, cum aş dori lumea întreagă să înţeleagă!
Ortodoxia nu este o etichetă. Ortodoxia nu este a fi vrăjmaş cuiva, fiindcă legea lui Hristos este dragostea! Şi înfrăţirea. Legea lui Hristos ne porunceşte a iubi şi pe vrăjmaş. Un ortodox, în măsura în care este ortodox, nu poate fi vrăjmaş nimănui. Însă în acelaşi timp, dacă… Ortodoxia este înfrăţire cu tot omul, dar în acelaşi timp – atenţie! – conştiinţa dogmatică pe care trebuie să o avem şi trebuie să o cultivăm, este că în afara a ceea ce se numeşte cu adevărat Ortodoxie, nu este altceva decât rătăcire de diferite feluri şi, în urma urmelor, întunericul cel mai din afară!

Şi atuncea: pe de o parte vrem să ne înfrăţim cu tot omul, pe de altă parte, dacă omul nu vrea să se înfrăţească cu noi, căci omul este liber şi libertatea trebuie respectată, uitaţi cum Dumnezeu o respectă: Dumnezeu nu numai n-a făcut un pom interzis – pom oprit –, că atunci când Adam a vrut să mănânce din el, a mâncat din el; dar uitaţi-vă în lumea în care suntem, lumea unui păcat crescând până la dimensiuni de neînchipuit: unde e Dumnezeu în lumea asta? se întreabă mulţi. Este! Şi cine vrea şi cine Îl cheamă, Îl va afla! Şi am experienţe concrete despre aceasta. Şi totuşi lumea merge hai-hui în prăpastia pierzaniei fiindcă omul este liber. Şi trebuie! Istoria este acolo unde trebuie să ne manifestăm libertatea totală şi a venit mmentul în istorie când această libertate să se arate la nivel mondial!

Dar noi să ştim de unde venim şi să ştim unde mergem şi dacă mai este cineva care doreşte încă, care se trezeşte încă la aceste realităţi, cu acel cineva vom putea împărtăşi înfrăţirea pe care o aflăm din Hristos! Ecumenismul nu este a face o salată, un talmeş-balmeş din toate viziunile care au existat. Universalismul adevărat este Hristos, fiindcă El este Dumnezeu. În tot restul se amestecă câte ceva străin şi tot restul duce către întunericul cel mai din afară!


Deci Înalt Prea Sfinţite şi Părinţi şi fraţi – şi fraţi, am în gând şi surori, că pentru mine, cum zice, în Hristos nu mai este bărbat şi femeie, ci toţi suntem una – asta este ceea ce aş vrea să împărtăşesc cu voi, asta este ce am vrut să împărtăşesc prin cuvântările care s-au strâns în prima carte care îmi poartă numele şi carte pe care vreau s-o împărtăşesc cu voi astăzi. Nădăjduiesc că, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să înţelegeţi cât mai drept, cât mai adânc. Eu sunt în ultima fază a vieţii acuma şi îmi e mai firesc să văd importanţa şi deşertăciunea vieţii de pe pământ. Importanţa alegerii fiindcă este veşnică! Deşertăciunea în măsura în care ne lăsăm prinşi prea exclusiv în ale istoriei, în ale Martei: Marto, Marto, te grijeşti şi te tulburi pentru multe, dar una este de folos. Asta nu înseamnă, Marto, să nu mai învârţi la mămăliga ta! Asta înseamnă: Marto, nu uita pentru ce învârţi la mămăligă! Şi aşa, fiecăruia aş vrea să zic: Să nu uităm pentru ce suntem în viaţa asta.

Şi cu asta aş încheia.

Sursa: Portalul tineretului ortodox din Republica Moldova

Link: http://logos.md/2008/10/25/cuvant-la-lansarea-cartii-%E2%80%9Ecultura-duhului%E2%80%9D-parintele-rafail-noica/



Acum ascultati: Cultura duhului 1

Acum ascultati: Cultura duhului 2

Acum ascultati: Cultura duhului 3

Invazia oamenilor zei

Binecunoscutul serial american "Invazia pagana"
Fiind de provenienta neoprotestanta , a se viziona cu discernamant

Un memoriu al parintilor ingrijorati-Despre halloween

UN MEMORIU AL PĂRINŢILOR ÎNGRIJORAŢI

În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: "Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?", 80% au răspuns: "Aş vrea să omor pe cineva...". Acesta este impactul sărbătorii. Ar putea zice cineva: "Noi n-am ajuns până aici...", dar, dacă nu ne responsabilizăm, vom ajunge...





FUNDAŢIA "SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI"

Constanţa, str. Mihăileanu nr. 21, cod poştal 900699,
tel. 0341 416.729, fax: 0241- 66.53.54
http://www.curteabrancoveneasca.ro/
e-mail: fundatia_smb@yahoo.com
Cod fiscal 15832577, Cont RO 06 OTPV 1200 0004 3576 RO 01
CONSTANŢA


Memoriu privitor la fenomenul Halloween,adresat tuturor cadrelor didactice,
dar în special directorilor de instituţii şcolare

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi sub egida Fundaţiei "Sfinţii Martiri Brâncoveni", la iniţiativa unui grup de părinţi, înaintăm prezentul memoriu tuturor cadrelor didactice interesate de buna desfăşurare a procesului de învăţământ şi de corecta îndeplinire a rosturilor pedagogic-educa-ţionale ale acestuia în şcolile româneşti.
Dorim să atenţionăm asupra unui eveniment care captează atenţia şi canalizează preocupările multora dintre români, începând de la copii, până la părinţi şi bunici, în perioada aceasta a anului. Este vorba de "sărbătoarea" occidentală a Halloween-ului, care, sub masca di-vertismentului, este o veritabilă invocare a demonicului.
Este evident că noi, românii, ne-am aliniat curentului general impus de cultura şi civilizaţia occidentală, importând forţat şi artificial, exclusiv comercial, această "sărbătoare", încât ni se par astăzi din ce în ce mai fireşti defilările de oameni deghizaţi cât mai hidos care împânzesc străzile şi umplu localurile, atârnarea în vitrinele maga-zinelor, în parcuri, ba chiar în case, a simbolurilor mai mult sau mai puţin demonice, în timp ce televiziunea, ziarele şi internetul abundă de reclame specifice evenimentului.
Dar ceea ce a reprezentat motivul major de îngrijorare care a dus la hotărârea luării atitudinii de protest prin prezentul memoriu a fost constatarea că efectele acestui tip de manifestări se resimt în primul rând în şcolile şi grădiniţele unde învaţă copiii noştri.
Încă de anul trecut am aflat de organizarea în cadrul majorităţii şcolilor din mediul urban, şi nu numai, la iniţiativa profesorilor de limba engleză, a unor adevărate "festivaluri" Halloween, uneori numai în cadrul orelor de limba engleză, alteori ca o manifestaţie generală extraşcolară ce îi antrenează atât pe copii, cât şi pe profesori. Copiii sunt încurajaţi să participe la Carnavalul cu măşti şi la jocurile distractive specifice momentului, sub pretextul cultivării creativităţii şi al oferirii unor frumoase clipe de divertisment, culminând cu premii.

Binecunoscutul serial american "Invazia pagana"
Fiind de provenienta neoprotestanta , a se viziona cu discernamant



Totodată, vă aducem la cunoştinţă îngrijorarea pe care o avem, ca părinţi, în privinţa conotaţiilor negative de ordin psihic, emoţional, educaţional şi comportamental pe care le-ar aduce asupra copiilor antrenarea lor în participarea activă la manifestările specifice Hallo-ween-ului.
Este un paradox cum, în cadrul sistemului de învăţământ, ne plângem din ce în ce mai des de creşterea gradului de agresivitate al copiilor, cât şi de amplificarea lipsei lor de receptivitate la cunoştinţele pe care profesorii încearcă să li le împărtăşească în cadrul orelor de curs, şi drept urmare se ţin simpozioane şi se organizează concursuri pe tema "non-violenţei", iar în paralel stimulăm indirect tocmai această agresivitate, prin direcţionarea greşită a creativităţii copiilor, cu urmări greu de anticipat şi poate chiar iremediabile în viitor.
Halloween-ul promovează, sub masca divertismentului, cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, aceasta fiind în contradicţie totală cu natura şi menirea instituţiilor de în-văţământ, putând tulbura mintea şi afecta sănătatea spirituală şi morală a elevilor prin efectele cumulative dezastruoase ale acestei "sărbători", ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a de-monicului, a urâtului, a odiosului, a magiei în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.
Copilul încă nu face bine distincţia între real şi imaginar, încât degeaba scriu producătorii de costume tip "Superman" pe etichete: "Cu acest costum nu se poate zbura", că tot se găseşte câte un "năzdrăvan" care, influenţat şi extaziat de prestanţa eroului din film, încearcă să-l imite, sfârşind tragic într-o cădere în gol.

Care este pragul psihologic la care un copil deghizat în "vampir" şi care strigă în glumă: "Vreau sânge!... Mi-e sete de sânge!..." să şi intre în pielea personajului şi doar aşa, "în joacă", să vrea să vadă cum e când chiar curge sânge?
Dacă ar fi şi numai un singur caz în zece ani, la toate şcolile din România, când dintr-o glumă nevinovată şi dintr-un inocent carnaval să se sfârşească tragic, şi tot ar fi un semnal de alarmă. Statisticile efectuate însă în ţările unde "sărbătorirea" Halloween-ului este în vogă de mulţi ani arată că procentul de accidente e mult mai mare şi că nu sunt doar cazuri izolate situaţiile când de la o joacă se poate ajunge la o mare dramă. În U.S.A., ţara unde această "sărbătoare" pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului este o evidenţă, acest moment al anului remarcându-se prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, "glume" proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii.
Îşi poate asuma vreun profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui nevinovat joc "de-a urâtul"? Poate corpul profesoral să rămână indiferent la imaginea pe care şcoala unde predă o are în exterior? Panoul şcolii reflectă imaginea şcolii, este ca şi o emblemă a şcolii. Orice eveniment extraşcolar (cenacluri, cursuri opţionale, concursuri, serbări, festivităţi) se imortalizează prin fotografii care, împreună cu documentaţia scrisă aferentă, se afişează la panou, iar şcolile şi profesorii primesc calificative pentru strădania de a întreprinde astfel de manifestări extraşcolare care să stimuleze creativitatea copiilor.
Anul trecut, făcând o incursiune prin mai multe şcoli dobrogene (situaţia fiind asemănătoare la nivel naţional), la panourile principale "tronau" fotografiile jalnice ale travestirii copiilor noştri în monştri, piraţi, vampiri, strigoi, schelete, cât şi premiatele compuneri în limba engleză cu teme macabre. Aceasta să fie creativitatea pe care să o dorim cultivată la copii: capete tăiate, trupuri spânzurate, case bântuite?! Şi panourile au păstrat aceste mărturii aproape două luni, până când au fost înlocuite cu imagini şi texte specifice Crăciunului.
Nu e suficient că observăm abrutizarea sensibilităţii, a delicateţii, a purităţii sufleteşti specifice copilăriei prin suprasaturarea cu subiecte de violenţă şi erotism pe care mass-media, internetul, jocurile pe calculator şi industria cinematografică o aduc asupra copiilor?
De cele mai multe ori din lipsă de timp, sau chiar din ignoranţă, părinţii nu se preocupă să îşi ferească copii de o asemenea sistematică otrăvire şi măcar aveam nădejde ca în cadrul sistemului educaţional de învăţământ să li se dea copiilor repere bune. Îi trimitem la şcoală cu nădejdea ca măcar şcoala să facă oameni din ei, iar şcoala... îi învaţă să fie... vampiri, vârcolaci, demoni, monştri... aşa... "în joacă", pentru "cultivarea creativităţii"!
Vă aduceţi aminte de scandalul iscat la nivel naţional pe tema păstrării sau nu a însemnelor religioase în instituţiile şcolare? Instanţa judecătorească a dat în final drepturi depline părinţilor să hotărască dacă e folositor sau nu pentru copii lor să aibă în sălile de clasă icoane. Şi părinţii au hotărât: icoanele au rămas...
Cât timp încă, în România, mai pot părinţii să decidă asupra copiilor, îndrăznim şi noi să profităm de acest drept şi în cazul de faţă, cerând insistent RENUNŢAREA LA ORICE MANIFESTARE DE TIP HALLOWEEN în şcoli şi grădiniţe.

Există multe alte metode de a stimula creativitatea copiilor noştri decât copierea, imitarea fără discernământ a unor practici şi obiceiuri legate de sărbători ale altor popoare, datini cărora nici acele popoare însele nu le mai înţeleg semnificaţia. Una este ca în cadrul orei de limba engleză să se prezinte ca notă informativă existenţa unei sărbători specifice culturii şi civilizaţiei americane, arătând originile ei şi sensurile vechi şi actuale, iar alta e să ne maimuţărim - părinţi, copii şi profesori împreună - de dragul imitaţiei şi al alinierii la direcţia generală. Nu tot ce este pe scară largă acceptat într-o epocă dată este şi neapărat bun. Nu tot ce se socoteşte folositor educării copiilor noştri după baremele moderne ale gândirii occidentale este, obiectiv vorbind, într-adevăr folositor. De ce în ceea ce priveşte crezul personal şi cultivarea simţământului religios la copii sunt din ce în ce mai multe voci ale psihologilor moderni care insistă spre a nu-i îndoctrina de mici, ci a-i lăsa ca singuri, la maturitate, să hotărască asupra opţiunii religioase, iar în ce priveşte îndobitocirea lor prin aceste surogate de sărbători pseudo-religioase tip Valentine’s Day şi Halloween nu li se prezintă adevărul despre originile lor şi despre semnificaţiile obiceiurilor legate de acestea? Căci atunci, sigur, măcar o parte dintre ei ar opta să nu meargă cu valul, ci ar sta contra curentului, cu toate riscurile care ar decurge de aici.
Suntem de acord să se prezinte în cadrul orei de limba engleză, dacă într-adevăr aceasta prevede programa, doar în mod informativ şi nimic mai mult despre existenţa acestei "sărbători" specifice astăzi culturii şi civilizaţiei americane, deşi chiar Noul Continent a împru-mutat-o, prin filieră irlandeză, de la vechii celţi.
Ce-ar fi ca la ora de istorie, când se studiază civilizaţia aztecă, profesorul să organizeze şi imitaţii, aşa, "în joacă", ale ritualurilor cu sacrificii umane, spre exemplu?
Iertaţi nota ironică şi oarecum agresivă a limbajului acestui Memoriu, care se datorează conştientizării gravităţii situaţiei în contextul indiferenţei generale. Este specific nouă, românilor, să nu ne asumăm responsabilitatea luării unor atitudini critice faţă de curentul general, aşteptând ca problema să se rezolve de la sine, sau ca alţii să ia iniţiativa.
Este oarecum firesc ca după 50 de ani de urmare a directivelor venite din "Răsărit" să ne întoarcem acum cu totul cu faţa spre "Apus". Şi totuşi corect ar fi să ne preocupe cultivarea propriului discernământ şi al specificului nostru ca neam, nu să copiem diferite "forme fără fond". De nu vom fi cu luare aminte, copiii noştri îşi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism şi violenţă, în acest sens fiind ajutaţi de desenele animate cu monştri, jocurile agresive pe calculator, filmele horror şi cărţile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter etc.
În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: "Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?", 80% dintre ei au răspuns: "Aş vrea să omor pe cineva...". Acesta este impactul sărbătorii. Ar putea zice cineva: "Noi n-am ajuns până aici...", dar, dacă nu ne responsabilizăm, vom ajunge.
În Rusia, încă din 2003, orice eveniment legat de "sărbătoarea" Halloween în instituţiile de învăţământ a fost interzis. Aleksandr Gavrilov, reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, a declarat că această hotărâre este motivată de faptul că această "sărbătoare" perversă "promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a demonicului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ, tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor", concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihologi şi psihiatri consultaţi pe această temă.
În nădejdea că toate cele spuse vor avea răsunet pozitiv în conştiinţa cât mai multor români, dar în primul rând al conducătorilor instituţiilor de învăţământ şi al profesorilor de limba şi literatura engleză, vă mulţumim pentru înţelegere şi pentru frumoasa şi corecta îndrumare moral-civică pe care vă veţi strădui să o cultivaţi copiilor noştri în continuare.

P. S. Conştienţi de faptul că mulţi români împărtăşesc părerea noastră privitoare la multiplele efecte negative pe care le pot avea asupra tinerei generaţii participarea la manifestările şi festivalurile de tip Halloween şi din dorinţa de a strânge rândurile, de a fi uniţi în "lupta" (dacă putem zice aşa) contra tendinţei de generalizare a fenomenului imitaţional în care se încadrează şi Halloween-ul, chemăm pe toţi cei într-un duh cu cele scrise să se alăture nouă prin adeziune şi să răspândească într-un cerc cât mai larg materialele oferite (mai ales către cadrele didactice), spre a trezi conştiinţele şi a stopa, dacă este cu putinţă, acest fenomen nociv societăţii noastre.

19 octombrie 2008

- Preot Mihai Deliorga, împreună cu toţi credincioşii Parohiei "Sf. Arhangheli" din loc. Poarta Albă, jud. Constanţa
- Fundaţia "Sf. Martiri Brâncoveni" – Şcoala Brâncovenească din Constanţa
- Cu binecuvântarea Î. P. S. Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului

sursa: http://www.rostonline.org/blog/razvan/ publicat de Razvan Codrescu

miercuri, 22 octombrie 2008

Pelerin la Manastirea Turnu

Pelerin la Sf.Man.Turnu Targsoru Vechi Prahova-din emisiunea Pelerin difuzata de TVR1

luni, 20 octombrie 2008

Muzica Bizantina

Maica Mariam Skorda



Maestrii artei Psaltice Grecia-Catavasiile Invierii Domnului

Memorialul Durerii

Episodul 1 Alexandru Nicolski

duminică, 19 octombrie 2008

Predica

Predica Parintelui Staret Valentin Ieromonahul si cuvant Dan Puric in Sfanta Manastire Turnu-Targsoru Vechi-Prahova 18.10.2008