- Pãrinte Teofil, Postul Mare este rãstimpul în care omul este chemat sã se cerceteze pe sine mai mult decât altãdatã, sã se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastrã Ortodoxã ne întâmpinã cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul cel Mare? - Canonul cel Mare este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogãtia lui, prin alcãtuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujbã, sunt alcãtuiri care au în general opt cântãri numãrate ca nouã pentru cã una lipseste de obicei si anume cântarea a doua. Canonul cel Mare are si cântarea a doua, de altfel în Triod sunt mai multe canoane care au toate cele nouã cântãri. Nu este vorba de o singurã cântare, ci e vorba de alcãtuiri din mai multe ziceri care împreunã formeazã ceea ce numim noi o cântare, cântarea întâia, cântarea a doua, cântarea a treia s.a.m.d. Canonul cel Mare are multe alcãtuiri de felul acesta apartinând fiecãrei cântãri si de pe urma faptului cã este lung se numeste Canonul cel Mare. De fapt, ce înseamnã canon în acest înteles, înseamnã îndreptare nu înseamnã chinuire, un canon în care te chinui ca sã realizezi ceva sau te chinui pentru cã ai fãcut ceva rãu, ci este vorba de un îndreptar, de un mijloc de îmbunãtãtire sufleteascã, de ceva care te ajutã sã te faci din rãu bun sau sã fii preocupat de îmbunãtãtire. Acesta e rostul tuturor canoanelor de slujbã, de exemplu, Canonul de pocãintã care este o rânduialã pentru credinciosi în general, pentru rugãciunea particularã, e acelasi lucru, adicã o rânduialã de rugãciune prin care îti propui sã nu mai fii rãu dacã ai fost rãu sau dacã esti bun, sã fii si mai bun, sã fii mai angajat într-o viata superioarã. Canonul cel Mare, de fapt, ca si celelalte canoane, nu are atât importantã când îl realizãm, de exemplu miercuri seara din sãptãmãna a cincea a postului. Spus o singurã datã pe an nu are mare importantã, însã importanta lui este în continutul lui, în ceea ce se poate realiza prin continutul lui si de aceea e important sã îl avem la îndemânã si sã îl studiem, sã-l aprofundãm, sã ni-l impropriem prin învãtarea anumitor ziceri din cuprinsul canonului, sã ne orientãm dupã continutul lui. Asa cã eu as recomanda sã fim cu mai multã luare aminte nu numai la vremea când se face, pentru cã atunci fiind o multime de idei, ideile urmeazã una pe alta si am putea zice cã într-un fel se desfiinteazã una pe alta. Trecem de la o alcãtuire la altã alcãtuire, cea de la care am trecut o uitãm, cea la care suntem o avem în vedere, dar dupã ea urmeazã alta si alta si asa cã acolo sunt, poate, sute de idei care sunt în folosul nostru, dar care nu sunt lucrãtoare în viata noastrã pentru cã nu ne rãmân. Ne rãmâne doar ideea cã am participat la un canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru un canon asa de mare. - Pãrinte Teofil ce ne propune Canonul cel Mare pentru viata noastrã? - Scurt vorbind, sã lepãdãm lucrurile întunericului si sã ne îmbrãcãm în armele luminii, sã nu mai fim rãi, ci sã fim buni, sã ne parã rãu de rãutãtile noastre si sã adãugãm lucruri bune în viata noastrã. - Pãrinte, vã rugãm sã ne tâlcuiti întelesul stihirii urmãtoare din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanu: "Fie mie scãldãtoare sângele cel din coasta Ta, totodatã si bãuturã si apa iertãrii ce a izvorât, ca sã mã curãtesc cu amândouã ungându-mã si bând si ca o ungere si o bãuturã, cuvintele tale cele de viatã". - În aceastã alcãtuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost strãpuns cu sulita dupã ce si-a dat duhul, dupã ce a murit pe Cruce si din coasta Lui a curs sânge si apã, ne mãrturiseste Sfânta Evanghelie (In. 19, 34). La aceastã apã si la acest sânge, care a curs din coasta Mântuitorului se referã alcãtuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune în rugãciune cãtre Mântuitorul: sã-mi fie si mie sângele curs din coasta ta, mijloc de iertare a pãcatelor, sã-mi fie si mie apa care a curs o datã cu sângele din coasta ta mijloc de îmbunãtãtire, sã beau sângele tãu si sã mã ung, sã mã spãl cu apa ta, sã-mi fie scãldãtoare, sã mã facã curat sângele si apa din coasta ta, sã mã facã curat ca iertat si sã mã facã curat de orice întinãciune. Ne rugãm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvântul lui Dumnezeu, sã ne fie nouã cuvintele Lui folositoare pentru mântuirea sufletelor noastre, care de fapt, e bine sã stim, înseamnã mai ales curãtire, mai ales îmbunãtãtire sufleteascã. Când zicem mântuire la asta sã ne gândim în mod special: sã fim îmbunãtãtiti, sã fim iertati de greseli, de pãcate si sã fim curati si sã fim mai buni decât am fost atunci când am fãcut cele rele pentru care cerem iertare. - Canonul este lung si cere din partea nostrã nu numai multã rãbdare ci si multã atentie. Exemplele si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profundã a sufletului cãzut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depãsit de timpul în care trãim. Cum trebuie înteles textul Canonului si mai ales mesajul, îndemnul cuprins în el, de fiecare dintre noi? - Numai cei care sunt putini credinciosi pot sã facã aprecieri negative fata de ceva atât de înalt si atât de însemnat. Sigur cã cineva care nu este obisnuit cu slujbe lungi, cineva care nu este interesat de îmbunãtãtire prin sfintele slujbe, cineva care ar vrea ca înaintarea lui sã se realizeze cumva de la sine, acela poate sã coboare si cele înalte si sã le micsoreze din mãretia lor, dar cineva care îsi dã seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care îl poate avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au slujit lui Dumnezeu: sã fii primitor de strãini ca Avraam, sã fii rãbdãtor ca Iov, sã fii ostenitor ca Iacob pentru împlinirea dorintelor pe care le ai, sã fii postitor ca Moise ca sã poti primi legea lui Dumnezeu sau sã poti aprecia pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare însemnãtate si pe care noi, credinciosii adevãrati, le pretuim, iar credinciosii cei cu putinã credintã le defaimã sau le neglijeazã. Text preluat din cartea "Întâmpinări", interviuri cu Părintele Teofil Părăian realizate de Sabin Vodă, Ed Sophia, Bucureşti, 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu